Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat delegaţiei patriarhiei ecumenice de Constantinopol (27 iunie 2017)

Eminenţă,

Iubiţi fraţi în Cristos,

Mulţumesc că aţi venit aici, cu ocazia sărbătorii sfinţilor Petru şi Paul, patroni principali ai acestei Biserici de Roma; fiţi bineveniţi. Îi mulţumesc mult Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Sfântului Sinod, pentru că v-a trimis pe voi, iubiţi fraţi, ca reprezentanţi ai lor, să împărtăşiţi cu noi bucuria acestei sărbători.

Petru şi Paul, discipoli şi apostoli ai lui Isus Cristos, l-au slujit pe Domnul cu stiluri diferite şi în mod diferit. Totuşi, deşi în diversitatea lor, amândoi au dat mărturie despre iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, pe care fiecare, în modul său, a experimentat-o profund, ajungând să-şi ofere ca jertfă propria viaţă. Pentru aceasta, încă din cele mai vechi timpuri, Biserica din Orient şi din Occident reuneşte într-o singură celebrare amintirea martiriului lui Petru şi al lui Paul. De fapt, este corect să celebrăm împreună ofranda lor din iubire faţă de Domnul, care este în acelaşi timp amintire a unităţii în diversitate. Aşa cum ştiţi bine, iconografia îi reprezintă pe cei doi apostoli într-o îmbrăţişare, profeţie a comuniunii ecleziale unice în care diferenţele legitime trebuie să convieţuiască.

Schimbul de delegaţii între Biserica de Roma şi Biserica de Constantinopol, cu ocazia respectivelor sărbători patronale, măreşte în noi dorinţa de a restabili pe deplin comuniunea între catolici şi ortodocşi, pe care deja o pregustăm în întâlnirea fraternă, în rugăciunea împărtăşită şi în slujirea comună a Evangheliei. Experienţa din primul mileniu, în care creştinii din Orient şi din Occident participau la aceeaşi masă euharistică, pe de o parte păstrând împreună aceleaşi adevăruri de credinţă şi pe de altă parte cultivând diferite tradiţii teologice, spirituale şi canonice compatibile cu învăţătura apostolilor şi a conciliilor ecumenice, este punct de referinţă necesar şi izvor de inspiraţie pentru căutarea restabilirii comuniunii depline în actualele condiţii, comuniune care să nu fie uniformitate omologată.

Prezenţa voastră îmi oferă oportunitatea fericită de a aminti că în acest an este a cincizecea aniversare a vizitei fericitului Paul al VI-lea la Fanar în iulie 1967, şi a vizitei patriarhului Athenagoras, de venerată amintire, la Roma în octombrie acelaşi an. Exemplul acestor păstori curajoşi şi clarvăzători, determinaţi numai de iubirea faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa, ne încurajează să continuăm pe drumul nostru spre unitatea deplină. În urmă cu cincizeci de ani cele două vizite au fost vizite care au provocat imensă bucurie şi entuziasm în credincioşii din Bisericile din Roma şi din Constantinopol şi au contribuit la formarea deciziei de a trimite delegaţii pentru respectivele sărbători patronale, lucru pe care îl continuăm să-l facem şi astăzi.

Sunt foarte recunoscător Domnului pentru că şi mie El continuă să-mi dea ocazia să mă întâlnesc cu iubitul meu frate Bartolomeu. În mod deosebit, păstrez o amintire recunoscătoare şi benefică a întâlnirii noastre recente la Cairo, unde am putut constata încă o dată consonanţa profundă de viziune cu privire la unele provocări care ating viaţa Bisericii şi lumea contemporană.

În septembrie la Leros, în Grecia, se va reuni Comitetul de Coordonare a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, co-prezidată de Eminenţa Voastră şi de cardinalul Kurt Koch, ca urmare a invitaţiei generoase a mitropolitului Paisios. Am încredere că această reuniune, într-un climat spiritual de ascultare a voinţei Domnului şi în conştiinţa vie a drumului pe care mulţi credincioşi catolici şi ortodocşi în diferitele părţi ale lumii îl parcurg împreună, va fi bogat în rezultate bune pentru viitorul dialogului teologic.

Eminenţă, iubiţi fraţi, unitatea tuturor discipolilor săi a fost cererea din inimă pe care Isus Cristos a prezentat-o Tatălui cu puţin înainte de pătimirea şi moartea sa (cf. In 17,21). Împlinirea acestei rugăciuni este încredinţată lui Dumnezeu, dar trece şi prin docilitatea şi ascultarea noastră faţă de voinţa sa. Să ne rugăm unii pentru alţii pentru ca Domnul să ne dea să fim instrumente de comuniune şi de pace, încrezându-ne în mijlocirea sfinţilor Petru şi Paul şi a sfântului Andrei. Şi eu vă cer, cu rugăminte, să continuaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.