Categorii

Duminica a II-a din Timpul de peste an – Ciclul A

Duminica-II-TPA-AIs 49,3.5-6; 1Cor 1,1-3; In 1,29-34

„Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe cel care ia asupra sa păcatele lumii!” (In 1,29)

Cu această duminică intrăm din nou în timpul de peste an, ceea ce înseamnă că timpul feeric al Naşterii Domnului, dominat de bucurie şi speranţă, s-a încheiat. Totuşi, nu este un motiv de tristeţe, pentru că acest timp continuă şi astăzi, şi la fiecare întâlnire cu Cristos. Dovada acestui îndemn de a nu fi trişti o găsim în prima lectură de astăzi, luată din Cartea profetului Isaia: „Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului” (Is 49,6). Iată una dintre multele promisiuni pe care le face Dumnezeu lui Israel prin Isaia, promisiune pe care trebuie să ne-o apropriem. Cristos nu ne lasă singuri, ci, dimpotrivă, ne face mărturisitorii săi, misionarii săi, însă este nevoie de aportul nostru, de colaborarea noastră.

Liturgia cuvântului din această duminică, a doua din timpul de peste an, se concentrează asupra a trei teme principale: lumina, botezul şi trimiterea.

Cristos le spune ucenicilor: „Voi sunteţi lumina lumii” (Mt 5,14). Cum au perceput ucenicii această dezvăluire? Cum au demonstrat lumii că ei sunt lumina? Cu siguranţă, scrierile Noului Testament ne oferă suficiente dovezi despre faptul că ucenicii, trăind cu lumina – Cristos –, în care s-au împlinit profeţiile Vechiului Testament, au perceput corect acest lucru şi l-au mărturisit prin viaţa lor. Sfântul Paul, în momentul convertirii, a fost învăluit de o lumină atât de puternică, încât a fost doborât la pământ şi a întrebat: „Cine eşti tu, Doamne?” Iată, Saul, viitorul sfânt Paul, l-a recunoscut pe Cristos înviat în acea lumină, astfel încât a intrat în dialog cu el. Conştient de faptul că a devenit un mărturisitor al luminii, el le scrie corintenilor, scrisoare din care s-a citit un fragment la cea de-a doua lectură de astăzi. După un schimb de scrisori cu ei, află că au apărut o serie de probleme în comunitate, cum ar fi un caz de incest, procesele dintre fraţi la tribunalele păgâne şi prostituţia. Acestora, sfântul Paul le scrie: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos” (1Cor 1,3), încercând să-i conştientizeze pe corinteni că „în Isus era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina luminează în întuneric, dar întunericul n-a cuprins-o” (In 1,4-5). În ce măsură suntem noi lumină? În ce măsură dăm noi mărturie despre lumină?

O a doua temă pe care o găsim în lecturile de astăzi este cea legată de botez. Însuşi fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan ne descrie mărturia lui Ioan Botezătorul, în momentul când Isus a îngenuncheat în faţa lui pentru a fi botezat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe cel care ia asupra sa păcatele lumii!” (In 1,29) Botezul lui Isus constituie evenimentul în care găsim un punct de întâlnire dintre Dumnezeu şi om, dar este, mai ales, un gest de umilinţă din partea lui Dumnezeu, căci, deşi nu avea nevoie de el, s-a supus unui rit pentru păcătoşi. Această supunere nu avea ca scop iertarea păcatelor sale, pentru că Isus nu avea păcate, ci sfinţirea apei ce avea să curgă pe fruntea multor fii ai lui Dumnezeu. În faţa Israelului, Ioan dezvăluie în omul-Cristos speranţa mult-aşteptată de oameni, pe Mesia, care va mântui neamul omenesc de păcate.

Botezul constituie începutul activităţii publice a lui Isus. Pentru orice creştin, Botezul constituie intrarea în trupul mistic al lui Cristos, Biserica. În acel moment, în numele celui botezat vorbesc părinţii şi naşii, dar la maturitate, el va trebui să fie un mărturisitor al lui Cristos. Unii ar putea spune: suntem prea săraci pentru a-l putea mărturisi pe Cristos. În acest sens, Tereza de Calcutta spunea: „Chiar dacă nu avem prea multe de oferit, putem totuşi să dăruim întotdeauna bucuria unei inimi îndrăgostite de Dumnezeu”. Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea enciclică cu privire la raporturile dintre credinţă şi raţiune, Fides et ratio, afirmă: „Dacă omul, prin inteligenţa lui, nu ajunge să-l recunoască pe Dumnezeu, creatorul a toate, lucrul acesta nu se datorează atât lipsei unui mijloc adecvat, cât, mai ales, impedimentului interpus de voinţa lui liberă şi de păcatul său” (FR 19).

Prin Botez, toţi devenim mărturisitori ai lui Cristos, dar într-un mod deosebit mărturisitori sunt aceia care merg la cei care nu au auzit niciodată de Cristos, misionarii, trimişi oficiali de Biserică. Atingem, astfel, a treia temă întâlnită în lecturile de astăzi. Ascultând de îndemnul lui Cristos: „Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi Evanghelia la toată făptura, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28,19-20), ei merg plini de entuziasm în cele mai îndepărtate locuri pentru a-l vesti pe Cristos, uneori chiar cu preţul vieţii. Dar oare numai aceştia au nevoie de evanghelizare? Numai aceştia au nevoie de mesajul mântuirii? În societatea contemporană, creştinismul ocupă în viaţa multora un loc secundar, fiind uşor înlocuit de diferite curente, ideologii. În contextul în care Europa se doreşte a fi constituţională, dar fără un fundament creştin, se cere în mod necesar o nouă evanghelizare. Nu ne cere nimeni să ajungem la fapte de martiriu, la fel ca şi creştinii din primele secole. Nu ne cere nimeni să fim fanatici în impunerea creştinismului. Trebuie doar să fim lumină şi, la fel ca Ioan Botezătorul, să dăm mărturie despre Cristos mort şi înviat.

Un misionar renumit din Germania, pe nume Keller, a fost invitat într-un oraş din America pentru a le vorbi locuitorilor de acolo. Acceptând invitaţia, a mers şi a fost primit călduros de o mulţime mare de credincioşi, care l-au condus pe un stadion unde îl mai aşteptau alte zeci de mii de persoane. După ce a fost prezentat de gazdă, pr. Keller a luat cuvântul. La un moment dat, a cerut să fie stinse toate luminile, deoarece întâlnirea avea loc în nocturnă. S-a făcut deci întuneric beznă, iar misionarul a întrebat: „Vedeţi unde mă aflu?” Lumea a răspuns că nu. Misionarul a continuat: „Acum, voi aprinde un băţ de chibrit. Vedeţi cu toţii luminiţa?” Cu toţii au răspuns afirmativ. Misionarul a continuat: „Vedeţi, aşa cum fiecare dintre voi vede această luminiţă, tot astfel, orice faptă bună, oricât ar fi ea de mică, este văzută de toţi cei din jur”. Misionarul a mai întrebat: „Aveţi chibrituri la voi? Dacă da, atunci aprindeţi câte un băţ”. Cu toţii au urmat sfatul misionarului şi s-a făcut o lumină atât de mare pe stadion, încât întunericul a fost înghiţit. Misionarul a adăugat: „Cu cât mai mulţi fac fapte bune, oricât ar fi ele de mici, cu atât lumea se schimbă în lumină, se schimbă în bine”.

Cristos poate fi mărturisit în multe feluri, prin cuvânt, prin exemplul vieţii. Luminaţi de Duhul Sfânt, să ne străduim să împlinim îndemnul: „Fiţi sfinţi, pentru că Tatăl vostru ceresc este sfânt” (1Pt 1,16). Să nu ne temem de insucces, pentru că Isus ne spune: „Nu vă temeţi. Eu am învins lumea!” (In 16,33)

Isus s-a dat cu totul pe sine, din iubire, pentru a ne mântui, împlinind voinţa Tatălui. Noi ce facem?

Marius CATRINŢAŞU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.