Categorii

Duminica a II-a a Paștelui – Anul C – Lectio divina

Duminica-II-TP-C-lectioPREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Fă, Doamne, ca să învăţăm

să te ascultăm mereu cu toată fiinţa noastră;

ca, imitând-o pe Maria, să păstrăm cuvintele tale

pentru a le medita în inima noastră

ca buni discipoli şi adepţi ai tăi.

 

Dă-ne ca, plini de tine,

să reuşim să comunicăm fraţilor noştri

ceea ce am văzut şi am auzit.

 

Numai aşa vom fi martori ai împărăţiei tale

şi vom trăi cu fidelitate

vocaţia la care tu ne chemi în fiecare zi.

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 20,1-9 

19 În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis:

– Pace vouă!

20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou:

– Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi.

22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis:

– Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute.

24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus:

– L-am văzut pe Domnul!

Dar el le-a zis:

– Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede.

26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis:

– Pace vouă!

27 Apoi i-a spus lui Toma:

– Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!

28 Toma a răspuns şi i-a zis:

– Domnul meu şi Dumnezeul meu!

29 Isus i-a spus:

– Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!

30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

1. LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Daniel Kerber

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

De ce se adună discipolii cu uşile încuiate? Cine îi salută spunând: „Pace vouă!”? Când a suflat Isus asupra lor pe cine l-au primit? Ce au primit? Ce a răspuns Toma când a aflat că discipolii l-au văzut pe Isus? Ce s-a întâmplat după opt zile? Care a fost răspunsul lui Isus când Toma a crezut?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Duminica trecută am celebrat Paştele şi am citit evangheliile despre mormântul gol. Astăzi liturgia ne propune întâlnirea lui Isus cu discipolii săi.

Putem vedea două părţi în text: prima care relatează întâlnirea lui Isus în seara de duminică, mai întâi cu discipolii fără Toma şi duminica următoare în care şi Toma este prezent (v. 19-29); a doua parte a avut loc într-un moment încheierea întregii evanghelii (v. 30-31); este foarte probabil că al douăzeci şi unulea capitol a fost adăugat mai târziu.

Isus risipeşte temerile şi nesiguranţele discipolilor şi învinge cu prezenţa sa neliniştea inimilor (simbolizată prin uşile încuiate). Le dăruieşte darul păcii sale: „Pace vouă!” (v. 19, vezi v. 21.26). Aceste cuvinte nu indică numai un salut sau o dorinţă, ca şi cum ar spune „vă doresc să aveţi pace”, ci sunt cuvintele care manifestă ceea ce se întâmplă cu prezenţa lui Isus în mijlocul lor. Isus însuşi este pacea (vezi Ef 2,14) şi acum El se prezintă discipolilor săi şi aduce cu El rodul dăruirii sale la Paşti: victoria asupra păcatului şi a morţii.

Rodul acestei întâlniri este bucuria (v. 20) care risipeşte teama şi întunericul. Isus continuă, suflă şi li-l dă pe Duhul Sfânt. Aşa cum în creaţie Dumnezeu a dat viaţă fiinţei umane prin suflare (vezi Gen 2,7), şi acum Isus înviat suflă, dă viaţă nouă; viaţa înviată este comunicată şi în această suflare începe noua creaţie. Totul este reînnoit în Cel Înviat.

Discipolii dau mărturie despre această întâlnire lui Toma, însă acesta nu vrea să creadă. Această rezistenţă a lui Toma este oglinda atâtor rezistenţe de a crede în Cel Înviat, de-a lungul istoriei. Isus se prezintă din nou în duminica următoare (evanghelistul deja manifestă că duminica este ziua în care comunitatea se întâlneşte cu Cel Înviat) şi îl cheamă pe Toma şi îi arată mâinile şi coasta. Toma face una dintre mărturisirile de credinţă cele mai înalte din evanghelie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (v. 28), totuşi, Isus îi reproşează că nu a crezut în mărturia discipolilor şi arată care este adevărata fericire: „Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” (v. 29).

Această fericire ne este destinată nouă, cititorilor, care nu l-am văzut pe Domnul, însă credem în El, noi suntem aceşti „fericiţi”.

În sfârşit, încheierea evangheliei (v. 30-31) exprimă care este intenţia întregii scrieri: „ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui”.

Nu e vorba de o credinţă iniţială, ca şi cum ar spune „pentru ca aceia care nu cred să creadă”, ci este vorba despre o credinţă mai profundă, mai radicală: „pentru ca să aprofundaţi mai mult credinţa voastre şi să vedeţi că în această credinţă aveţi viaţa adevărată în El”.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Astăzi, duminica milostivirii, liturgia ni-l prezintă pe Isus preocupat faţă de credinţa lui Toma şi făcând posibilul pentru a ajunge ca el să creadă. La fel, în viaţa noastră, Isus caută forma de a mări credinţa noastră. Odată ce Toma a crezut, s-a unit ca misionar cu discipolii, de vreme ce, fără a fi aici şi fără a crede, a primit totuşi ca şi ei pe Duhul Sfânt şi misiunea de a vesti tuturor mântuirea pe care ne-a adus-o Isus, Domnul.

Benedict al XVI-lea ne împărtăşeşte alte elemente importante pentru a continua meditaţia noastră:

„Este foarte cunoscută, şi chiar proverbială, scena cu Toma necredinciosul, care a avut loc la opt zile după Paşte. Într-un prim moment, el n-a crezut în Isus apărut în lipsa lui, şi a spus: «Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede!» (In 20,25). În fond, din aceste cuvinte reiese convingerea că Isus poate fi recunoscut de acum nu atât după faţă cât mai ales după răni. Toma consideră că semnele calificatoare ale identităţii lui Isus sunt acum mai ales rănile, în care se revelează până la ce punct ne-a iubit El. În asta apostolul nu greşeşte.

«Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!» (In 20,29). Această frază se poate pune şi la prezent: «Fericiţi cei care nu văd şi cred». În orice caz, aici Isus enunţă un principiu fundamental pentru creştinii care vor veni după Toma, deci pentru noi toţi. Cazul apostolului Toma este important pentru noi măcar din trei motive: primul, pentru că ne întăreşte în nesiguranţele noastre; al doilea, pentru că ne demonstrează că orice îndoială poate să ajungă la un rezultat luminos dincolo de orice incertitudine; şi, în sfârşit, deoarece cuvintele adresate lui de Isus ne amintesc adevăratul sens al credinţei mature şi ne încurajează să continuăm, în pofida dificultăţilor, pe drumul nostru de adeziune la El”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

Am primit mărturii de credinţă? Cum le-am valorizat? Îi cer lui Isus ajutorul său când am îndoieli de credinţă? Chiar dacă mai am îndoieli, creşte relaţia mea cu Isus? Viaţa mea de credinţă mă invită la misiune?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Cred în tine, Doamne, şi în cuvântul tău.

Cred în Duhul tău care dă viaţă şi o însufleţeşte.

Cred în Tatăl tău, şi Tatăl meu,

pentru că aşa a voit şi m-a făcut fiul său.

Cred, Doamne!

Aceasta este mărturisirea mea cu buzele mele

şi asta să fie şi în inima mea.

Însă credinţa mea este fragilă şi slabă, întăreşte-o;

vacilantă şi nesigură, consolideaz-o;

moleşită şi îndoielnică, lumineaz-o;

limitată şi puţină, măreşte-o.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În această duminică ce ne invită la milostivire, voi practica una din faptele de milostivire care este de a-i învăţa pe cei care nu ştiu sau nu cunosc: voi vorbi cu două persoane despre creşterea credinţei mele în Isus.

„Credinţa se referă la lucrurile care nu se văd, și speranţa la lucrurile care nu sunt la îndemână”, Sfântul Toma de Aquino.

 

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.