Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Conferinţa Internaţională cu ocazia celei de-a treia aniversări a enciclicei Laudato si’ (6 iulie 2018)

Domnilor cardinali,

Eminenţă,

Iubiţi fraţi şi surori,

Stimaţi domni şi doamne,

Vă adresez vouă tuturor bun-venit, cu ocazia Conferinţei Internaţionale convocate la a treia aniversare a publicării scrisorii enciclice Laudato si’ despre îngrijirea casei comune. Aş vrea să salut în mod special pe Eminenţa Sa, arhiepiscopul Zizioulas, pentru că în urmă cu trei ani, el, cu cardinalul Turkson, au prezentat, amândoi împreună, enciclica. Vă mulţumesc că v-aţi reunit pentru „a asculta cu inima” strigătele tot mai neliniştitoare ale pământului şi ale săracilor săi aflaţi în căutare de ajutor şi responsabilitate, şi pentru a mărturisi marea urgenţă de a primi apelul enciclicei la o schimbare, la o convertire ecologică. Mărturia voastră este pentru angajare neamânabilă de a acţiona concret pentru a salva Pământul şi viaţa de pe el, pornind de la ideea că „fiecare lucru este conectat”, concept-călăuză al enciclicei, la baza ecologiei integrale.

Şi în această perspectivă putem citit chemarea pe care Francisc de Assisi a primit-o de la Domnul în bisericuţa „Sfântul Damian”: „Mergi, repară casa mea, care, aşa cum vezi, este complet în ruină”. Astăzi, şi „casa comună” care este planeta noastră are nevoie urgentă să fie reparată şi asigurată pentru un viitor sustenabil.

În ultimele decenii, comunitatea ştiinţifică a elaborat în acest sens evaluări tot mai amănunţite. „Ritmul de consum, de risipă şi de alterare a mediului a depăşit posibilităţile planetei, în aşa manieră încât stilul actual de viaţă, fiind insuportabil, poate să ducă numai la catastrofe, cum de fapt se întâmplă deja periodic în diferite regiuni” (Enciclica Laudato si’, 161). Există pericolul real de a lăsa generaţiilor viitoare ruine, deşerturi şi murdărie.

De aceea doresc ca această preocupare faţă de starea casei noastre comune să se traducă într-o acţiune organică şi concertată de ecologie integrală. De fapt, „atenuarea efectelor actualului dezechilibru depinde de ceea ce facem acum” (ibid.). Umanitatea are cunoştinţele şi mijloacele pentru a colabora la acest scop şi, cu responsabilitate, „să cultive şi să păzească” Pământul în mod responsabil. În această privinţă, este semnificativ că discuţia voastră se referă şi la unele evenimente-cheie din acest an.

Întâlnirea COP24 despre climă, programată la Katowice (Polonia) în decembrie, poate să fie o piatră de hotar pe drumul trasat de Acordul de la Paris din 2015. Toţi ştim că mult trebuie să fie făcut pentru realizarea acelui Acord. Toate guvernele ar trebui să se străduiască să onoreze angajamentele luate la Paris pentru a evita cele mai rele consecinţe ale crizei climatice. „Reducerea gazelor de seră cere onestitate, curaj şi responsabilitate, mai ales din partea ţărilor mai puternice şi mai poluante” (ibid., 169). Nu ne putem permite să pierdem timp în acest proces.

În afară de state, alţi actori sunt interpelaţi: autorităţi locale, grupuri ale societăţii civile, instituţii economice şi religioase pot să favorizeze cultura şi practica ecologică integrală. Doresc ca evenimente precum, de exemplu, Summit-ul despre acţiunea globală pentru climă, programat de la 12 la 14 septembrie la San Francisco, să ofere răspunsuri adecvate, cu sprijinul grupurilor de presiune de cetăţeni în orice parte a lumii. Aşa cum am afirmat împreună cu Sanctitatea Sa patriarhul ecumenic Bartolomeu, „nu poate exista soluţie genuină şi durabilă la provocarea crizei ecologice şi a schimbărilor climatice fără un răspuns concertat şi colectiv, fără o responsabilitate împărtăşită şi în măsură să dea cont de ceea ce s-a făcut, fără a da prioritate solidarităţii şi slujirii” (Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Creaţie, 1 septembrie 2017).

Şi instituţiile financiare au un rol important de jucat, ca parte fie a problemei fie a soluţiei sale. Este necesară o mutare a paradigmei financiare cu scopul de a promova dezvoltarea umană integrală. Organizaţiile internaţionale, ca de exemplu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, pot favoriza reforme eficace pentru o dezvoltare mai inclusivă şi sustenabilă. Speranţa este ca „finanţele […] să redevină un instrument care să aibă ca finalitate producerea mai bună de bogăţii şi dezvoltarea” (Benedict al XVI-lea, Enciclica Caritas in veritate, 65), precum şi îngrijirea mediului.

Toate aceste acţiuni presupun o transformare la un nivel mai profund, adică o schimbare a inimilor, o schimbare a conştiinţelor. Aşa cum avea să spună sfântul Ioan Paul al II-lea: „Trebuie […] stimulată şi susţinută convertirea ecologică” (Cateheză, 17 ianuarie 2001). Şi în asta religiile, îndeosebi Bisericile creştine, au un rol-cheie de jucat. Ziua de Rugăciune pentru Creaţie şi iniţiativele legate de ea, începute în sânul Bisericii ortodoxe, se răspândesc în comunităţile creştine din orice parte a lumii.

În sfârşit, confruntarea şi angajarea pentru casa noastră comună trebuie să rezerve un spaţiu special la două grupuri de persoane care sunt în prima linie în provocarea ecologică integrală şi care vor fi în centrul următoarelor Sinoade ale Bisericii catolice: tinerii şi popoarele indigene, în special cele din Amazonia.

Pe de o parte „tinerii cer o schimbare. Ei se întreabă cum este posibil ca să se pretindă construirea unui viitor mai bun fără a se gândi la criza ambientală şi la suferinţele celor excluşi” (Laudato si’, 13). Tinerii sunt cei care vor trebui să înfrunte consecinţele actualei crize ambientale şi climatice. De aceea, solidaritatea inter-generaţională nu este „o atitudine opţională, ci despre o chestiune esenţială de dreptate, din moment ce pământul pe care l-am primit aparţine şi celor care vor veni” (ibid., 159).

Pe de altă parte, „este indispensabil să se acorde atenţie specială comunităţilor aborigene cu tradiţiile lor culturale” (ibid., 146). Este trist să vedem ţinuturile popoarelor indigene expropriate şi culturile lor călcate în picioare de o atitudine prădătoare, de noi forme de colonialism, alimentate de cultura risipei şi de consumism (cf. Sinodul Episcopilor, Amazonia: noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală, 8 iunie 2018). „De fapt, pentru ei pământul nu este un bun economic, ci un dar al lui Dumnezeu şi al înaintaşilor care în el se odihnesc, un spaţiu sacru cu care au nevoie să interacţioneze pentru a alimenta identitatea lor şi valorile lor” (ibid., 146). Cât de mult putem învăţa de la ei! Vieţile popoarelor indigene „sunt o amintire vie a misiunii pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o nouă tuturor: protejarea casei noastre comune” (Discurs la întâlnirea cu popoarele indigene, Puerto Maldonado, 19 ianuarie 2018).

Iubiţi fraţi şi surori, provocările abundă. Exprim recunoştinţa mea vie pentru munca voastră în slujba îngrijirii creaţiei şi a unui viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii noştri. Uneori ar putea să pară o activitate prea grea, pentru că „există prea multe interese particulare şi foarte uşor interesul economic ajunge să prevaleze asupra binelui comun şi să manipuleze informaţia pentru a nu vedea lovite proiectele sale” (Laudato si’, 54); însă „fiinţele umane, capabile să se degradeze până la extrem, pot chiar să se depăşească, să aleagă din nou binele şi să se regenereze” (ibid., 205). Vă rog, continuaţi să lucraţi pentru „schimbarea radicală cerută de circumstanţele actuale” (ibid. 171). „Nedreptatea nu este invicibilă” (ibid., 74).

Sfântul Francisc de Assisi să continue să ne inspire şi să ne conducă pe acest drum şi „luptele noastre şi preocuparea noastră pentru această planetă să nu ne ia bucuria speranţei” (ibid., 244). În fond, fundamentul speranţei noastre se sprijină pe credinţa în puterea Tatălui nostru ceresc. El, „ne cheamă la dăruire generoasă şi să dăm totul, ne oferă forţele şi lumina de care avem nevoie pentru a merge înainte. În inima acestei lumi rămâne mereu prezent Stăpânul vieţii care ne iubeşte mult. El nu ne abandonează, nu ne lasă singuri, pentru că s-a unit definitiv cu pământul nostru şi iubirea sa ne conduce mereu să găsim noi drumuri. Lui să-i fie laudă!” (ibid., 245).

Vă binecuvântez. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.