Categorii

Duminica a III-a din Timpul de peste an – Ciclul C

Duminica-II-TPA-CNeh 8,2-4.5-6.8-10; 1Cor 1,12-31; Lc 1,1-4; 4, 14-21

            Liturgia duminicii de astăzi pune în centrul atenţiei noastre celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu, a cărui eficacitate salvifică este mereu actuală în ceea ce priveşte acţiunea divină, dar care în mod concret acţionează pe măsura dispoziţiilor indivizilor şi popoarelor.

            Omul voind să se reveleze pe sine prin cuvântul inimii pe care îl rosteşte cu gura, îmbracă acest cuvânt în litere şi într-un sunet. La fel, Dumnezeu, vrând să se manifeste pe El însuşi oamenilor, a ales modurile cele mai potrivite pe care omul era capabil să le perceapă. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu ia forma cuvântului uman. „Într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu, exprimate în limbi omeneşti s-au făcut asemenea vorbirii omeneşti precum odinioară Cuvântul Tatălui veşnic, luând trupul slăbiciunii omeneşti, s-a făcut asemenea oamenilor” (Dei Verbum 13).

            Prima lectură de astăzi prezintă proclamarea solemnă a Legii divine făcută la Ierusalim în faţa întregului popor adunat pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor după reîntoarcerea din exilul babilonic. Citirea Legii începe mai întâi cu „binecuvântarea” preotului Ezdra, la care mulţimea răspunde „închinându-se cu faţa la pământ” (Neh 8,6) şi continuă de dimineaţă până la amiază, în timp ce toţi ascultau în picioare şi în tăcere. Observăm cum poporul a fost cu luare aminte la citirea Legii. Citirea Legii îi aminteşte poporului despre fidelitatea Domnului faţă de promisiunile sale, despre binefacerile pe care i le-a făcut, despre iubirea Lui faţă de poporul său, care de atâtea ori a fost infidel. Toate pedepsele şi recentul exil apar poporului israelit în lumina cuvântului citit ca nişte semne ale iubirii lui Dumnezeu faţă de el, ca nişte mijloace de a-l readuce pe calea cea dreaptă şi de a-l reintroduce în ţara pe care o dăruise părinţilor săi.

            Un alt efect al ascultării Cuvântului lui Dumnezeu este faptul că „tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele Legii” (v. 9). Acest plâns exprimă conştiinţa propriei slăbiciuni, recunoaşterea propriilor vinovăţii şi hotărârea de a-şi reînnoi viaţa. Nu lipseşte în schimb şi invitaţia la bucurie, bucurie care este tăria poporului. Citirea Legii provoacă deci în inima tuturor ascultătorilor un proces „de convertire”. Iată pe scurt indicate toate dispoziţiile pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu: respect, atenţie, confruntarea propriei conduite cu textul sacru, căinţa de păcate, bucuria de a fi descoperit încă o dată mai mult voinţa lui Dumnezeu exprimată în Legea Sa.

            Isus Cristos ne asigură că cei din cer se bucură când un păcătos se întoarce, iar liturgia ne repetă: „bucuria Domnului este tăria voastră”. Fiind conştienţi de sărăcia şi mizeria noastră am înălţat către Tatăl ceresc următoarea rugăciune a zilei: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa Ta, pentru ca în numele Fiului Tău preaiubit să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte bune”; fapte care izvorăsc din credinţă şi fără de care credinţa este moartă. Sunt faptele bune pe care fiecare trebuie să le săvârşească în calitate de mădular al Trupului Mistic al lui Cristos. Numai rămânând în comuniune cu Cristos putem aduce roade, deoarece noi suntem mlădiţele iar El este viţa. Aceste fapte bune sunt personale dar şi comune, adică spre folosul tuturor, datorită apartenenţei comune la acelaşi Trup mistic. Nimeni nu poate spune altuia „nu am nevoie de tine”.

            În prima parte a evangheliei de astăzi, sfântul Luca precizează munca pe care el a făcut-o şi subliniază insistent istoricitatea lui Isus, Mesia, Fiul lui Dumnezeu înviat din morţi, viu la dreapta Tatălui, şi care acţionează în Biserică prin intermediul Spiritului său. Isus Cristos este un personaj istoric, chiar centrul istoriei, care specifică şi justifică vechea alianţă, naşte şi susţine în timp Biserica. El nu este pentru Luca o idee, un mit sau un simbol inventat de istorie, dar este un personaj istoric care s-a născut, a trăit şi a murit în vechea Palestină.

            Evanghelia, în partea a doua, prezintă o proclamare a Cuvântului, mai modestă în forma sa externă, decât cea din prima lectură, dar în realitate infinit mai solemnă. În sinagoga din Nazaret Isus deschide cartea lui Isaia şi citeşte – cu siguranţă nu la întâmplare – pasajul care priveşte misiunea sa: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Vestea cea Bună, şi să dau de ştire anul de îndurare al Domnului” (Lc 4,18). Numai El poate citi la persoana întâi pasajul, aplicând direct sieşi profeţia care până atunci a fost citită cu sufletul îndreptat spre misteriosul personaj anunţat şi numai El, odată terminată lectura poate spune: „Astăzi răsună la urechile voastre împlinirea acestei Scripturi” (v. 21). Nu este evanghelistul cel care face atribuirea acestei profeţii – Luca nu face decât să o transmită -dar este Cristos însuşi, El, obiectul profeţiei, este prezent în persoană plin de Duhul Sfânt, venit să anunţe săracilor, celor mici, umili, mântuirea. El este „împlinirea” cuvântului citit.

            Isus, pentru evanghelistul Luca, este propriul Răscumpărător al celor oprimaţi. Marele dar adus de Isus este libertatea: libertatea de orbirea fizică şi spirituală, libertatea de sărăcie şi sclăvie, libertatea de păcat. Atâta timp cât Isus rămâne pe pământ durează anul de îndurare al Domnului, care nu înseamnă altceva decât timpul mântuirii. La el au privit înainte de venirea sa, la el priveşte Biserica. Este centrul istoriei, cea mai mare din cele mai mari lucrări ale lui Dumnezeu. În bucuria şi splendoarea acestui an, dobândeşte semnificaţie ceea ce profetul Isaia a profeţit în cartea sa. Mesia este înainte de toate dăruitorul de mântuire care iluminează pe toţi oamenii şi nu judecătorul care condamnă.

            O atare atitudine în faţa lui Isus din Nazaret, acceptat ca unic realizator al răscumpărării integrale a omului, este posibilă numai într-o atitudine de credinţă. Concetăţenii din vremea lui l-au respins şi nu puteau să vadă în persoana fiului Mariei, tâmplar în Nazaret, un Mesia Salvator. Dar pentru cel care crede, într-adevăr, în Isus din Nazaret ca şi Mesia Salvator, rămâne „normativ” nu numai cuvântul profetic, dar mai ales afirmaţia lui Cristos din acea sâmbătă în sinagoga din Nazaret: „Astăzi s-a împlinit acest cuvânt al Scripturii”. La Nazaret manifestarea Sa ca Mesia Salvator este privită cu neîncredere, ba mai mult cu ostilitate din partea ascultătorilor. Cei din Nazaret nu-l recunosc ca Mesia, la Cafarnaum însă şi demonii îl proclamă. Manifestarea sa la Nazaret are loc în timpul unei obişnuite liturgii care avea loc în ziua sabatului. Sinagoga din Nazaret se poate regăsi şi în adunările creştine, unde credincioşii se adună pentru a asculta cuvântul Evangheliei. Dar interesează oare cu adevărat pe omul zilelor noastre problema Cuvântului lui Dumnezeu? Nu pare omul preocupat de problemele sale mai urgente, cum este casa, sănătatea, salariul, sau de-a dreptul, cum se întâmplă cu două treimi din omenire, problema dramatică a supravieţuirii? Din nefericire trebuie să recunoaştem că sunt unii care consideră Sfânta Scriptură o carte învechită şi uită de faptul că este inspirată de Dumnezeu, că de fapt Isus Cristos vorbeşte şi astăzi prin cuvintele Sfintei Scripturi şi că numai El este soluţia tuturor problemelor. Această „scrisoare a lui Dumnezeu”, cum obişnuiesc unii să o numească, mulţi nu o citesc sau, din comoditate, nici nu o deschid.

            Într-o zi sfântul Antonie abate a primit o scrisoare de la împăratul Constantin cel Mare cu invitaţia de a participa la o discuţie. Călugării au aflat despre acest lucru şi doreau şi ei să primească o scrisoare asemănătoare sau cel puţin să citească acea scrisoare pe care împăratul în persoană o scrisese sfântului. Când sfântul Antonie află despre dorinţa călugărilor a spus: „Ce este scrisoarea unui om în comparaţie cu aceea a lui Dumnezeu! Evanghelia este scrisoarea pe care Dumnezeu a scris-o. Aici este Legea sa, aici sunt cuvintele lui Isus Cristos. Ce valoare au micile lucruri pe care le ştie un rege în comparaţie cu marile adevăruri învăţate de Salvatorul nostru!” Într-adevăr, Evanghelia este unica lumină care dă adevărata ştiinţă. Această scrisoare a lui Dumnezeu trebuie să o citim zilnic, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este lumina paşilor noştri, este izvor de pace pentru inima rătăcită şi neîncrezătoare, este forţa de convertire pentru păcătos, este susţinătorul celui slab, consolarea celui care este în durere, bucurie pentru cel care doreşte şi îl caută pe Dumnezeu. Aşadar în viaţa noastră să acordăm atenţia cuvenită Sfintei Scripturi, să o medităm, deoarece după cum ne învaţă psalmul de astăzi numai cuvintele Domnului sunt duh şi viaţă.

            De fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie, să nu neglijăm cele două mese pe care Biserica ni le pune în faţă: masa Cuvântului şi masa Euharistică. Trebuie să primim Sfânta Împărtăşanie, dar şi cuvântul Sfintei Scripturi, ne spune sfântul Ieronim. El scrie într-un comentariu la cartea Eccleziasticului: „Lecturile din Sfânta Scriptură sunt într-un sens mai larg sacramente, semne purtătoare ale lucrării de mântuire. Cu credinţă în ceea ce ele conţin şi cu foame, ele nu trebuie numai ascultate, recepţionate cu urechile, dar trebuie consumate, băute, ca şi pâinea, ca şi vinul din Euharistie „. Tot el ne spune că „a ignora Scripturile înseamnă a-l ignora pe Cristos”.

            În încheiere să ascultăm învăţătura părinţilor Conciliului Vatican II care ne spun că „numai în Cărţile Sfinte, Tatăl care este în ceruri iese cu multă iubire în întâmpinarea fiilor săi şi vorbeşte cu ei; în Cuvântul lui Dumnezeu se află atâta putere şi tărie încât el constituie pentru Biserică sprijin şi forţă, iar pentru fiii Bisericii tăria credinţei, hrană a sufletului, izvor curat şi nesecat al vieţii spirituale. De aceea Sfintei Scripturi i se poate aplica în chip minunat cuvintele: „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător” (Evr 4,12), „care are putere să zidească şi să dea moştenire printre toţi cei sfinţi” (Fap 20,32; cf. 1 Tes 2,13) [Dei Verbum 21]. Cine ascultă în spirit de credinţă cuvântul sacru se întâlneşte mereu cu Isus din Nazaret şi orice întâlnire înseamnă o nouă etapă a mântuirii sale.

                                                                                                                          Emil Moraru

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.