Categorii

Duminica a III-a din Timpul Pascal – Anul B

Fap 3,11-15; 17-19; 1In 2,1-5a; Lc 24,35-48

Ne-am adunat astăzi în casa Domnului, în această duminică a treia din Timpul Pascal, în jurul altarului, pentru a asculta şi medita cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a participa la jertfa euharistică. În această zi de sărbătoare, sfântul evanghelist Luca ne prezintă o cateheză despre Învierea Domnului nostru Isus Cristos, într-un context în care apostolii sunt adunaţi în cenacol şi îi ascultă pe cei doi ucenici veniţi de la Emaus care le comunică tocmai întâlnirea trăită cu Cel Înviat de-a lungul drumului care duce de la Ierusalim la Emaus. Experienţa frângerii pâinii devine momentul în care Cel Înviat este recunoscut ca atare, astfel încât face ca inimile celor doi ucenici să se înflăcăreze de dorinţa de a vesti minunea învierii şi celor unsprezece adunaţi în cenacol.

Neaşteptata apariţie a lui Isus înviat în cenacol, ale cărui uşi erau închise, denotă tocmai condiţia lui Cristos glorificat. Sfântul Ignaţiu din Antiohia, unul dintre scriitorii creştinismului primar, mort în 107, în Scrisoarea către Efeseni ne comunică:

Cristos a murit cu un trup muritor pentru a învia cu un trup nemuritor, a murit cu un trup născut pentru a învia cu un trup nenăscut, a murit cu un trup carnal pentru a învia cu un trup spiritual.

Corporalitatea sa nu mai opune rezistenţă, de aceea, în momentul apariţiei Celui Înviat, apostolii, speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd o fantomă, o nălucă.

Isus Înviat nu se arată lumii, nu se prezintă la medic, nu merge în faţa judecătorilor pentru a cere să i se facă dreptate, nu se prezintă în faţa marilor preoţi şi a arhiereilor care l-au condamnat la moarte, nu merge în faţa călăilor care l-au biciuit, încoronat cu spini, scuipat, pălmuit, răstignit pe lemnul crucii, ci se arată ucenicilor săi cărora le spune: „Priviţi mâinile şi picioarele mele!” Isus le arată semnele răstignirii, nu pentru a-i condamna, nu pentru a le cere despăgubiri pentru că timp de trei ani i-a ţinut la pieptul său, nu pentru că la sfârşit l-au părăsit, lăsându-l în mâinile răufăcătorilor, ci pentru ca şi ei să se bucure de realitatea învierii, pentru a le demonstra că i-a iubit până la sfârşit. Iubirea se simte şi în salutul adresat apostolilor săi: „Pace vouă!”, salut care indică o nouă eră de prosperitate, de binecuvântare, la care toţi oamenii sunt invitaţi să intre, dar la care fiecare trebuie să contribuie. Cristos ne arată şi nouă semnele răstignirii, pentru ca noi să ne recunoaştem vinovăţia şi, astfel, prin sacramentul Spovezii, să dobândim pacea cu Dumnezeu, pacea cu oamenii, pacea cu noi înşine.

Pericopa evanghelică se termină cu următoarele cuvinte: „voi veţi fi martori ai acestor lucruri. Apostolii, după moartea lui Cristos, trăiesc ascunşi, pentru a nu fi recunoscuţi de autorităţi ca discipoli ai Nazarineanului. Acum Isus le cere să iasă din ascunzişuri şi să predice că el a înviat din morţi a treia zi, după cum Scripturile dau mărturie despre el, şi pentru a predica în numele său tuturor popoarelor convertirea şi iertarea.

Această misiune o vedem realizată în Faptele apostolilor, atunci când sfântul Luca pune următoarele cuvinte pe buzele lui Petru, care se adresează din porticul lui Solomon poporului din Ierusalim: „Voi l-aţi ucis pe autorul vieţii, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi. Noi suntem martori ai acestui fapt… convertiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu!”. Convertirea este un cuvânt-cheie al lecturilor de astăzi, este o realitate care trimite la înviere. Învierea este o veste, un anunţ, dar mai presus de toate este un program de viaţă, de renaştere, de convertire permanentă. Iată un dialog între doi colegi de liceu pe care problemele vieţii i-au despărţit pentru mai bine de 20 de ani; unul dintre ei, după ce a rătăcit mult timp în negura păcatului, s-a convertit, celălalt trăieşte departe de Cristos şi de Biserica sa.

Am auzit că te-ai convertit, că îl urmezi pe Cristos, vreau să ştiu: este adevărat?

Da, răspunse celălalt cu bucurie.

Atunci trebuie să ştii o mulţime de lucruri, de informaţii, de date despre el. Spune-mi, te rog, când s-a născut?

Nu ştiu, răspunse celălalt cu fruntea plecată.

Câte predici a ţinut?

Şi din nou primi acelaşi răspuns:

Nu ştiu.

Atunci ştii prea puţin pentru a afirma că eşti un om convertit la Cristos.

Ai dreptate! Îmi este ruşine de cât de puţine ştiu despre el, dar ceea ce ştiu sunt acestea: acum trei ani eram un beţiv plin de datorii, familia mea avea de suferit cel mai mult, soţiei şi copiilor mei le era teamă să vină acasă, pentru că deseori îi băteam, îi înjuram, eram contra lor. Acum, datorită lui Cristos, nu mai beau, nu mai am datorii, nu mai înjur, soţia şi copiii se întorc bucuroşi acasă, căci nu-i mai lovesc. Acestea sunt lucrurile pe care le ştiu despre Cristos şi acestea le-a făcut el pentru mine.

Oare este atât de important să adunăm cât mai multe date, cât mai multe informaţii despre Cristos? Sau este mai important să trăim în conformitate cu voinţa sa? Oare este suficient să ne hrănim doar intelectul nostru cu diferite fraze şi concepte despre Cristos? Nu, cu siguranţă că nu, căci trebuie să ne hrănim şi inima. Cunoaşterea lui Dumnezeu aşa cum ne-o prezintă sfântul Ioan în prima sa scrisoare nu se reduce la aspectul intelectual, ci atinge în mod categoric viaţa. „Cel care zice îl cunosc, dar poruncile lui nu le păzeşte, este un mincinos şi în el nu se află adevărul”. Pentru ca adevărul să se afle în noi, trebuie să dăm mărturie despre Cristos înviat, trebuie să ne arătăm adeziunea la voinţa sa. Convertirea este un act care durează în timp şi va continua până la moarte. În fiecare zi suntem chemaţi să trecem de la rău la bine, de la egoismul nostru la iubirea pentru celălalt, de la mormântul păcatului la viaţa harului. Această muncă nu este uşoară, dar Isus este mereu cu noi pentru a ne ajuta să-l cunoaştem şi să trăim învăţăturile sale. Apostolii erau convinşi că în această misiune a lor de a-l vesti pe Cristos înviat nu sunt singuri, ci un alt mărturisitor, tăcut, dar irezistibil, este prezent cu ei ori de câte ori îl vestesc pe Cel Înviat. Este vorba despre ajutorul Duhului Sfânt, căci sfântul Luca ne spune în Faptele Apostolilor: „Martori ai acestor lucruri suntem noi şi Duhul Sfânt pe care Dumnezeu îl dăruieşte acelora care ascultă de el”.

Misiunea de a fi martori ai lui Cristos reiese şi din Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican: „Orice laic trebuie să fie în faţa lumii un mărturisitor al învierii şi al vieţii Domnului Isus şi un semn al Dumnezeului celui viu”. Cristos ne cere astăzi să încetăm de a mai fi martori pasivi ai credinţei şi să devenim martori activi şi creativi. Fiecare poate să dea mărturie despre Cristos care a înviat, despre Cristos care trăieşte numai dacă Cristos a înviat şi trăieşte în inima sa. Numai cine a experimentat prezenţa sa, numai cine a reuşit să iasă din sine pentru a se putea dărui pe sine celuilalt, pentru ca amândoi să trăiască din iubire, a înţeles că într-adevăr Cristos este viu şi numai el va fi în măsură de a-l vesti pe Cel Înviat şi celorlalţi.

Evanghelia este dificilă, să nu ne descurajăm. Multe întrebări se strecoară în minţile noastre şi aşteaptă un răspuns: cum pot eu înţelege cuvântul Domnului? Ce-mi spune mie acest cuvânt? Cum pot să trăiesc eu cuvântul? Tuturor acestor întrebări le răspunde tocmai cuvântul de astăzi: „în timp ce ei discutau despre acele lucruri, Isus în persoană apare în mijlocul lor… atunci li s-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile”. Isus nu ne va lăsa singuri să vorbim despre el, căci el se face prezent cu Duhul său şi ne va deschide mintea, pentru ca ori de câte ori citim cuvântul Domnului să-l putem înţelege şi transmite fraţilor, părinţilor, vecinilor şi colegilor noştri.

Să o rugăm pe sfânta Fecioară Maria, Mama Cuvântului întrupat, care prin „da”-ul ei a răspuns la planul lui Dumnezeu, pentru ca şi noi să putem răspunde cu un da sincer, umil, dar curajos, la invitaţia pe care Cristos ne-o face astăzi de a fi martori ai învierii sale. Amin.

Ioan BALAN

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.