Categorii

Don Orione (sfântul Alois Orione), În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini, scrisă de Don Orione (sfântul Alois Orione) și tradusă în limba română de Cecilia Lujinschi. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 13×20, are 150 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

Vorbind despre Don Orione cu ocazia morţii sale, s-a sugerat, voalat, dar insistent, făcându-se aluzie chiar la documentul datat la 1 august 1940, că niciodată nu va putea fi cunoscut cu adevărat, până ce nu vom fi în posesia vreunui document referitor la viaţa sa interioară sau a vreunui secret mai puţin cunoscut al sufletului său. Cuvintele sale erau, ca şi operele sale, la îndemâna tuturor; şi totuşi trebuia ca el să ne fi lăsat şi altele, expuse într-o altă lumină (pentru că nimeni nu vorbeşte în întuneric), adresate nu nouă, nici istoriei, ci răsunând în acel spaţiu care nu mai ţine seama de geometrie. Dacă există vreun om care vorbeşte chiar şi atunci când tace, acela este sfântul; şi sfinţii care i-au adresat lui Isus cuvintele cele mai arzătoare nu sunt, cum s-ar crede, sfinţii meditativi, ci aceia ai acţiunii: sfânta Ecaterina din Siena, călătoare neobosită şi neliniştită, sfânta Tereza de Avila, reformatoarea şi fondatoarea multor aşezăminte, sfântul Francisc Xaveriu, ce părăseşte Europa în plin secol al XV-lea, ajunge în Japonia şi moare singuratic pe o insulă de pe acele mări îndepărtate; iată sfinţii care trebuie să-i fi vorbit lui Cristos cu cuvinte pline de lumină şi foc curat. Cel care tace, chiar şi în faţa lui Dumnezeu, este meditativul, cel care vede şi, văzând, se satură şi rămâne fremătând în contemplaţie.

Este foarte rar ca, din acele cuvinte secrete, să rămână vreo urmă pentru oameni. Foarte rar, neobişnuit, totuşi nu imposibil; aproape întotdeauna din întâmplare. În cazul lui Pascal, de exemplu, nu e de mirare că au ajuns până la noi paginile sale matematice, scrierile janseniste sau apologetice, dar este o mare minune că ne-a rămas, de la el, revelaţia focului interior din noaptea aceea misterioasă.

Don Orione nu era un mare scriitor; de fapt, nu era deloc scriitor; nu scria nici din vocaţie, nici din plăcere, ci din nevoie, ca majoritatea oamenilor. Şi totuşi ne-am dat seama că unele dintre cuvintele sale izvorau dintr-o flacără atât de profundă, se transformau apoi într-o lumină atât de nouă, încât vor rămâne mult mai multe mărturii ale existenţei şi operei sale decât ne putem imagina.

Prin amabilitatea unui prieten care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, am intrat în posesia unei coli tipografice (octav) scrise pe patru pagini acoperite în întregime cu un scris dezordonat, cu multe alineate, uneori cu evidente inadvertenţe, cu ştersături şi adăugiri printre rânduri. Ce-a vrut să spună Don Orione, nu ştim, nici eu, nici prietenul meu, sau n-a ştiut să-mi spună. Nu pare a fi o ciornă de discurs, iar data din paranteză ne trimite cu gândul la o însemnare intimă. Să fie oare o scriere pentru public? Nu pare posibil; el nu ar fi făcut niciodată atâtea confidenţe despre sine. Noi credem că aceste patru pagini sunt un rest dintr-o însemnare, din timpul unei ore de rugăciune; încercarea de a salva, cu cerneală – şi pe ascuns –, amintirea unor sentimente, o licărire, consecinţa unor momente tensionate ce explodează şi coboară apoi în tăcere, aşa cum coboară seara peste păduri.

Nu doar un simplu cititor, ci şi un specialist în texte teologice şi mistice poate rămâne impresionat de aceste fraze înflăcărate, incandescente, în care, pe alocuri, nu mai foloseşte majuscula la începutul alineatului şi nici semnele de punctuaţie; şi aceste fraze au rămas pe hârtie, în dezordine, curgând parcă odată cu sângele dintr-o rană neprevăzută, grupându-se, parcă din zbor, în strofe.

Este un text ce dezvăluie un suflet profund creştin.

Ultimele două pagini se disting prin scrisul mai grăbit şi mai dezordonat, dar sunt cele mai directe şi mai bogate în revelaţie interioară. Data şi intenţia de a-şi scrie viaţa cu lacrimi şi sânge (adică trăind-o, creând-o, aşa „scria” el), ne spun clar că este vorba despre ultimii ani ai lui Don Orione.

Giuseppe De Luca

Don Orione (sfântul Alois Orione), În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini, Iași 2016, 13×20, 150 p., ISBN 978-606-578-271-6, 15 lei.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.