Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor (3 decembrie 2015)

Papa-misionariDomnilor cardinali,

Iubiţi fraţi episcopi şi preoţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă primesc cu ocazia Adunării voastre Plenare, în care aţi analizat despre missio ad gentes, de asemenea aţi oferit preţioase indicaţii pentru viitor. M-am întors – aşa cum a spus cardinalul Filoni – din prima mea călătorie apostolică în Africa, unde am atins cu mâna dinamismul spiritual şi pastoral al atâtor Biserici tinere din acel continent, precum şi dificultăţile grave în care trăieşte o bună parte a populaţiei. Am putut constata că, acolo unde există necesităţi, există aproape mereu o prezenţă a Bisericii gata să îngrijească rănile celor mai nevoiaşi, în care recunoaşte trupul rănit şi răstignit al Domnului Isus. Câte opere de caritate, de promovare umană! Câţi samariteni milostivi anonimi lucrează în fiecare zi în misiuni!

Evanghelizatoare prin natură, Biserica începe mereu evanghelizându-se pe ea însăşi. Ucenică a Domnului Isus, se pune în ascultarea Cuvântului său, din care scoate motivele speranţei care nu dezamăgeşte, pentru că este întemeiată pe harul Duhului Sfânt (cf. Rom 5,5). Numai aşa este capabilă să păstreze prospeţimea şi elanul apostolic. Decretul conciliar Ad gentes şi enciclica Redemptoris missio, din care aţi inspirat această Adunare Plenară, spun că „ea însăşi îşi are originea în misiunea Fiului şi în misiunea Duhului Sfânt, după planul lui Dumnezeu Tatăl” (Ad gentes, 2). Misiunea nu răspunde în primul rând la iniţiative umane; protagonist este Duhul Sfânt, proiectul este al său (cf. Redemptoris missio, 21). Şi Biserica este slujitoare a misiunii. Nu Biserica face misiunea, ci misiunea face Biserica. De aceea, misiunea nu este instrumentul, ci punctul de plecare şi scopul.

În lunile trecute, dicasterul vostru a realizat o investigaţie despre vitalitatea tinerelor Biserici, pentru a înţelege cum să se facă mai eficace opera lui missio ad gentes, luând în considerare şi ambiguitatea la care este expusă uneori astăzi experienţa de credinţă. De fapt, lumea secularizată, chiar şi atunci când este primitoare faţă de valorile evanghelice ale iubirii, dreptăţii, păcii şi sobrietăţii, nu arată disponibilitate egală faţă de persoana lui Isus: nu-l consideră nici Mesia, nici Fiu al lui Dumnezeu. Cel mult îl consideră un om iluminat. Aşadar, separă mesajul de Mesager, darul de Donator. În această situaţie de dezlipire, missio ad gentes are rol de motor şi de orizont al credinţei. Este vital ca în momentul prezent „Biserica să iasă ca să vestească tuturor Evanghelia, în toate locurile, în toate ocaziile, fără întârziere, fără repulsii şi fără frică” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 23). De fapt, misiunea este o forţă capabilă de a transforma Biserica în interiorul său mai înainte de transformarea vieţii popoarelor şi a culturilor. Aşadar, fiecare parohie să-şi însuşească stilul lui missio ad gentes. În acest mod, Duhul Sfânt îi va transforma pe credincioşii rutinari în discipoli, pe discipolii care s-au răcit în misionari, scoţându-i din frici şi din închideri şi proiectându-i în toate direcţiile, până la marginile lumii (cf. Fap 1,8). Apropierea kergmatică de credinţă, aşa de familiară printre tinerele Biserici, să aibă spaţiu şi printre cele cu tradiţie veche.

Paul şi Barnaba nu aveau dicasterul misionar în urma lor. Şi totuşi, au vestit Cuvântul, au dat viaţă multor comunităţi şi şi-au vărsat sângele pentru Evanghelie. Cu timpul, au crescut complexităţile şi necesitatea unui racord special între Bisericile întemeiate recent şi Biserica universală. Pentru aceasta, în urmă cu patru secole, Papa Grigore al XV-lea a instituit Congregaţia De Propaganda Fide, care din 1967 a asumat numele de Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor. Este clar că în această fază a istoriei „nu este de folos o simplă administrare [a realităţii existente]. Să ne constituim în toate regiunile pământului într-o stare permanentă de misiune” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 25): este o paradigmă. Sfântul Ioan Paul al II-lea a specificat modalitatea ei, afirmând: „Orice reînnoire în Biserică trebuie să aibă misiunea ca scop al său pentru a nu cădea pradă unei specii de introvertire eclezială” (Exortaţia apostolică post-sinodală Ecclesia in Oceania, 19). „A merge” este înnăscut în Botez, şi graniţele sale sunt cele ale lumii. De aceea continuaţi să vă angajaţi pentru ca spiritul lui missio ad gentes să însufleţească drumul Bisericii şi ea să ştie mereu să asculte strigătul săracilor şi al celor îndepărtaţi, să-i întâlnească pe toţi şi să vestească bucuria Evangheliei.

Vă mulţumesc pentru munca voastră de animare şi cooperare misionară, cu care amintiţi tuturor Bisericilor că, dacă sunt constrânse în propriile orizonturi, sunt în pericol să se atrofieze şi să se stingă. Biserica trăieşte şi creşte „în ieşire”, luând iniţiativa şi devenind aproapele. De aceea voi încurajaţi comunităţile să fie generoase şi în momentele de criză vocaţională. „Misiunea, de fapt, reînnoieşte Biserica, revigorează credinţa şi identitatea creştină, dă nou entuziasm şi motivaţii” (Redemptoris missio, 2).

În multele cărări ale missio ad gentes sunt deja vizibili zorii zilei noi, aşa cum demonstrează faptul că tinerele Biserici ştiu să dea, nu numai să primească. Primele roade sunt disponibilitatea lor de a acorda preoţi proprii Bisericilor nevoiaşe din alte regiuni ale lumii. Cooperarea nu mai este numai de-a lungul axei nord-sud. Există şi o mişcare inversă de restituire a binelui primit de la primii misionari. Sunt şi acestea semnele unei maturităţi dobândite.

Fraţi şi surori, să ne rugăm şi să lucrăm pentru ca Biserica să fie tot mai mult după modelul din Faptele Apostolilor. Să ne lăsăm stimulaţi de forţa Evangheliei şi a Duhului Sfânt; să ieşim din ţarcurile noastre, să emigrăm din teritoriile în care uneori suntem tentaţi să ne închidem. Astfel vom fi în măsură să mergem şi să semănăm dincolo, mai încolo. Maria Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, sfântul Francisc Xaveriu, astăzi, şi sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroni ai misiunilor, să ilumineze paşii noştri în slujirea Evangheliei Domnului Isus. Vă însoţesc cu Binecuvântarea mea şi vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.