Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc cu ocazia inaugurării anului judecătoresc al Tribunalului Rota Romana (29 ianuarie 2018)

Dragi prelaţi auditori,

Vă salut cordial, începând de la decan, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele sale. Împreună cu voi îi salut pe oficiali, pe avocaţi şi pe toţi colaboratorii de la Tribunalul Apostolic Rota Romana. Vă urez tot binele pentru anul judecătoresc pe care-l inaugurăm astăzi.

Astăzi aş vrea să reflectez cu voi despre un aspect calificator al slujirii voastre judecătoreşti, adică despre centralitatea conştiinţei, care este în acelaşi timp cea a fiecăruia dintre voi şi cea a persoanelor de ale căror cazuri vă ocupaţi. De fapt, activitatea voastră se exprimă şi ca slujire a păcii conştiinţelor şi cere să fie exercitată în toată conştiinţa, cum bine exprimă formula cu care sentinţele voastre sunt date ad consulendum conscientiae sau ut consulatur conscientiae.

În vederea declarării de nulitate sau validitate a legăturii matrimoniale, voi vă puneţi, într-un anumit sens, ca experţi ai conştiinţei credincioşilor creştini. În acest rol, sunteţi chemaţi să invocaţi neîncetat asistenţa divină pentru a îndeplini cu umilinţă şi măsură misiunea gravă încredinţată vouă de Biserică, manifestând astfel conexiunea dintre certitudinea morală, la care judecătorul să ajungă ex actis et probatis, şi domeniul conştiinţei sale, cunoscut numai de Duhul Sfânt şi asistat de El. De fapt, graţie luminii Duhului vă este dat să intraţi în domeniul sacru al conştiinţei credincioşilor. Este semnificativ că vechea rugăciune Adsumus, care era proclamată la începutul fiecărei sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, se recită cu atâta frecvenţă în tribunalul vostru.

Domeniul conştiinţei a fost foarte îndrăgit de părinţii de la ultimele două Sinoade ale Episcopilor şi a răsunat în mod semnificativ în exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia. Asta a derivat din conştiinţa pe care succesorul lui Petru şi părinţii sinodali au chibzuit-o profund cu privire la necesitatea imperioasă de ascultare, din partea păstorilor Bisericii, a instanţelor şi a aşteptărilor acelor credincioşi care au făcut propria conştiinţă mută şi absentă timp de ani lungi şi, după aceea, au fost ajutaţi de Dumnezeu şi de viaţă să regăsească un pic de lumină, adresându-se Bisericii pentru a avea pacea conştiinţei lor.

Conştiinţa asumă un rol decisiv în alegerile angajante pe care logodnicii trebuie să le înfrunte pentru a primi şi a construi unirea conjugală şi apoi familia după planul lui Dumnezeu. Biserica, mamă foarte duioasă, ut consolatur conscientiae a credincioşilor care au nevoie de adevăr, a observat necesitatea de a-i invita pe cei care lucrează în pastoraţia matrimonială şi familială la o conştiinţă reînnoită în a-i ajuta pe logodnici să construiască şi să păzească sanctuarul intim al conştiinţei lor creştine. În această privinţă, îmi place să remarc că în cele două documente în formă de motu proprio, date pentru reforma procesului matrimonial, am îndemnat să se instituie investigaţia pastorală diecezană aşa încât să facă nu numai procesul mai zvelt, ci şi mai corect, în cuvenita cunoaştere a cauzelor şi motivelor care sunt la originea falimentului matrimonial. Pe de altă parte, exortaţia apostolică Amoris laetitia au fost indicate parcursuri pastorale pentru a-i ajuta pe logodnici să intre fără frici în discernământ şi în alegerea consecventă a viitoarei stări de viaţă conjugală şi familială, descriind în primele cinci capitole bogăţia extraordinară a legământului conjugal desenat de Dumnezeu în Scripturi şi trăit de Biserică în cursul istoriei.

Este deosebit de necesară o continuă experienţă de credinţă, speranţă şi caritate, pentru ca tinerii să decidă din nou, cu conştiinţă sigură şi senină, că unirea conjugală deschisă la darul copiilor este bucurie mare pentru Dumnezeu, pentru Biserică, pentru omenire. Drumul sinodal de reflecţie asupra căsătoriei şi familiei şi succesiva exortaţie apostolică Amoris laetitia au avut un parcurs şi un scop obligatorii: cum să se salveze tinerii din zgomotul şi gălăgia asurzitoare a efemerului, care îi face să renunţe la asumarea de angajamente stabile şi pozitive pentru binele individual şi colectiv. O condiţionare care reduce la tăcere glasul libertăţii lor, al acelei chilii intime – conştiinţa întocmai – pe care numai Dumnezeu o luminează şi o deschide la viaţă, dacă i se permite să intre.

Cât de preţioasă şi urgentă este acţiunea pastorală a întregii Biserici pentru recuperarea, salvgardarea, păstrarea unei conştiinţe creştine, luminate de valorile evanghelice! Va fi o acţiune lungă şi grea, care cere episcopilor şi preoţilor să acţioneze perseverent pentru a lumina, a apăra şi a susţine conştiinţa creştină a oamenilor noştri. Glasul sinodal al părinţilor episcopi şi succesiva exortaţie apostolică Amoris laetitia au asigurat astfel un punct primordial: raportul necesar dintre regula fidei, adică fidelitatea Bisericii faţă de magisteriul de neatins despre căsătorie, aşa ca şi despre Euharistie, şi atenţia urgentă a Bisericii însăşi faţă de procesele psihologice şi religioase ale tuturor persoanelor chemate la alegerea matrimonială şi familială. Primind dorinţele părinţilor sinodali, am avut deja ocazia să recomand angajarea unui catecumenat matrimonial, înţeles ca itinerar indispensabil al tinerilor şi al cuplurilor destinat să-i facă să retrăiască conştiinţa lor creştină, susţinută de harul celor două sacramente, botezul şi căsătoria.

Aşa cum am reafirmat alte dăţi, catecumenatul este în sine unic, deoarece e baptismal, adică înrădăcinat în botez, şi în acelaşi timp în viaţă are nevoie de caracter permanent, fiind permanent harul sacramentului matrimonial, care tocmai pentru că este har este rod al misterului, a cărui bogăţie nu poate decât să fie păzită şi asistată în conştiinţa soţilor ca individ şi ca pereche. Este vorba în realitate de figuri speciale ale acelei neîncetate cura animarum care este motivaţia de a fi a Bisericii şi a noastră a păstorilor în primul rând.

Totuşi, îngrijirea conştiinţelor nu poate să fie angajare exclusivă a păstorilor, ci, cu responsabilităţi şi modalităţi diferite, este misiune a tuturor, slujitori şi credincioşi botezaţi. Fericitul Paul al VI-lea îndemna la „fidelitate absolută pentru a salvgarda «regula fidei»” (Insegnamenti XV [1977], 663), care luminează conştiinţa şi nu poate să fie întunecată sau dezechilibrată. Pentru a face asta – spune tot Paul al VI-lea – „trebuie evitate extremismele opuse, fie din partea celui care apelează la tradiţie pentru a justifica propria neascultare faţă de magisteriul suprem şi faţă de Conciliul ecumenic, fie din partea celor care dezrădăcinează din humusul eclezial corupând învăţătura genuină a Bisericii; ambele atitudini sunt semn de subiectivism necuvenit şi probabil inconştient, când nu este din păcate semn de încăpăţânare, de îndărătnicie, de dezechilibru; poziţii care rănesc la inimă Biserica, Mamă şi Învăţătoare” (Insegnamenti XIV [1976], 500).

Credinţa este lumină ce luminează nu numai prezentul ci şi viitorul: căsătoria şi familia sunt viitorul Bisericii şi al societăţii. De aceea este necesar să se favorizeze o stare de catecumenat permanent, pentru ca şi conştiinţa celor botezaţi să fie deschisă la lumina Duhului. Intenţia sacramentală nu este niciodată rod al unui automatism, ci întotdeauna al unei conştiinţe luminate de credinţă, ca rezultat al unei combinaţii între uman şi divin. În acest sens, unirea matrimonială se poate numi adevărată numai dacă intenţia umană a soţilor este orientată spre ceea ce vor Cristos şi Biserica. Pentru a-i face tot mai conştienţi de asta pe viitorii soţi este nevoie de aportul, în afară de cel al episcopilor şi al preoţilor, şi al altor persoane angajate în pastoraţie, călugări şi credincioşi laici coresponsabili în misiunea Bisericii.

Dragi judecători de la Rota Romana, conexiunea strânsă între domeniul conştiinţei şi cel al proceselor matrimoniale de care vă ocupaţi zilnic, cere să se evite ca exercitarea justiţiei să fie redusă la o simplă activitate birocratică. Dacă tribunalele ecleziastice ar cădea în această ispită, ar trăda conştiinţa creştină. Iată pentru ce, în procedura din processus brevior am stabilit nu numai ca să fie făcut mai evident rolul de supraveghere a episcopului diecezan, ci şi ca el însuşi, judecător înnăscut în Biserica încredinţată lui, să judece în primă instanţă posibilele cazuri de nulitate matrimonială. Trebuie să împiedicăm ca, în ceea ce priveşte căsătoria lor, conştiinţa credincioşilor aflaţi în dificultate să se închidă în faţa unui drum de har. La acest scop se ajunge cu o însoţire pastorală, cu discernământul conştiinţelor (cf. Exortaţia apostolică Amoris laetitia, 242) şi cu opera tribunalelor noastre. Această operă trebuie să se desfăşoare în înţelepciune şi în căutarea adevărului: numai astfel declaraţia de nulitate produce o eliberare a conştiinţelor.

Reînnoiesc fiecăruia recunoştinţa mea pentru binele pe care-l faceţi poporului lui Dumnezeu, slujind justiţia. Invoc asistenţa divină asupra muncii voastre şi din inimă vă împart Binecuvântarea Apostolică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.