Categorii

Duminica a II-a din Postul Mare – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt, şi învaţă-mă să ascult Cuvântul tău.

Vino, Duhule Sfânt, şi învaţă-mă să trăiesc Cuvântul tău.

Vino, Duhule Sfânt, pentru ca prin puterea ta să fiu un creştin coerent.

Vino, Duhule Sfânt, şi fă-mă nou pentru ca împreună cu alţii să-l pot urma pe Isus.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Marcu 9,2-10

În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. 3 Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. 4 Atunci le-a apărut Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Isus. 5 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus:

– Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!

6 De fapt, nu ştia ce să spună; căci îi cuprinsese frica. 7 Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor a fost un glas:

– Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!

8 Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. 9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. 10 Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei,
întrebându-se ce înseamnă „a învia din morţi”.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Ce s-a întâmplat cu şase zile înainte; ce a spus Isus şi ce relaţie are cu schimbarea la faţă?
  • Unde şi cu care apostoli merge Isus? Apar împreună în alt loc?
  • Ce face Isus în prezenţa acestor trei discipoli şi ce revelează în acest mod?
  • Ce simbolizează Moise şi Ilie şi pentru ce apar acolo?
  • Ce simbolizează norul; a cui este glasul care se aude şi ce anume cere?
  • Pentru ce rămâne Isus singur şi deja nu mai sunt Moise nici Ilie?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Relatarea schimbării la faţă este situată în continuarea primei anunţări a pătimirii şi a exigenţei de renunţare totală pentru a-l urma pe Isus care a avut loc cu şase zile înainte. De aceea, legând schimbarea la faţă cu prima anunţare a pătimirii putem spune că devine necesar ca măcar unii dintre discipolii săi (Petru, Iacob şi Ioan), să aibă o experienţă care să alunge teama şi neliniştea generate de această anunţare şi, pentru asta, le acordă o viziune anticipată a gloriei promise după pătimire.

Aceşti trei discipoli apar împreună cu Isus în grădina Măslinilor (cf. Mc 14,33). De aceea, aceşti trei discipoli sunt asociaţi la agonia şi la gloria lui Isus.

Relatarea lui Marcu vede schimbarea la faţă a lui Isus ca manifestarea anticipată a Fiului Omului transcendent, care anunţă transfigurarea definitivă care va avea loc în dimineaţa de Paşti şi se va manifesta pe deplin la parusie (venirea definitivă a lui Isus). Dacă la asta adăugăm relaţia strânsă cu prima anunţare a pătimirii care precede această relatare, se poate afirma că mesajul evangheliei este că nu trebuie să despărţim pătimirea de înviere, într-un fel anticipată în schimbarea la faţă.

Pe muntele înalt, împreună cu Isus, apar Moise şi Ilie. Este interesant pentru că în afară de a reprezenta Legea şi Profeţii, sunt doi oameni ai rugăciunii care au postit timp de 40 de zile şi au urcat pe Sinai pentru a se întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu, pentru a vedea faţa sa. Într-un fel se poate spune că ei au ajuns la ţinta drumului lor „de Postul Mare” întâlnindu-se cu Cristos glorios.

Norul este semnul prezenţei lui Dumnezeu. Şi de acolo iese glasul Tatălui care porunceşte să-l asculte pe Isus, adică, să asculte de El şi să-l urmeze. Afirmaţia glasului ceresc are un caracter revelator al identităţii lui Isus, temă la care se referea dialogul cu discipolii în versetele precedente (cf. Mc 8,27-29).

La final, discipolii „privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei”. Asta înseamnă că au dispărut glasurile anterioare ale lui Dumnezeu în istorie, Moise şi Ilie, Legea şi Profeţii; acum trebuie să ascultăm Cuvântul Fiului iubit, Isus Cristos.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Am fost creaţi pentru lumină. Ne simţim siguri când mergem în lumină şi nu ne place să mergem în întuneric. Însă întunericul există şi frecvent se face prezent în viaţa noastră. O veste rea pe care o primim; ne descoperă o boală pe care nu o aşteptam; ne dăm seama că pentru a realiza proiectele noastre va implica mult mai mult efort decât ne gândisem; o nenorocire care ni se întâmplă sau o daună pe care cineva ne-o face. Pe bună dreptate prima duminică din Postul Mare ne invita să acceptăm prezenţa răului, a întunericului în viaţa noastră. Astăzi ni se spune că lumina învinge întunericul; suntem învăţaţi să nu disperăm nici să nu coborâm braţele în faţa prezenţei răului, a întunericului; pentru că la sfârşitul drumului ne aşteaptă lumina.

Schimbarea la faţă este un mister luminos care risipeşte întunericul şi ne permite să contemplăm gloria lui Isus, o anticipare a învierii sale. Cum spune R. Cantalamessa: „Isus, în acea zi, în omenitatea sa a intrat în extaz […]. El era fericit. Schimbarea la faţă este un mister de fericire divină. Tot torentul de veselie care curge între Tatăl şi Fiul, care este însuşi Duhul Sfânt, în această ocazie «a umplut până la revărsare» vasul omenităţii lui Cristos” (El misterio de la Transfiguración. O la imagen de Cristo para el hombre del Tercer Milenio [Monte Carmelo; Burgos 2003] 32).

Acest text ne aminteşte exigenţele şi consecinţele vieţii în alianţă cu Dumnezeu şi ne ajută să înţelegem că pătimirea este un pas sau drum spre glorie. Pentru a trăi în alianţă cu Dumnezeu trebuie să-l urmăm pe Cristos pe acelaşi drum pe care a mers El, care este drumul renunţării şi al crucii. Nu putem iubi crucea prin ea însăşi; nici nu ne putem complace să murim pentru noi înşine prin mortificaţie. Însă putem iubi şi chiar să dorim să ajungem acolo unde ne duce crucea şi mortificaţia, pas necesar spre glorie. Încredinţarea costă şi doare, aşa cum l-a costat şi l-a durut pe Isus şi chiar pe Tatăl. Şi trebuie să fie totală, fără a ne rezerva nimic. Însă după aceea vine rodul minunat.

Crucea va fi mereu un mister de întuneric în viaţa noastră, care ne poate duce la dezamăgire, la dezolare. Şi pentru aceasta avem nevoie mult de momente de mângâiere care să ne permită să simţim apropierea Domnului pentru a continua să mergem după El. Trebuie să învăţăm să acceptăm şi să ne bucurăm de momentele de mângâiere pe care Domnul ni le dăruieşte. Şi nu întotdeauna este atât de simplu să facem asta, aşa cum semnalează papa Francisc: „Este curios, dar de atâtea ori ne este frică de mângâiere, de a fi mângâiaţi. Mai mult, ne simţim mai siguri în tristeţe şi în dezolare. Ştiţi de ce? Pentru că în tristeţe ne simţim aproape protagonişti. În schimb în mângâiere Duhul Sfânt este protagonistul!”.

Aceasta este pedagogia proprie a Postului Mare, care exprimă însăşi pedagogia lui Dumnezeu: „Imediat ce a început în Postul Mare drumul crucii, deja ni se propune destinul ultim al acestui drum: gloria sa şi a noastră. După ce am citit duminica trecută lupta împotriva ispitelor şi a răului, astăzi ni se asigură că procesul se termină cu victoria şi glorificarea lui Cristos şi că şi pentru noi lupta împotriva răului ne conduce la viaţă” (J. Aldazábal).

Ca ucenici ai Domnului, trebuie să asimilăm asta în viaţa noastră pentru a-i răspunde cu fidelitate activă. „La fel ca discipolii, şi noi avem nevoie să trăim experienţa apropierii Dumnezeului mângâietor. Dacă nu trăim niciodată acest tip de experienţe, putem ajunge să ne îndoim de existenţa frumuseţii şi să vedem numai aspectele opace ale realităţii: mediocritatea care progresează, calculele egoiste care înlocuiesc generozitatea, rutina repetitivă şi golul care ocupă spaţiul veseliei şi fidelităţii. Relatarea schimbării la faţă ne invită să evocăm momente de har în care am trăit o experienţă de lumină şi viaţa noastră a apărut ca transfigurată: iubirea s-a transformat în certitudine, fraternitatea a devenit palpabilă şi toată realitatea ne-a vorbit un limbaj nou de speranţă şi de sens. Sunt flăcări momentane care ne revelează sensul drumului de credinţă început” (Dolores Aleixandre).

În afară de asta, evanghelia schimbării la faţă ne invită să ascultăm de Fiul iubit, Cuvântul definitiv al lui Dumnezeu. Aceasta este exigenţa, care presupune respingerea atâtor alte glasuri sau solicitări care ne invadează.

A trăi în alianţă înseamnă a trăi în ascultarea Cuvântului. În Biblie a auzi este sinonim cu a asculta (a presta auzul, adevărata semnificaţie a lui a asculta). De aceea, suntem chemaţi la ascultarea credinţei, să-l ascultăm pe Isus, să credem în El şi să-l urmăm pe drumul crucii până la Paşte.

În sinteză, evanghelia din această duminică ne aminteşte unde ne conduce acest drum al Postului Mare: să fim transfiguraţi cu Cristos, să fim părtaşi de gloria sa, de alianţa definitivă.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Găsesc timp pentru a fi singur cu Isus şi a mă lăsa mângâiat de El?
  • În ce momente din viaţa mea am simţit cu intensitate mai mare prezenţa lui Dumnezeu?
  • Accept că crucea este un mijloc, un pas necesar, o punte spre ţinta învierii?
  • Intenţionez în fiecare zi să-l ascult pe Isus care-mi vorbeşte în evanghelie şi în viaţă?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că mă duci pe munte.

Îţi voi deschide inima în timp ce urcăm!

Uneori, ca Petru, nu ştiu ce să-ţi spun şi scot lista cu petiţiile mele.

Îţi încredinţez spaimele mele, fricile mele, una câte una.

Lumina ta face ca egoismele mele să iasă la iveală şi

meschinăriile mele să iasă în evidenţă.

Glasul Tatălui, cum să-l uit? Cum să-l refuz?

Eşti Fiul iubit, dă-mi urechi noi pentru a te asculta.

Vreau să te urmez: total, fără rezerve.

Pe acest drum spre Paşte lasă-mă să fiu însoţitorul tău în cruce,

şi să-i mângâi pe alţii pentru a împărtăşi o viaţă nouă, transfigurată.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, transfigurează-mă, fă-mă din nou, vreau să-mi iau crucea şi să împărtăşesc gloria ta”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să revizuiesc acţiunile mele şi să le pun în faţa Domnului pe cele la care încă nu a ajuns lumina sa.

„Acest trup care se transfigurează în faţa ochilor apostolilor este trupul lui Cristos (…),

însă este şi trupul nostru destinat pentru glorie;

lumina care îl inundă este şi va fi şi partea noastră de moştenire şi de strălucire”

Fericitul Paul al VI-lea

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.