Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat călugărilor din Confederaţia Benedictină (19 aprilie 2018)

Cucernice abate primat,

Iubiţi părinţi abaţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez bun-venit cu ocazia celei de-a 125-a aniversări a întemeierii Confederaţiei Benedictine şi îi mulţumesc abatelui primat pentru cuvintele sale respectuoase. Aş vrea să exprim toată consideraţia şi recunoştinţa mea pentru contribuţia relevantă pe care benedictinii au adus-o în viaţa Bisericii, în orice parte a lumii, timp de aproape o mie cinci sute de ani. În această celebrare a Jubileului Confederaţiei Benedictine vrem să amintim, în mod special, angajarea papei Leon al XIII-lea, care în 1893 a voit să-i unească pe toţi benedictinii întemeind o casă comună de studiu şi rugăciune, aici, la Roma. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această inspiraţie, pentru că acest lucru  i-a făcut pe benedictinii din toată lumea să trăiască un spirit de comuniune mai profund cu Scaunul lui Petru şi între ei.

Spiritualitatea benedictină este renumită pentru motoul său: Ora et labora et lege. Rugăciune, muncă, studiu. În viaţa contemplativă, Dumnezeu anunţă adesea prezenţa sa în manieră neaşteptată. Cu meditarea Cuvântului lui Dumnezeu în lectio divina, suntem chemaţi să rămânem în ascultare religioasă a glasului său pentru a trăi în supunere constantă şi bucuroasă. Rugăciunea generează în inimile noastre, dispuşi să primim darurile surprinzătoare pe care Dumnezeu este gata să ni le dea, un spirit de fervoare reînnoită care ne face, să căutăm, prin munca noastră zilnică, împărtăşirea darurilor înţelepciunii lui Dumnezeu cu alţii: cu comunitatea, cu cei care vin la mănăstire pentru căutarea lui Dumnezeu („quaerere Deum”) şi cu cei care studiază în şcolile, colegiile şi universităţile voastre. Astfel se generează o viaţă spirituală mereu reînnoită şi revigorată.

Unele aspecte caracteristice din timpul liturgic al Paştelui, pe care-l trăim, cum ar fi vestirea şi surpriza, răspunsul prompt şi inima dispusă să primească darurile lui Dumnezeu, în realitate sunt parte a vieţii benedictine de fiecare zi. Sfântul Benedict vă cere în Regula sa să „nu puneţi absolut nimic înainte de Cristos” (nr. 72), pentru ca să fiţi mereu vigilenţi, astăzi, gata să-l asculte şi să-l urmeze cu docilitate (cf. ivi, Prolog). Iubirea voastră faţă de liturgie, ca lucrare fundamentală a lui Dumnezeu în viaţa monastică, este esenţială înainte de toate pentru voi înşivă, permiţându-vă să fiţi în prezenţa vie a Domnului; şi este preţioasă pentru toată Biserica, ea care în cursul secolelor a beneficiat ca de apa de izvor care irigă şi fecundează, alimentând capacitatea de a trăi, personal şi comunitar, întâlnirea cu Domnul înviat.

Dacă sfântul Benedict a fost o stea luminoasă – aşa cum îl numeşte sfântul Grigore cel Mare – în timpul său marcat de o profundă criză a valorilor şi a instituţiilor, asta s-a întâmplat pentru că a ştiut să discearnă între esenţial şi secundar în viaţa spirituală, punându-l cu fermitate pe Domnul în centru. Fie ca să puteţi şi voi, fiii săi în acest timp, să practicaţi discernământul pentru a recunoaşte ceea ce vine de la Duhul Sfânt şi ceea ce vine de la duhul lumii sau de la duhul diavolului. Discernământ care „nu cere numai o bună capacitate de a raţiona şi de simţ comun, este şi un dar care trebuie cerut. […] Fără înţelepciunea discernământului putem să ne transformăm cu uşurinţă în păpuşi la bunul plac al tendinţelor momentului” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 166-167).

În această epocă, în care persoanele sunt aşa de ocupate încât nu au timp suficient pentru a asculta glasul lui Dumnezeu, mănăstirile voastre şi conventurile voastre devin ca nişte oaze, unde bărbaţi şi femei de orice vârstă, provenienţă, cultură şi religie pot să descopere frumuseţea tăcerii şi să se regăsească pe ei înşişi, în armonie cu creaţia, permiţând lui Dumnezeu să restabilească o ordine dreaptă în viaţa lor. Carisma benedictină a primirii este foarte preţioasă pentru noua evanghelizare, pentru că vă dă ocazia de a-l primi pe Cristos în fiecare persoană care vine, ajutându-i pe cei care-l caută pe Dumnezeu să primească darurile spirituale pe care El le are pentru fiecare dintre noi.

După aceea, benedictinilor le-a fost recunoscută mereu angajarea pentru ecumenism şi dialog interreligios. Vă încurajez să continuaţi în această lucrare importantă pentru Biserică şi pentru lume, punând în slujba ei şi ospitalitatea voastră tradiţională. De fapt, nu există opoziţie între viaţa contemplativă şi slujirea adusă altora. Mănăstirile benedictine – fie în oraşe fie departe de ele – sunt locuri de rugăciune şi de primire. Stabilitatea voastră este importantă şi pentru persoanele care vin ca să vă caute. Cristos este prezent în această întâlnire: este prezent în călugăr, în pelerin, în cel nevoiaş.

Vă sunt recunoscător pentru slujirea voastră în domeniul educativ şi formativ, aici la Roma şi în atâtea părţi ale lumii. Benedictinii sunt cunoscuţi pentru a fi „o şcoală a slujirii Domnului”. Vă îndemn să daţi studenţilor, împreună cu noţiunile şi cunoştinţele necesare, instrumentele pentru ca să poată creşte în acea înţelepciune care să-i determine să-l caute încontinuu pe Dumnezeu în viaţa lor; aceeaşi înţelepciune care-i va conduce la practicarea înţelegerii reciproce, pentru că toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, fraţi şi surori, în această lume căreia îi este aşa de sete de pace.

În concluzie, iubiţi fraţi şi surori, doresc ca celebrarea Jubileului pentru aniversarea întemeierii Confederaţiei Benedictine să fie o ocazie propice pentru a reflecta asupra căutării lui Dumnezeu şi a înţelepciunii sale, şi despre modul de a transmite mai eficace bogăţia sa perenă generaţiilor viitoare.

Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Maica Bisericii, în comuniune cu Biserica din cer şi cu sfinţii Benedict şi Scolastica, invoc asupra fiecăruia Binecuvântarea Apostolică. Şi vă cer, cu rugăminte, să continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.