Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat directorilor naţionali ai Operelor Misionare Pontificale (1 iunie 2018)

Domnule cardinal,

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă primesc cu bucurie cu ocazia Adunării voastre generale şi vă salut cordial pe toţi. Îi mulţumesc cardinalului Filoni pentru cuvintele sale de introducere şi îl salut pe noul preşedinte al Operelor Misionare Pontificale, mons. Giampietro Dal Toso, care pentru prima dată participă la această întâlnire anuală a voastră. Exprim tuturor un viu sentiment de recunoştinţă pentru munca voastră de sensibilizare misionară a poporului lui Dumnezeu şi vă asigur de amintirea mea în rugăciune.

Avem în faţă un drum interesant: pregătirea lunii misionare extraordinare din octombrie 2019, pe care am voit s-o convoc la Ziua Misionară Mondială trecută din anul 2017. Vă încurajez cu putere să trăiţi această fază de pregătire ca o mare oportunitate pentru a reînnoi angajarea misionară a întregii Biserici. Şi este şi ocazie providenţială pentru a reînnoi Operele Misionare Pontificale ale noastre. Mereu trebuie reînnoite lucrurile: reînnoită inima, reînnoite operele, reînnoite organizaţiile, pentru că, altminteri, vom ajunge cu toţii într-un muzeu. Trebuie să reînnoim ca să nu ajungem în muzeu. Cunoaşteţi bine preocuparea mea faţă de pericolul ca lucrarea voastră să se reducă la simpla dimensiune monetară a ajutorului material – aceasta este o adevărată preocupare – transformându-vă într-o agenţie ca atâtea, fie ea şi inspirată în mod creştin. Desigur, nu asta voiau fondatorii Operelor Pontificale şi papa Pius al XI-lea când le-au înfiinţat şi le-au organizat în slujba succesorului lui Petru. De aceea am repropus ca actuală şi urgentă pentru reînnoirea conştiinţei misionare a întregii Biserici astăzi, o mare şi curajoasă intuiţie a papei Benedict al XV-lea, conţinută în scrisoarea sa apostolică Maximum illud: adică necesitatea de a recalifica evanghelic misiunea Bisericii în lume.

Acest obiectiv  comun poate şi trebuie să ajute Operele Misionare Pontificale să trăiască o comuniune de spirit, de colaborare reciprocă şi de sprijin reciproc. Dacă reînnoirea va fi autentică, creativă şi eficace, reforma Operelor voastre va consta într-o reîntemeiere, o recalificare conform exigenţelor Evangheliei. Nu este vorba pur şi simplu de a regândi motivaţiile pentru a face mai bine ceea ce faceţi. Convertirea misionară a structurilor Bisericii (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 27) cere sfinţenie personală şi creativitate spirituală. Aşadar, nu numai a reînnoi ceea ce este vechi, ci de a permite ca Duhul Sfânt să creeze noul. Nu noi: Duhul Sfânt. A face spaţiu Duhului Sfânt, a permite ca Duhul Sfânt să creeze noul, să facă noi toate lucrurile (cf. Ps 104,30; Mt 9,17; 2Pt 3,13; Ap 21,5). El este protagonistul misiunii: El este „şeful de birou” al Operelor Misionare Pontificale. El este, nu noi. Nu vă fie frică de noutăţile care vin de la Domnul Răstignit şi Înviat: aceste noutăţi sunt frumoase. Să vă fie frică de celelalte noutăţi: acestea nu merg! Acelea care nu vin de acolo. Fiţi îndrăzneţi şi curajoşi în misiune, colaborând cu Duhul Sfânt mereu în comuniune cu Biserica lui Cristos (cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 131). Şi această îndrăzneală înseamnă a merge cu curajul, cu fervoarea primilor care au vestit Evanghelia. Cartea voastră obişnuită de rugăciune şi de meditaţie să fie Faptele Apostolilor. A merge acolo pentru a găsi inspiraţie. Şi protagonistul acelei cărţi este Duhul Sfânt.

Ce poate să însemne pentru voi Opere Pontificale, care împreună cu Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor pregătiţi Luna Misionară Extraordinară, a vă recalifica evanghelic? Cred că înseamnă pur şi simplu o convertire misionară. Avem nevoie să ne recalificăm – intuiţia lui Benedict al XV-lea –, să ne recalificăm pornind de la misiunea lui Isus, să recalificăm efortul de adunare şi distribuire a ajutoarelor materiale în lumina misiunii şi a formării pe care aceasta o cere, aşa încât conştiinţa, convingerea şi responsabilitatea misionară să facă parte din nou din trăirea obişnuită a întregului sfânt popor credincios al lui Dumnezeu.

„Botezaţi şi trimişi: Biserica lui Cristos în misiune în lume”. Aceasta este tema pe care am ales-o pentru luna misionară din octombrie 2019. Ea subliniază că trimiterea pentru misiune este o chemare înrădăcinată în Botez şi este a tuturor celor botezaţi. Astfel misiunea este trimitere pentru mântuirea care realizează convertirea celui trimis şi a destinatarului: viaţa noastră este, în Cristos, o misiune! Noi înşine suntem misiune pentru că suntem iubire a lui Dumnezeu comunicată, suntem sfinţenie a lui Dumnezeu creată după imaginea sa. Aşadar misiunea este sfinţire a noastră şi a lumii întregi, încă de la creaţie (cf. Ef 1,3-6). Dimensiunea misionară a Botezului nostru se traduce astfel în mărturie de sfinţenie care dăruieşte viaţă şi frumuseţe lumii.

De aceea a reînnoi Operele Misionare Pontificale înseamnă a lua la inimă, cu angajare serioasă şi curajoasă, sfinţenia fiecăruia şi a Bisericii ca familie şi comunitate. Vă cer să reînnoiţi cu creativitate natura şi acţiunea Operelor Misionare Pontificale, punându-le în slujba misiunii, pentru ca la inima preocupărilor noastre să fie sfinţenia vieţii discipolilor misionari. De fapt, pentru a putea colabora la mântuirea lumii trebuie iubită (cf. In 3,16) şi a fi dispuşi să ne dăm viaţa slujindu-l pe Cristos, unic Mântuitor al lumii. Noi nu avem un produs de vândut – nu intră aici prozelitismul, nu avem un produs de vândut –, ci o viaţă de comunicat: Dumnezeu, viaţa sa divină, iubirea sa milostivă, sfinţenia sa! Şi Duhul Sfânt este cel care ne trimite, ne însoţeşte, ne inspiră: El este autorul misiunii. El este cel care duce înainte Biserica, nu noi. Nici instituţia Operelor Misionare Pontificale. Îl las pe El – putem să ne întrebăm – îl las pe El să fie protagonistul? Sau vreau să-l domesticesc, să-l închid, în multele structuri lumeşti care, la urmă, ne fac să concepem Operele Misionare Pontificale ca o firmă, o întreprindere, ceva al nostru, dar cu binecuvântarea lui Dumnezeu? Nu, asta nu merge. Trebuie să ne punem această întrebare: las ca El să fie sau îl închid? El, Duhul Sfânt, face tot; noi suntem numai slujitori ai săi.

Aşa cum ştiţi, în timpul lunii octombrie 2019, Luna Misionară Extraordinară, vom celebra Sinodul pentru Amazonia. Primind preocupările multor credincioşi, laici şi păstori, am voit ca să ne întâlnim pentru a ne ruga şi a reflecta asupra provocărilor evanghelizării în acele ţinuturi din America de Sud în care trăiesc importante Biserici particulare. Mă interesează ca această coincidenţă să ne ajute să ţinem privirea noastră îndreptată spre Isus Cristos în înfruntarea problemelor, provocărilor, bogăţiilor şi sărăciilor; să ne ajute să reînnoim angajarea de slujire a Evangheliei pentru mântuirea bărbaţilor şi femeilor care trăiesc în acele ţinuturi. Să ne rugăm pentru ca Sinodul pentru Amazonia să poată recalifica evanghelic misiunea şi în această regiune a lumii atât de încercate, pe nedrept exploatate şi care are nevoie de mântuirea lui Isus.

Maria, când a mers la Elisabeta, n-a făcut asta ca un gest propriu, ca misionară. A mers ca o slujitoare a acelui Domn pe care-l purta în sânul ei: despre ea însăşi n-a spus nimic, numai l-a purtat pe Fiul şi l-a lăudat pe Dumnezeu. Este adevărat un lucru: mergea în grabă. Ea ne învaţă această grabă fidelă, această spiritualitate a grabei. Graba fidelităţii şi a adoraţiei. Nu era protagonista, ci slujitoarea unicului protagonist al misiunii. Şi această icoană să ne ajute. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.