Categorii

Două ore şi jumătate cu bolnavii mici

„Copiii se exprimă mai bine cu gesturile decât cu cuvintele. Desenele pe care le fac sunt gesturi care vin din inima lor… şi de atâtea ori ne mângâie sufletul”. În câteva rânduri autografe, papa a sintetizat emoţiile simţite în timpul vizitei neaşteptate de două ore şi jumătate, făcută în ajunul Epifaniei în sediul din Palidoro al spitalului pediatric „Bambino Gesù”.

Data pusă la subsol de pontif după semnătura sa va rămâne de neşters în amintirea sa şi a multor persoane, pentru că aceea din după-amiaza zilei de 5 ianuarie 2018 a fost una dintre cele mai lungi şi intense „vineri ale milostivirii” trăite de când le-a instituit la jubileul extraordinar din urmă cu doi ani.

În maşină Francisc a ajuns în spital, situat la treizeci de kilometri în nordul Romei, la trei fără cinci minute. Însoţit de adjutantul de cameră Zanetti, a fost primit de preşedinta Mariella Enoc şi de monseniorul Sapienza, regent al Prefecturii Casei Pontificale. Şi imediat a început să strângă mâinile celor prezenţi, deja la intrarea în pavilionul principal care poartă numele „Paul al VI-lea”, papa care în urmă cu patruzeci de ani, în 1978, a dăruit spitalului gestionarea activităţii încetate a operei pontificale de asistenţă, specializată în îngrijirea poliomielitei.

Totul în structura sanitară aminteşte de lumea copilăriei: de la pătuţurile colorate la desenele şi la tablourile atârnate de-a lungul pereţilor, de la televizoarele care transmit numai desene animate la ţarcurile care în grădina exterioară au forma de animale cum sunt elefănţeii. Şi în aceste zile de sărbătoare nu puteau să lipsească în diferitele locuri iesle cu Pruncuşorul adorat de magi şi pomii de Crăciun împodobiţi cu globuri şi peteală.

Parcurgând coridoarele lungi, ale căror ziduri transpiră durere şi speranţă, Francisc a intrat aproape pe vârful picioarelor în fiecare dintre camerele din cele pavilioane cu circa 160 de paturi. De la părinţi sau direct de la micii internaţi a cerut informaţii despre starea de sănătate. „Cum te simţi?”, întrebarea cea mai frecventă, urmată de un gest afectuos: o mângâiere pe cap, o binecuvântare cu semnul crucii, dar şi un sărut, o îmbrăţişare – unele foarte prelungite – şi chiar un deget mare ridicat, un „bate un cinci”, cu stilul său simplu şi direct. Şi pentru acele mame şi acei taţi curajoşi întâlniţi mereu un cuvânt de alinare pentru a le revărsa forţă în încercare. „Câtă durere!”, comentariul său frecvent în momentele de înduioşare mai mare.

Papa a lăsat în dar rozarii, dar mai ales atâtea jucării: ferma animalelor, păpuşi şi păpuşele de pânză, cărămizi pentru construcţii, albume cu figurinele fotbaliştilor, jocuri video şi păpuşi ale super-eroilor. Dar aici adevăraţii eroi ai cotidianului nu îmbracă măşti şi nişte mantii; maxim măştile mici de hârtie pe gură şi halatele şi învelitorile de pantofi sterile de unică folosinţă, de obicei verzi, pentru a nu aduce infecţii din exterior. Sunt medici, infirmieri, cei care transportă lectici, voluntarii, chiar cei din familiile copiilor, care cu iubire şi răbdare infinită se dedică pentru a le alina suferinţele. Şi astfel la vederea papei, care nu înceta să repete cuvinte de recunoştinţă, sunt unii care izbucnesc în lacrimi, care plâng de bucurie, care rămân nemişcaţi, aproape paralizaţi datorită întâlnirii neaşteptate.

Urcând cu liftul la etajul al doilea, Francisc a mers înainte de toate în secţia de chirurgie, unde a găsit copii mici veniţi de la intervenţii operatorii: unii sunt nou-născuţi şi cel mai mic are doar douăzeci de zile. În schimb Giovanna are 15 ani şi suferă de o gravă patologie de când s-a născut. „Şi mama sa luptă cu ea”, îi spune şefa de salon capabilă încă să fie uimită în pofida experienţei de mai mulţi ani de serviciu. Un tată tânăr alături de primul născut bolnav îi prezintă pontifului în telefon video pe soţie şi pe ceilalţi doi copii care sunt cu ea.

Printre copiii internaţi unii sunt deosebit de activi şi vorbăreţi, alţii încă dorm: de altfel, aici sunt unii care sunt în stare de comă de peste un an. Oricum, fetiţele se arată mai întreprinzătoare şi curioase; răspund punând la rândul lor întrebări. „Te iubesc” este desenul dăruit papei de Eleni, în timp ce Ludovica a colorat în roşu o inimă mare. „Aceasta este inima ta?”, o întreabă Francisc. „Eşti pricepută”, o încurajează el.

De-a lungul coridoarelor, de unde se vede marea aproape, pontiful s-a oprit pentru câteva selfie-uri cu lucrătorii de la 118, muncitorii, cei de la întreţinere, de la pază, personalul de la curăţenie: toţi acei bărbaţi şi acele femei care contribuie la viaţa zilnică pe holurile spitalului. Pentru toţi un „mulţumesc pentru ceea ce faceţi”.

Pe jos, Francisc a coborât apoi la etajul întâi, unde este pediatria multispecialistă. Cea care-i spune bun-venit, printre alţii, este o infirmieră născută chiar în ziua lui. „Dar nu în acelaşi an”, a precizat papa cu o glumă, ca şi cum ar fi voit să dilueze climatul de suferinţă. Aşa cum a făcut în mod involuntar un micuţ de doi ani şi jumătate de origine română pentru care trezirea din odihna de după-amiază a fost un moment magic. Francisc a intrat în salonul lui în timp ce el încă dormea. Deschizând ochii l-a văzut pe bărbatul îmbrăcat în alb şi zgâindu-şi ochii de incredulitate a exclamat: „Este papa!”, provocând zâmbetul celor prezenţi.

Coborând scările unui alt etaj, pontiful a vizitat după aceea secţia de urgenţe cu saloanele pentru observaţie temporară, salonul de ghipsuri şi cel de urgenţe. În sfârşit, parcurgând un coridor s-a îndreptat spre ultimul pavilion. Pe pereţi desene realizate în ludoteca interioară „Castelul viselor”: toate sunt inspirate din poveşti şi din istorii de la Disney.

Deosebit de emoţionantă este oprirea în secţia de reanimare, deschisă 24 de ore din 24. „Părinţii pot să rămână cât vor, dar pentru cazurile cronice noi îi invităm să se odihnească, să iasă”, a explicat medicul primar făcând aluzie la acea umanizare a suferinţei care caracterizează stilul de asistenţă de la spitalul „Bambino Gesù”. De altfel, în numele continuităţii terapeutice, unele parcursuri de reabilitare se prelungesc cu mult peste vârsta majoră a pacientului. Ca în cazul unei tinere de douăzeci şi doi de ani care de când s-a născut face un du-te-vino cu casa. „Adesea în terapiile domiciliare, mamele şi taţii devin primii noştri colaboratori”, a adăugat medicul. Şi pentru cei din afara sediului există posibilitatea de a dormi într-una dintre cele 33 de camere din structura de primire care se află în cadrul complexului din Palidoro.

În partea conclusivă a vizitei pontiful a trecut şi prin localurile expoziţiei „Dragă papa Francisc, îţi dăruiesc un desen”, unde a lăsat mesajul său autograf pe registrul de vizitatori, concluzând cu obişnuitul: „Cu binecuvântarea mea şi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine”.

Ultima etapă secţia de reabilitare neurologică şi neuro-reabilitare multispecialistă, unde un tânăr „sărbătorea” o zi de aniversare cu totul specială: a doua aniversare a transplantului său de inimă. În salonul vecin îmbrăţişarea tandră pentru o fetiţă indiană şi pentru doi nord-africani de vârsta ei: unul libian şi unul libanez. Amândoi se numesc Mohamed şi al doilea face pe „mediatorul cultural” cu părinţii care nu vorbesc italiană.

Pe la 17.30, înainte de a-şi lua rămas bun, papa a primit din mâinile lui Mariella Enoc o statuetă din lemn care-l reprezintă pe sfântul Iosif: „însă acesta este în picioare, treaz”, a afirmat preşedinta, referindu-se la devoţiunea pontifului faţă de sfântul care doarme. A realizat-o un tânăr artizan din Bangui, unde tocmai din voinţa lui Francisc, spitalul roman duce înainte un proiect de formare de medici pentru centrul pediatric local.

De Gianluca Biccini

(După L’Osservatore Romano, 9 ianuarie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.