Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat comunităţii Venerabilului Colegiu Englez din Roma (21 aprilie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori,

Adresez bun-venit superiorilor şi studenţilor din Venerabilul Colegiu Englez în acest an în care sunt diferite aniversări semnificative în viaţa Bisericii din Anglia şi din Ţara Galilor. Îi mulţumesc rectorului pentru cuvintele sale respectuoase. Întâlnirea noastră îmi oferă astăzi oportunitatea de a vă vorbi direct, ca un părinte, cu inima! Şi în timp ce parcurgeţi drumul vostru de răspuns la chemarea Domnului, aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva cuvinte de încurajare. Mai ales mă rog pentru ca să puteţi creşte aprofundând tot mai mult relaţia voastră cu Domnul şi atenţia voastră faţă de alţii, în special cei mai nevoiaşi. Iubire faţă de Dumnezeu şi iubire faţă de aproapele: cele două pietre de hotar din viaţa noastră (cf. Mc 12,30-31).

Prima, iubirea faţă de Dumnezeu. Este frumos a vedea tineri care se pregătesc să asume o angajare stabilă cu Domnul care să dureze întreaga viaţă. Acest lucru este mai dificil pentru voi decât a fost pentru mine, din cauza actualei „culturi a provizoriului”. Pentru a învinge această provocare şi pentru a vă ajuta să faceţi lui Dumnezeu o promisiune autentică este vital în timpul acestor ani de seminar să hrăniţi viaţa voastră interioară, învăţând să închideţi uşa chiliei voastre interioare dinăuntru. În acest mod slujirea voastră adusă lui Dumnezeu şi Bisericii va fi întărită şi veţi găsi acea pace şi fericire pe care numai Isus poate s-o dea (cf. In 14,27). Atunci, ca martori bucuroşi ai lui Cristos, voi, la rândul vostru, puteţi deveni destinatari ai omagiului adus de sfântul Filip Neri înaintaşilor voştri martiri: „Salvete flores martyrum!”.

A doua, iubirea faţă de aproapele. Aşa cum ştiţi, nu suntem martori ai lui Cristos în folosul nostru, ci pentru alţii, în slujire constantă. Şi noi încercăm să oferim această slujire nu dintr-un simplu sentiment, ci din ascultare faţă de Domnul, care îngenunchează pentru a spăla picioarele discipolilor (cf. In 13,34). Nici ucenicia noastră misionară nu poate fi trăită în izolare, ci întotdeauna în colaborare cu alţi preoţi, călugări şi laici, bărbaţi şi femei. Uneori este greu să-l iubim pe aproapele nostru şi pentru asta, pentru ca slujirea noastră să fie eficace, avem nevoie constant „să rămânem centraţi, tari, în Dumnezeu care iubeşte şi susţine. Pornind de la această fermitate interioară este posibil să-i suportăm [pe alţii cu] răbdare şi statornicie în bine” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 112). Această fermitate interioară, această fidelitate de iubire, a caracterizat viaţa martirilor din Colegiul vostru, şi acest lucru este esenţial pentru noi care încercăm să-l urmăm pe Isus, care ne cheamă în sărăcia noastră pentru a sluji maiestatea sa şi care revelează maiestatea sa în mijlocul săracilor.

Unul din modurile în care poate să crească iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este prin viaţa comunitară. Nu poate să fie o coincidenţă faptul că această comunitate a Seminarului vostru generat patruzeci şi patru de martiri, făcându-i capabili să facă prompt jurământul misionar, rostit pentru prima dată în 1578 de sfântul Ralph Sherwin în ziua sărbătorii sfântului Gheorghe! Cu conducerea şi inspiraţia acestor sfinţi, sper că veţi fi capabili să dezvoltaţi acea „fraternitate mistică, contemplativă, care ştie să privească la măreţia sacră a aproapelui, care ştie să-l descopere pe Dumnezeu în fiecare fiinţă umană, care ştie să suporte greutăţile trăirii împreună” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 92).

În viaţa creştină există o piedică relevantă în faţa fiecăruia dintre noi: frica. Dar noi putem s-o depăşim cu iubirea, rugăciunea şi buna dispoziţie (cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 126, cu rugăciunea atribuită sfântului Thomas Morus). În acest mod sper că nu vă va fi frică de dificultăţi şi de încercări şi de lupta neîncetată împotriva păcatului. În afară de asta, vă încurajez să nu vă fie frică de voi înşivă. Luând exemplul patronului vostru ceresc, sfântul Toma de Canterbury – care n-a permis păcatelor sale din trecut şi limitelor umane să-l împiedice să-l slujească pe Dumnezeu până la sfârşit –, nu numai că veţi fi capabili să depăşiţi fricile voastre, ci îi veţi ajuta şi pe alţii să le depăşească pe ale lor.

În sfârşit, cultivând prieteniile, relaţiile bune şi sănătoase care vă vor susţine în viitoarea voastră slujire, sunt sigur că îi veţi recunoaşte pe adevăraţii voştri prieteni, care nu sunt pur şi simplu cei care sunt de acord cu voi, ci sunt daruri ale Domnului pentru a ne ajuta să mergem spre ceea ce este drept, nobil şi bun (cf. Fil 4,8).

Cu afect vă ofer aceste gânduri, pentru a încuraja iubirea voastră fidelă faţă de Dumnezeu şi slujirea voastră umilă faţă de fraţi şi faţă de surori. Încredinţându-vă mijlocirii materne a Sfintei Fecioare Maria de Walsingham, asigur rugăciunile mele pentru voi şi pentru familiile voastre şi pentru toţi cei care susţin misiunea Venerabilului Colegiu Englez. Şi vă cer la rândul meu, cu rugăminte, să vă amintiţi în fiecare zi să vă rugaţi pentru mine.

Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.