Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat comunităţii Colegiului Pontifical Spaniol din Roma (1 aprilie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Doresc să adresez salutul meu întregii comunităţi a Colegiului Pontifical Spaniol „Sfântul Iosif” şi să-i mulţumesc domnului cardinal Ricardo Blásquez Pérez pentru cuvintele cordiale pe care, ca patron al Colegiului, mi le-a adresat în numele tuturor, în această comemorare. Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru opera frumoasă pe care a instituit-o fericitul Manuel Domingo y Sol, fondator al Fraternităţii Preoţilor Muncitori Diecezani ai Preasfintei Inimi a lui Isus, şi pentru lucrarea desfăşurată în toţi aceşti ani.

Această instituţie s-a născut cu vocaţia de a fi un punct de referinţă pentru formarea clerului. A se forma presupune capacitatea de a se apropia cu umilinţă de Domnul şi de a-l întreba: Care este voinţa ta? Ce anume vrei de la mine? Cunoaştem răspunsul, dar probabil că ne va face bine să-l amintim, de aceea vă propun cele trei cuvinte din Shemá cu care Isus i-a răspuns levitului: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima, din tot sufletul tău şi cu toate puterile tale” (Mc 12,30).

A iubit din toată inima înseamnă a face asta fără rezerve şi fără ambiguităţi, fără interese false şi fără a ne căuta pe noi înşine în succesul personal sau în carieră. Caritatea pastorală presupune a merge în întâmpinarea celuilalt, înţelegându-l, acceptându-l şi iertându-l din toată inima. Aceasta este caritatea pastorală.

Însă singuri nu este posibil să creştem în această caritate. De aceea Domnul ne-a chemat pentru a fi o comunitate, în aşa fel încât caritatea să-i reunească pe toţi preoţii, cu o legătură specială, în slujire şi în fraternitate. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, dar şi de lupta spirituală personală (cf. Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis, nr. 87). Acest lucru nu este demodat, continuă să fie actual, ca în primele timpuri ale Bisericii. Este vorba despre o provocare permanentă pentru a depăşi individualismul şi a trăi diversitatea ca pe un dar, căutând unitatea preoţimii, care este semn al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa comunităţii. Preoţimea care nu menţine unitatea, de fapt, îl alungă pe Dumnezeu din propria mărturie. Nu mărturiseşte prezenţa lui Dumnezeu. Îl trimite afară. În acest mod, reuniţi în numele Domnului, în special când celebraţi Euharistia, manifestaţi şi sacramental că El este iubirea inimii voastre.

Al doilea: a iubi din tot sufletul înseamnă a fi dispuşi să oferim viaţa. Această atitudine trebuie să persiste în timp şi să implice toată fiinţa noastră. Aşa propunea fondatorul Colegiului: „[Doamne] îţi ofer şi pun la dispoziţia ta trupul meu, sufletul meu, memoria mea, intelectul meu şi voinţa mea, sănătatea mea şi chiar viaţa mea” (Escritos III, vol. 6, doc 111, pag. 1). Formarea unui preot nu poate fi deci numai academică, deşi şi aceasta este foarte importantă şi necesară, ci trebuie să fie şi un proces integral, care să includă toate aspectele vieţii. Formarea trebuie să vă folosească pentru a creşte şi, în acelaşi timp, pentru a vă apropia de Dumnezeu şi de fraţi. Vă rog, nu vă mulţumiţi să obţineţi un titlu, ci fiţi discipoli încontinuu pentru „a vesti, în mod credibil şi comprehensibil pentru omul de astăzi, mesajul evanghelic” (Ratio, nr. 116). La acest punct, este important a creşte în obişnuinţa discernământului, care vă permite să valorizaţi fiecare clipă şi fiecare mişcare, chiar şi ceea ce apare opus şi contradictoriu, şi să analizaţi amănunţit ceea ce vine de la Duh; un har pe care trebuie să-l cerem în genunchi. Numai pornind de la această bază, prin multiplele îndatoriri în exercitarea slujirii, veţi putea să-i formaţi pe ceilalţi în acel discernământ care duce la Înviere şi la Viaţă şi vă permite să daţi un răspuns conştient şi generos lui Dumnezeu şi fraţilor (cf. Întâlnirea cu preoţii şi consacraţii, Milano, 25 martie 2017).

Am spus că formarea unui preot nu poate să fie numai academică şi să se limiteze numai la asta. De acolo se nasc toate ideologiile care îmbolnăvesc Biserica, de orice tip, de academisul clerical. Patru sunt coloanele pe care trebuie să le aibă formarea: formare academică, formare spirituală, formare comunitară şi formare apostolică. Şi trebuie să interacţioneze între ele. Dacă lipseşte una dintre ele, formarea începe să şchiopăteze şi preotul ajunge paralitic. Deci, vă rog, toate cele patru împreună, care interacţionează.

În sfârşit, al treilea răspuns al lui Isus, a iubi cu toate puterile, ne aminteşte că acolo unde este comoara noastră acolo va fi şi inima noastră (cf. Mt 6,21) şi că în micile noastre lucruri, siguranţe şi afecte este în joc capacitatea noastră de a spune „da” Domnului sau de a-i întoarce spatele ca tânărul bogat. Nu vă puteţi mulţumi să duceţi o viaţă ordonată şi comodă, care să vă permită să trăiţi fără preocupări, fără să simţiţi nevoia de a cultiva un spirit de sărăcie înrădăcinat în Inima lui Cristos care, deşi era bogat, s-a făcut sărac din iubire faţă de noi (cf. 2Cor 8,9) sau, cum spune textul, pentru a ne îmbogăţi pe noi înşine. Ne este cerut să dobândim autentica libertate de fii ai lui Dumnezeu, într-o relaţie adecvată cu lumea şi cu bunurile pământeşti, după exemplul apostolilor, pe care Isus îi invită să se încreadă în Providenţă şi să-l urmeze fără poveri şi fără legături (cf. Lc 9,57-62; Mc 10,17-22). Nu uitaţi de asta: diavolul intră mereu prin buzunare, mereu. În afară de asta, este bine de învăţat să aducem mulţumire pentru ceea ce avem, renunţând cu generozitate şi voluntar la ceea ce este de prisos, pentru a fi mai aproape de cei săraci şi de cei slabi. Fericitul Domingo y Sol spunea că pentru a-l ajuta pe cel care are nevoie trebuia să fim dispuşi să „vindem cămaşa”. Eu nu vă cer aşa de mult, preoţi fără cămăşi, nu; ci numai să fiţi martori ai lui Isus, prin simplitatea şi austeritatea vieţii, pentru a deveni promotori credibili ai unei adevărate dreptăţi sociale (cf. Ioan Paul al II-lea, Pastores dabo vobis, nr. 30). Şi, vă rog – şi asta o spun ca frate, ca părinte, ca prieten –, vă rog, fugiţi de carierismul ecleziastic: este o ciumă. Fugiţi de el.

Dragi superiori, studenţi şi foşti studenţi ai acestui Colegiu Spaniol „Sfântul Iosif”: să încredinţăm sfântului patriarh, ocrotitor al Bisericii, preocupările voastre şi proiectele voastre, pentru ca să vă însoţească, împreună cu Maria Preasfântă, invocată de tradiţia Colegiului ca Mamă Preamiloasă, pentru ca să puteţi creşte în înţelepciune şi har şi să fiţi discipoli iubiţi ai Bunului Păstor. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.