Categorii

Duminica a I-a din Postul Mare – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt, şi învaţă-mă să ascult Cuvântul tău.

Vino, Duhule Sfânt, şi învaţă-mă să trăiesc Cuvântul tău.

Vino, Duhule Sfânt, pentru ca prin puterea ta să fiu un creştin coerent.

Vino, Duhule Sfânt, şi fă-mă nou pentru ca împreună cu alţii să-l pot urma pe Isus.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Marcu 1,12-15

În acel timp, Duhul l-a dus pe Isus în pustiu. Iar în pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. 14 După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu 15 şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”.

1) LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Cine l-a dus pe Isus în pustiu? Câte zile a fost acolo? Ce îmi aminteşte din VT?
  • De cine a fost ispitit Isus şi cine a învins?
  • Ce eveniment îi semnalează lui Isus că trebuie să meargă în Galileea şi să înceapă să predice? De ce?
  • De ce spune Isus că intrăm într-un timp foarte special? Ce se întâmplă?
  • Ce răspuns se cere oamenilor în faţa acestei noi intervenţii a lui Dumnezeu în istorie?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Evanghelia din această duminică include ispitirea lui Isus în pustiu (v. 12-13) şi începutul predicii sale în Galileea (v. 14-15).

Relatarea ispitirilor în Marcu este deosebit de scurtă şi este strâns legată de relatarea botezului lui Isus a cărui continuare este.

Marcu face numai referinţă că Isus a fost ispitit de Satana, fără a specifica mai mult (cum fac Mt şi Lc). În acest mod mesajul central este lupta lui Isus cu Satana, luptă la care este impulsionat de Duhul, acelaşi Duh Sfânt care tocmai a coborât asupra Lui în formă de porumbel ((cf. Mc 2,9). Şi pe bună dreptate El iese victorios din luptă cu puterea Duhului lui Dumnezeu. Victoria lui Isus este prezentată ca o întoarcere la paradis, la starea de pace originară. Asta se deduce din referinţa la convieţuirea cu fiarele şi la îngerii care-l slujeau. De asemenea, face trimitere la texte din iudaismul epocii care relatează cum Adam după păcatul strămoşesc s-a retras în pustiu pentru a face pocăinţă timp de patruzeci de zile şi toate creaturile s-au unit cu el în plângerea sa. Şi chiar acolo apare din nou ispititorul şi de data aceasta Adam îl roagă pe Dumnezeu pentru ajutorul său şi Dumnezeu îi trimite doisprezece îngeri pentru ca să-i slujească. Prin toate acestea putem afirma că Satana l-a ispitit pe Isus în acelaşi mod în care a făcut-o cu Adam, invitându-l să abandoneze drumul ascultării faţă de Tatăl pentru a urma propriul său drum departe de Dumnezeu. Marcu îl prezintă pe Isus atât ca Mesia care-l învinge pe Satana şi instaurează timpul escatologic cât şi ca noul Adam care inaugurează omenirea reconciliată cu Dumnezeu şi cu toată creaţia.

Începutul predicii lui Isus ne interesează pentru că introduce tema convertirii: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15).

Isus vesteşte că s-a împlinit timpul stabilit de Dumnezeu ca final şi definitiv (aşa este sensul termenului karirós folosit aici) în care Împărăţia lui Dumnezeu este oferită oamenilor, care trebuie s-o primească lăsând deoparte propriile criterii de evaluare şi de acţiune (convertire ca schimbare de mentalitate) şi acceptând încrezători ca Dumnezeu să fie Domnul vieţii noastre (credinţa). De aceea, ceea ce lipseşte pentru ca Împărăţia care este aproape să fie prezentă este răspunsul uman: credinţa şi convertirea.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Timpul Postului Mare ne invită să înfruntăm o realitate din viaţa noastră care nu ne place mult s-o recunoaştem că este prezentă: răul. Mai ales prezenţa acestui rău care afectează relaţia noastră cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu noi înşine: ceea ce numim păcat. Însuşi Duhul Sfânt, la fel ca pe Isus, este cel care ne conduce în pustiu Postului Mare, adică într-o situaţie în care singurătatea şi tăcerea ne fac în mod necesar să ne întâlnim cu noi înşine şi să simţim prezenţa păcatului în viaţa noastră.

S-a spus cu adevărat că marea provocare a vieţii umane şi creştine este aceea de „a integra răul”. Nu este nimic mai uşor şi psihologia ne avertizează despre multele drumuri false şi nesănătoase pe care putem să trecem, de la reprimare sau negare la transferare. În schimb, Duhul Sfânt – pe urmele lui Isus – ne conduce pe drumul acceptării şi al luptei împotriva răului cu speranţa victoriei.

Realitatea răului, a păcatului, prezentă mereu în viaţa noastră, va fi prezent şi în timpul întregului drum al Postului Mare şi va fi abordat din perspective diferite. Imediat, în această primă etapă a Postului Mare suntem invitaţi să acceptăm prezenţa sa în noi; să descoperim cauza sa care sunt ispitele şi să începem o luptă împotriva acestora cu intenţia de a ne întoarce la ceea ce este realmente bun care este armonia proprie a vieţii creştine. Noi creştinii trăim într-o alianţă de pace cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu toată creaţia; şi aceeaşi alianţă se vede afectată de păcat sau ameninţată de ispite. Aceasta este convertirea sau schimbarea de mentalitate pe care ne-o cere Isus în evanghelia de astăzi; pentru care se cere de asemenea să credem în acţiunea lui Dumnezeu în istoria noastră (credinţa biblică). Încrezându-ne în harul lui Dumnezeu vom lupta cu speranţa victoriei împotriva păcatului care ne va duce la o adevărată transformare a vieţii noastre.

La asta ne invită deci Domnul la începutul acestui Post Mare: să fim în gardă pentru luptă, pentru a învinge ispitele, cu Cristos şi asemenea lui Cristos. Adică: să-l alegem din nou pe El, să optăm din nou să trăim în alianţă de iubire cu El.

În sinteză, prin Botez trăim în alianţă cu Dumnezeu; şi această viaţă în alianţă este supusă ispitei şi posibilei infidelităţi, să se rupă datorită păcatului sau să se uzeze datorită rutinei. Isus ne invită să reînnoim alianţa, murind pentru corupţia păcatului şi renăscându-ne pentru har. Însă pentru asta primul şi necesarul pas este să asumăm slăbiciunea noastră şi păcatul nostru. Al doilea este să privim la Dumnezeu, mereu fidel şi plin de îndurare, care în Isus se apropie de noi cu iertarea sa. Al treilea pas va fi să începem lucrarea ascezei creştine, cu lupta împotriva ispitelor. În sinteză, trebuie să asumăm condiţia noastră permanentă de „păcătoşi în convertire”, cum spune A. Louf (A merced de su gracia [Narcea, Madrid 1996] 20.22): „a fi în convertire înseamnă a trece încontinuu la misterul păcatului şi al harului. Asta înseamnă abandonarea oricărei justificări, oricărei dreptăţi proprii, şi recunoaşterea păcatului nostru pentru a ne deschide la harul lui Dumnezeu”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Care sunt ispitele mele?
  • Fac distincţie între ispită şi păcat? Accept ispitele şi lupta ca momente normale în viaţa creştină? Am învăţat să le recunosc?
  • Am încredere că eu cu Cristos pot să înving ispita şi să nu cad în păcat?
  • Cum percep inima mea în faţa venirii lui Dumnezeu în viaţa mea? Ce aspect al vieţii mele nu mi-ar plăcea să-i arăt Domnului sau prefer să-l ascund?
  • În ce anume văd necesar să fac o schimbare, o convertire ca întoarcere la Dumnezeu şi abandonare a ceea ce mă duce la păcat?
  • Recunosc că am mereu nevoie să mă convertesc, adică să mă întorc mai mult la Dumnezeu lăsând amorul meu propriu, orgoliul meu, egoismul meu…?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru acest timp.

Vreau ca să fiu al tău şi împreună să mergem.

Vie Împărăţia ta.

Ajută-mă să cresc în umilinţă şi astfel să identific ispitele mele.

Desfă-mă de orgoliu, de căutarea plăcerii,

de a-mi fi bine cu orice preţ.

Fă-mă atent pentru ca împreună să ajungem la Paşte

cu o inimă simplă şi ocupată cu fraţii mei.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, fă ca să pot, cu ajutorul tău, să identific ispitele mele”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să revizuiesc activităţile mele şi să văd ce trebuie să schimb pentru a trăi într-o unire mai mare cu Dumnezeu.

„Ispitele le avem cu toţii. Însă dacă Isus este o realitate vie în viaţa mea, atunci deja nu-mi este frică”

Maica Tereza de Calcutta

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.