Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat directorilor naţionali ai pastoraţiei pentru migranţi, participanţi la întâlnirea promovată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) (22 septembrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă primesc cu bucurie cu ocazia întâlnirii voastre şi îi mulţumesc cardinalului preşedinte pentru cuvintele adresate mie în numele tuturor. Vreau să vă mulţumesc din toată inima pentru angajarea dedicată în aceşti ultimi ani în favoarea atâtor fraţi şi surori migranţi şi refugiaţi care bat la porţile Europei în căutarea unui loc mai sigur şi a unei vieţi mai demne.

În faţa fluxurilor migratoare masive, complexe şi variate, care au pus în criză politicile migratoare adoptate până acum şi instrumentele de protecţie stabilite de convenţii internaționale, Biserica vrea să rămână fidelă faţă de misiunea sa: aceea „de a-l iubi pe Isus Cristos, de a-l adora şi de a-l iubi, îndeosebi în cei mai săraci şi abandonaţi; între ei se află desigur migranţii şi refugiaţii” (Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2015: Insegnamenti II, 2 [2014], 200).

Iubirea maternă a Bisericii faţă de aceşti fraţi şi surori ai noştri cere să se manifeste concret în toate fazele experienţei migratoare, de la plecare la călătorie, de la sosire la întoarcere, aşa încât toate realităţile ecleziale locale situate de-a lungul parcursului să fie protagoniste ale unicei misiuni, fiecare după propriile posibilităţi. A-l recunoaşte şi a-l sluji pe Domnul în aceşti membri ai „poporului său aflat pe drum” este o responsabilitate care uneşte toate Bisericile particulare în dedicarea unei angajări constante, coordonate şi eficace.

Iubiţi fraţi şi surori, nu vă ascund preocuparea mea în faţa semnelor de intoleranţă, discriminare şi xenofobie care se întâlnesc în diferite regiuni ale Europei. Ele sunt adesea motivate de neîncrederea şi de teama faţă de celălalt, faţă de cel diferit, faţă de cel străin. Mă preocupă şi mai mult trista constatare că comunităţile noastre catolice din Europa nu sunt scutite de aceste reacţii de apărare şi respingere, justificate de o „datorie morală” nu mai puţin specificată de a păstra identitatea culturală şi religioasă originară. Biserica s-a răspândit în toate continentele graţie „migraţiei” misionarilor care erau convinşi de universalitatea mesajului de mântuire al lui Isus Cristos, destinat bărbaţilor şi femeilor din orice cultură. În istoria Bisericii n-au lipsit tentaţii de exclusivism şi închideri culturale, însă Duhul Sfânt ne-a ajutat mereu să le depăşim, garantând o deschidere constantă spre celălalt, considerată ca o posibilitate concretă de creştere şi de îmbogăţire.

Duhul, sunt sigur de asta, ne ajută şi astăzi să păstrăm o atitudine de deschidere încrezătoare, care permite să se depăşească orice barieră, să se treacă peste orice zid.

În ascultarea mea constantă a Bisericilor particulare din Europa am perceput o profundă suferinţă în faţa sosirii masive a migranţilor şi refugiaţilor. Această suferinţă trebuie recunoscută şi înţeleasă în lumina unui moment istoric marcat de criza economică, ce a lăsat răni profunde. În afară de asta, această suferinţă a fost agravată de însemnătatea şi de compoziţia fluxurilor migratoare, de nepregătirea substanţială a societăţilor gazdă şi de politici naţionale şi comunitare adesea neadecvate. Însă suferinţa indică şi limitele proceselor de unificare europeană, obstacolele cu care trebuie să se confrunte aplicarea concretă a universalităţii drepturilor umane, zidurile de care se loveşte umanismul integral care constituie unul dintre roadele cele mai frumoase ale civilizaţiei europene. Şi pentru creştini toate acestea trebuie interpretate, dincolo de imanentismul laicist, în logica centralităţii persoanei umane create de Dumnezeu unică şi irepetabilă.

Dintr-o perspectivă deosebit de ecleziologică, sosirea atâtor fraţi şi surori în credinţă oferă Bisericilor din Europa o oportunitate în plus de a realiza pe deplin propria catolicitate, element constitutiv al Bisericii pe care o mărturisim în fiecare duminică în Crez. De altfel, în ultimii ani, multe Biserici particulare din Europa au fost îmbogăţite de prezenţa de migranţi catolici, care au adus devoţiunile lor şi entuziasmul lor liturgic şi apostolic.

Dintr-o perspectivă misiologică, fluxurile migratoare contemporane constituie o nouă „frontieră” misionară, o ocazie privilegiată de a-l vesti pe Isus Cristos şi Evanghelia sa fără a se mişca din propriul mediu, de a mărturisi concret credinţa creştină în caritate şi în respectul profund faţă de alte exprimări religioase. Întâlnirea cu migranţi şi refugiaţi de alte confesiuni şi religii este un teren rodnic pentru dezvoltarea unui dialog ecumenic şi interreligios sincer şi îmbogăţitor.

În Mesajul meu pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului din anul viitor am evidenţiat cum răspunsul pastoral la provocările migratoare contemporane trebuie să se articuleze în jurul a patru verbe: a primi, a proteja, a promova, a integra. Verbul a primi se traduce după aceea în alte verbe cum ar fi a lărgi căile legale şi sigure de intrare, a oferi o primă situare adecvată şi frumoasă şi a asigura tuturor siguranţa personală şi accesul la serviciile de bază. Verbul a proteja se specifică în a oferi informaţii sigure şi certificate înainte de plecare, a apăra drepturile fundamentale ale migranţilor şi refugiaţilor independent de statusul lor migrator şi a veghea asupra celor mai vulnerabili, care sunt copiii şi copilele. A promova înseamnă în mod esenţial a garanta condiţiile pentru dezvoltarea umană integrală a tuturor, migranţi şi autohtoni. Verbul a integra se traduce în a deschide spaţii de întâlnire interculturală, a favoriza îmbogăţirea reciprocă şi a promova parcursuri de cetăţenie activă.

În acelaşi Mesaj am amintit de importanţa Pactelor Globale pe care statele sunt angajate să le redacteze şi să le aprobe până la sfârşitul anului 2018. Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi din Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale a pregătit 20 de puncte de acţiune pe care Bisericile locale sunt invitate să le utilizeze, să le completeze şi să le aprofundeze în propria pastoraţie: aceste puncte sunt întemeiate pe „bunele practici” care caracterizează răspunsul tangibil al Bisericii la necesităţile migranţilor şi refugiaţilor. Aceleaşi puncte sunt utile pentru dialogul pe care diferitele instituţii ecleziale îl pot avea cu respectivele guverne în vederea Pactelor Globale. Vă invit, dragi directori, să cunoaşteţi aceste puncte şi să le promovaţi la Conferinţele voastre episcopale.

Aceleaşi puncte de acţiune conformează şi o paradigmă articulată a celor patru verbe menţionate mai sus, paradigmă care ar putea folosi ca metru de studiu sau de verificare a practicilor pastorale existente în Bisericile locale, în vederea unei actualizări tot mai oportune şi îmbogăţitoare. Comuniunea în reflecţie şi în acţiune să fie forţa voastră, pentru că, atunci când suntem singuri, obstacolele par mult mai mari. Glasul vostru să fie întotdeauna prompt şi profetic şi, mai ales, să fie precedat de o acţiune coerentă şi inspirată din principiile învăţăturii creştine.

Reînnoindu-vă mulţumirea mea pentru marea voastră angajare în domeniul unei pastoraţii migratoare pe atât de complexe pe cât de actualitate arzătoare, vă asigur rugăciunea mea. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.