Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat comunităţii greco-catolice ucrainene (28 ianuarie 2018)

Salutul la sosirea în faţa bazilicii „Sf. Sofia”

[Lăudat să fie Isus Cristos în ucraineană]

Multe mulţumiri pentru invitaţie, pentru prezenţa voastră, pentru primire, pentru bucuria voastră. Am venit să mă rog cu voi şi să vă vizitez. Vă invit, înainte de a intra, să facem o rugăciune pentru pacea în Ucraina.

Bucură-te, Marie…

Ne vedem după aceea.

________________

Preafericirea Voastră, dragă frate Sviatoslav, dragi episcopi, preoţi, fraţi şi surori, vă salut cordial, fericit să fiu cu voi. Vă mulţumesc pentru primirea voastră şi pentru fidelitatea din totdeauna, fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de succesorul lui Petru, care nu de puţine ori a fost plătită scump.

Intrând în acest loc sacru am avut bucuria de a privi feţele voastre, de a auzi cântecele voastre. Dacă suntem aici, reuniţi în comuniune fraternă, trebuie să aducem mulţumire şi pentru atâtea feţe pe care nu le mai vedem, dar care au fost o reflexie a privirii de iubire a lui Dumnezeu asupra noastră. Mă gândesc, îndeosebi, la trei figuri: prima este cardinalul Slipyi, a cărei aniversare de 125 de ani de la naştere s-a comemorat. A voit şi a edificat această luminoasă bazilică, pentru ca să strălucească drept semn profetic al libertăţii în anii în care în atâtea locuri de cult accesul era împiedicat. Dar cu suferinţele îndurate şi oferite Domnului a contribuit la construirea unui alt templu, chiar mai mare şi frumos, al unui edificiu din pietre vii care sunteţi voi (cf. 1Pt 2,5).

O a doua figură este aceea a episcopului Chmil, mort în urmă cu patruzeci de ani şi înmormântat aici: o persoană care mi-a făcut atâta bine. Este de neşters în mine amintirea când, tânără fiind – aveam doisprezece ani – asistam la Liturghia sa; el m-a învăţat să slujesc la Liturghie, să citesc alfabetul vostru, să răspund la diferitele părţi…; de la el am învăţat, în această slujire la Liturghie – de trei ori pe săptămână făceam asta –, frumuseţea liturgiei voastre; din relatările sale mărturia vie despre cât de mult a fost încercată şi forjată credinţa în mijlocul teribilelor persecuţii ateiste din secolul trecut. Sunt foarte recunoscător lui şi numeroşilor voştri „eroi ai credinţei”: cei care, ca Isus, au semănat pe calea crucii, generând un seceriş rodnic. Pentru că adevărata victorie creştină este mereu în semnul crucii, stindardul nostru de speranţă.

Şi a treia persoană pe care aş vrea s-o amintesc este cardinalul Husar. Am fost făcuţi cardinali în aceeaşi zi. El n-a fost numai „părinte şi conducător” al Bisericii voastre, ci călăuză şi frate mai mare al atâtora; dumneavoastră, dragă Preafericite, îl purtaţi în inimă şi mulţi îi vor păstra pentru totdeauna afectul, gentileţea, prezenţa vigilentă şi de rugăciune până la sfârşit. Orb, dar privea dincolo.

Aceşti martori din trecut au fost deschişi la viitorul lui Dumnezeu şi de aceea dau speranţă prezentului. Mulţi dintre voi au avut probabil harul de a-i cunoaşte. Când treceţi pragul acestui templu, amintiţi-vă, comemoraţi-i pe taţii şi pe mamele în credinţă, pentru că sunt temeliile care ne susţin: cei care ne-au învăţat Evanghelia cu viaţa încă ne orientează şi ne însoţesc pe drum. Arhiepiscopul major a vorbit despre mamele, despre bunicele ucrainene, care transmit credinţa, au transmis credinţa, cu curaj; au botezat copiii, nepoţii, cu curaj. Şi astăzi [este mare] binele – şi asta o spun pentru că eu cunosc asta – binele pe care aceste femei îl fac aici la Roma, în Italia, îngrijind copiii, sau ca îngrijitoare: transmit credinţa în familii, uneori lâncede în experienţa de credinţă… Dar voi aveţi o credinţă curajoasă. Şi îmi vine în amintire lectura de vinerea trecută, când Paul îi spune lui Timotei: „Mama ta şi bunica ta”. În spatele fiecăruia dintre voi este o mamă, o bunică ce a transmis credinţa. Femeile ucrainene sunt eroice, într-adevăr. Îi mulţumim Domnului!

Pe drumul comunităţii voastre romane referinţa stabilă este această rectorie. Împreună cu comunităţile greco-catolice ucrainene din toată lumea, aţi exprimat bine programul vostru pastoral într-o frază: Parohia vie este locul de întâlnire cu Cristos cel viu. Două cuvinte aş vrea să subliniez. Primul este întâlnire. Biserica este întâlnire, este locul unde se vindecă singurătatea, unde se învinge ispita de a se izola şi de a se închide, unde se ia forţa pentru a depăşi concentrările pe ei înşişi. Comunitatea este aşadar locul unde se împărtăşesc bucuriile şi trudele, unde se aduc poverile inimii, insatisfacţiile vieţii şi nostalgia de casă. Aici Dumnezeu vă aşteaptă pentru a face tot mai sigură speranţa voastră, pentru că atunci când îl întâlnim pe Domnul totul este străbătut de speranţa sa. Vă urez să luaţi mereu aici pâinea pentru drumul de fiecare zi, mângâierea inimii, vindecarea rănilor. Al doilea cuvânt este viu. Parohia nu este un muzeu de amintiri din trecut sau un simbol de prezenţă în teritoriu, ci este inima misiunii Bisericii, unde se primeşte şi se împărtăşeşte viaţa nouă, acea viaţă care învinge păcatul, moartea, tristeţea, orice tristeţe, şi menţine inima tânără. Dacă credinţa se va naşte din întâlnire şi va vorbi vieţii, comoara pe care aţi primit-o de la părinţii voştri va fi bine păstrată. Astfel veţi şti să oferiţi bunurile inestimabile ale tradiţiei voastre şi tinerelor generaţii, care primesc credinţa mai ales atunci când percep Biserica apropiată şi vie. Tinerii au nevoie să perceapă asta: că Biserica nu este un muzeu, că Biserica nu este un mormânt, că Dumnezeu nu este un lucru acolo… nu, că Biserica este vie, că Biserica dă viaţă şi că Dumnezeu este Isus Cristos în mijlocul Bisericii, este Cristos viu.

Aş vrea să adresez un gând recunoscător şi multelor femei – am vorbit un pic liber despre asta, mă repet – care în comunităţile voastre sunt apostole de caritate şi de credinţă. Sunteţi preţioase şi duceţi în multe familii italiene vestea lui Dumnezeu în cel mai bun mod, când cu slujirea voastră vă îngrijiţi de persoane printr-o prezenţă grijulie şi nu invadentă. Acest lucru este foarte important: nu invadentă…, [făcută din] mărturie… Şi atunci [face să se spună]: „Această femeie este bună…”; şi credinţa vine, este transmisă credinţa. Vă invit să consideraţi munca voastră, obositoare şi adesea puţin satisfăcătoare, nu numai ca pe o meserie, ci ca pe o misiune: sunteţi punctele de referinţă în viaţa atâtor bătrâni, surorile care îi fac pe ei să simtă că nu sunt singuri. Aduceţi întărirea şi duioşia lui Dumnezeu celui care, în viaţă, se dispune să se pregătească pentru întâlnirea cu El. Este o mare slujire de proximitate şi de apropiere, plăcută lui Dumnezeu, pentru care vă mulţumesc. Şi voi, care faceţi această meserie de îngrijitoare ale bătrânilor, vedeţi că ei merg dincolo, şi poate că îi uitaţi, pentru că vine un altul, şi un altul… Da, amintiţi-vă numele… Ei voi fi cei care vă vor deschide poarta, acolo sus, ei vor fi.

Înţeleg că, în timp ce sunteţi aici, inima palpită pentru ţara voastră şi palpită nu numai de afect, ci şi de angoasă, mai ales datorită flagelului războiului şi datorită dificultăţilor economice. Sunt aici să vă spun că sunt aproape de voi: aproape cu inima, aproape cu rugăciunea, aproape atunci când celebrez Euharistia. Acolo îl implor pe Principele păcii pentru ca să tacă armele. Îi cer şi să nu mai aveţi nevoie să faceţi sacrificii uriaşe pentru a-i întreţine pe cei dragi ai voştri. Mă rog pentru ca în inima fiecăruia să nu se stingă niciodată speranţa, ci să se reînnoiască curajul de a merge înainte, de a reîncepe mereu. Vă mulţumesc, în numele întregii Biserici, în timp ce vouă tuturor şi persoanelor pe care le purtaţi în inimă vă dau Binecuvântarea mea. Şi vă cer cu rugăminte să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Şi aş vrea să vă fac şi o destăinuire, să vă spun un secret. Noaptea, înainte de a merge la culcare, şi dimineaţa, când mă trezesc, mereu „mă întâlnesc cu ucrainenii”. De ce? Pentru că atunci când arhiepiscopul vostru major a venit în Argentina, când l-am văzut eu m-am gândit că era „ministrantul” Bisericii ucrainene: dar era arhiepiscopul! A făcut o lucrare frumoasă, în Argentina. Ne întâlneam împreună, destul de des. Apoi, într-o zi a mers la sinod şi s-a întors arhiepiscop major, pentru a-şi lua rămas bun. Ziua în care şi-a luat rămas bun, mi-a dăruit o icoană foarte frumoasă – astfel, jumătate [îndoaie la jumătate foile pe care le are în mână pentru a arăta dimensiunea] – a Sfintei Fecioare Maria a duioşiei. Şi eu la Buenos Aires am dus-o în camera mea şi în fiecare noapte o salutam, de asemenea şi dimineaţa, un obicei. Apoi mi-a venit mie rândul să călătoresc la Roma şi să nu mă mai pot întoarce – el s-a putut întoarce, eu nu! –. Şi am spus să-mi aducă cele trei cărţi ale breviarului pe care nu le luasem, şi lucrurile cele mai esenţiale, şi acea Sfântă Fecioară Maria a duioşiei. Şi în fiecare noapte, înainte de a merge la culcare, o sărut pe Sfânta Fecioară Maria a duioşiei pe care mi-a dăruit-o arhiepiscopul vostru major, de asemenea şi dimineaţa o salut. Aşa se poate spune că încep ziua şi o termin „în ucraineană”.

Şi acum vă invit s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria şi vă voi da binecuvântarea pe care aş vrea s-o dau împreună cu arhiepiscopul vostru.

Bucură-te Marie…

[Binecuvântarea]

______________

Salutul final adresat comunităţii ucrainene adunate în afara bazilicii „Sfânta Sofia”

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc mult pentru primirea călduroasă. Rămân cu inima plină de bucurie pentru această întâlnire. Mulţumesc pentru perseverenţa voastră în credinţă. Fiţi tari în credinţă! Păstraţi credinţa primită de la strămoşii voştri şi transmiteţi-o copiilor. Este darul cel mai frumos pe care un popor îl poate da copiilor: credinţa, credinţa primită.

Domnul să vă binecuvânteze. Şi rugaţi-vă pentru mine [spun: „Da!”] Dar în favoarea mea sau împotriva mea?… [răspund: „În favoarea!”] Continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Eu voi continua să mă rog pentru voi, să încep şi să termin ziua „în ucraineană” în faţa Sfintei Fecioare Maria pe care mi-a dăruit-o arhiepiscopul [Shevchuk] la Buenos Aires.

Vă dau binecuvântarea. O cerem de la Sfânta Fecioară Maria, împreună.

„Bucură-te Marie…”

[Binecuvântarea]

Curaj, şi tot înainte!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.