Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat comunităţii Colegiului Pontifical Portughez din Roma (8 mai 2017)

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Mulţumesc că aţi venit să mă vizitaţi; fiţi bineveniţi! Vă salut pe voi toţi, îndeosebi pe părintele rector Caldas, mulţumindu-i pentru cuvintele amabile pe care mi le-a adresat în numele întregii comunităţi. Un gând recunoscător adresez şi colaboratorilor săi, surorilor şi personalului de la Colegiu. Vă mulţumesc mai ales pentru rugăciunile voastre; din partea mea, urez pace şi speranţă în Domnul fiecăruia dintre voi şi familiilor şi naţiunilor voastre de provenienţă.

În Portugalia, această urare o voi duce – dacă va voi Dumnezeu – personal, în pelerinajul meu de acum iminent la Sanctuarul de la Fatima, unde acum o sută de ani a apărut Sfintei Fecioare Maria celor trei păstoraşi. Întâlnirea cu Sfânta Fecioară Maria a fost pentru ei o experienţă de har care i-a făcut să se îndrăgostească de Isus. Ca Învăţătoare duioasă şi bună, Maria îi introduce pe micii vizionari în cunoaşterea intimă a Iubirii trinitare şi îi face să-l guste pe Dumnezeu ca realitatea cea mai frumoasă a existenţei umane. Nu pot să nu urez acelaşi lucru vouă tuturor, dragi prieteni. Mai presus de orice alt obiectiv care v-a adus la Roma şi care vă reţine aici, să fie mereu acesta: a-l cunoaşte şi a-l iubi pe Cristos – cum ar spune apostolul Paul – încercând să vă conformaţi tot mai mult cu El până la dăruirea totală de sine.

În mod concret voi, dragi preoţi, sunteţi chemaţi să înaintaţi, fără încetare, în formarea voastră creştină şi sacerdotală, pastorală şi culturală. Oricare ar fi specializarea voastră academică, prima voastră preocupare să rămână mereu aceea de a creşte pe drumul consacrării sacerdotale, prin experienţa iubitoare a lui Dumnezeu: un Dumnezeu apropiat şi fidel, aşa cum l-au simţit fericiţii Francisc şi Iacinta şi slujitoarea lui Dumnezeu Lucia. Astăzi, contemplând viaţa lor umilă şi totuşi glorioasă, ne simţim determinaţi să ne încredinţăm, şi noi, grijilor aceleiaşi Învăţătoare. Şi nu este vorba despre o noutate. Ne rugăm asta mereu în cel mai vechi antifon latin al Sfintei Fecioare Maria: „Sub tuum praesidium confugimus, Sancta Dei Genitrix”. Ne invită tocmai căutăm refugiu sub mantia ei, o mamă care ne ia de mână şi ne învaţă să creştem în iubirea faţă de Cristos şi în comuniunea fraternă.

Mi-a plăcut să-l aud pe părintele Caldas spunând că din 1929, în capela Colegiului, privirea Mamei lui Dumnezeu însoţeşte rugăciunile celui care se apropie de altar. Priviţi la ea şi lăsaţi-vă conduşi de ea, pentru că este Mama voastră şi vă iubeşte atât de mult; lăsaţi-vă priviţi de ea, pentru a învăţa să fiţi mai umili precum şi mai curajoşi în urmarea Cuvântului lui Dumnezeu; pentru a primi îmbrăţişarea Fiului său Isus şi, întăriţi de această prietenie, să iubiţi fiecare persoană după exemplul şi măsura Inimii lui Cristos, căreia îi este consacrat Colegiul, găsind în Ea viaţă, speranţă şi pace. Să privim, fraţi şi surori, la Mama noastră, care este în inima lui Dumnezeu. Misterul acestei tinere din Nazaret nu ne este străin. Nu este „ea acolo şi noi aici”. Nu, suntem legaţi. De fapt, Dumnezeu îşi îndreaptă privirea sa de iubire (cf. Lc 1,48) şi asupra fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, cu nume şi prenume! Privirea sa de iubire este asupra fiecăruia dintre noi.

Raportul cu Sfânta Fecioară Maria ne ajută să avem un raport bun cu Biserica: amândouă sunt Mame. Voi cunoaşteţi, în această privinţă, comentariul sfântului Isaac, abate al mănăstirii Stella: ceea ce se poate spune despre Maria se poate spune despre Biserică şi chiar despre sufletul nostru. Toate trei sunt feminine (anima, în italiană este feminin, nr), toate treci sunt Mame, toate trei dau viaţă. De aceea trebuie cultivat raportul filial cu Sfânta Fecioară Maria, pentru că, dacă acesta lipseşte, există ceva orfan în inimă. Unui preot care uită de Mama, şi mai ales în momentele de dificultate, îi lipseşte ceva. Este ca şi cum ar fi orfan, în timp ce în realitate nu este orfan! A uitat de mama sa. Dar în momentele dificile copilul merge la mama, mereu. Şi Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să fim ca pruncii înţărcaţi în braţele mamei (cf. Ps 131,2).

Încheind, doresc ca să continue să fie comunitatea voastră sacerdotală o pepinieră de apostoli, punct de unire a Bisericilor din ţările voastre cu Roma, uniţi în caritate şi în mărturia vie a iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire. Cu aceste urări pentru viitorul cel mai bun al Colegiului Pontifical Portughez, împart din inimă superiorilor, studenţilor, colaboratorilor şi familiilor voastre binecuvântarea apostolică. Şi o rog pe Sfânta Fecioară Maria de Fatima pentru ca să vă înveţe să credeţi, să adoraţi, să speraţi şi să iubiţi ca fericiţii Francisc şi Iacinta şi slujitoarea lui Dumnezeu Lucia. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.