Categorii

Dom Columba Marmion, Cristos, viața sufletului. Conferințe spirituale

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Cristos, viața sufletului. Conferințe spirituale, scrisă de Dom Columba Marmion și tradusă în limba română de pr. dr. Eduard Ferent. Cartea apare în colecţia „Maeştri ai spiritualităţii”, în format 17×24, are 486 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 40 lei.

Conferințele care compun cartea „Cristos, viața sufletului” sunt rodul mai multor ani de reflecție și rugăciune. Ele au fost ținute în împrejurări variate, dar autorul, neavând intenția de a le publica nu le-a formulat niciodată în scris. Unii auditori, crezând că ele ar putea face bine sufletelor, au luat numeroase notițe și au rugat autorul să le permită tipărirea într-o formă care să nu fi fost nedemnă de public.

Prima parte a cărții conține o expunere de ansamblu a economiei planurilor divine: planul urmat de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru a ne face să participăm în Isus Cristos la viața dumnezeiască.

În partea a doua se arată cum poate și trebuie sufletul să se adapteze planului divin pentru a-și asimila viața divină adusă de Cristos. Credința în dumnezeirea lui Isus este prima atitudine a sufletului, iar Botezul, primul sacrament. Se preia de la sfântul Paul doctrina fundamentală conform căreia acest sacrament al inițierii creștine imprimă întregii vieți a discipolului lui Cristos un dublu sens: „Moarte pentru păcat” și „Viață pentru Dumnezeu”. În continuare, se prezintă, cu unele detalii, cum anume acest îndoit caracter trebuie să se regăsească în toată dezvoltarea vieții creștine.

Cele mai multe conferințe conțin materialul mai multor întrețineri; așa se explică amploarea unora dintre ele. În loc să multiplice capitolele, colaboratorul a preferat să grupeze în jurul unui subiect tot ceea ce se raporta acolo la el, pentru a păstra unitatea ideilor.

În vederea folosirii cărții pentru meditație, la începutul fiecărui capitol au fost amplasate scurte rezumate în care cifrele indică principalele diviziuni; cuvintele italice reliefează ideile principale.

În Scrisoarea prezentată în fața acestei ediții, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XV-lea binevoiește să recomande difuzarea acestei cărți și să laude în ea:

„o aptitudine aparte de a provoca și de a întreține în inimi flacăra carității divine… de a aprinde în ele ambiția de a-l urma pe Cristos și ardoarea de a trăi din viața Aceluia care a fost stabilit de Dumnezeu însuși drept înțelepciunea, dreptatea, sfințenia și răscumpărarea noastră”.

Dom Columba Marimon

Dom Columba Marmion, Cristos, viața sufletului. Conferințe spirituale, Iași 2016, 17×24, 486 p., ISBN 978-606-578-283-9, 40 lei.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.