Categorii

Discurs adresat participanţilor la întâlnirea „Perspective pentru o lume liberă de armele nucleare şi pentru o dezarmare integrală” (10 noiembrie 2017)

Dragi prieteni,

Adresez fiecăruia dintre voi salutul meu cordial şi exprim recunoştinţă vie pentru prezenţa voastră şi pentru activitatea voastră în slujba binelui comun. Îi mulţumesc cardinalului Turkson pentru cuvintele de salut şi de introducere.

V-aţi adunat la acest Simpozion pentru a trata teme cruciale, fie în ele însele, fie luând în considerare complexitatea provocărilor politice din actualul scenariu internaţional, caracterizat de un climat instabil de conflictualitate. Un pesimism sumbru ar putea să ne facă să considerăm că „perspectivele pentru o lume liberă de armele nucleare şi pentru o dezarmare integrală”, cum spune titlul întâlnirii voastre, apar tot mai îndepărtate. Este o realitate de fapt că spirala cursei înarmărilor nu are oprire şi costurile de modernizare şi dezvoltare a armelor, nu numai nucleare, reprezintă un glas considerabil de cheltuială pentru naţiuni, până acolo încât trebuie să pună pe planul al doilea priorităţile reale ale omenirii suferinde: lupta împotriva sărăciei, promovarea păcii, realizarea de proiecte educative, ecologice şi sanitare şi dezvoltarea drepturilor umane[1].

Apoi, nu putem să nu simţim un sentiment viu de nelinişte dacă luăm în considerare consecinţele umanitare şi ambientale catastrofale care derivă din orice folosire a bombelor nucleare. De aceea, luând în considerare şi o detonare accidentală a acestor arme dintr-o eroare de orice gen, este de condamnat cu fermitate ameninţarea folosirii lor, precum şi însăşi posesia lor, tocmai pentru existenţa lor este pentru a impune o logică de frică ce nu priveşte numai părţile aflate în conflict, ci întregul neam omenesc. Relaţiile internaţionale nu pot să fie dominate de forţa militară, de intimidările reciproce, de expunerea arsenalelor de război. Armele de distrugere în masă, îndeosebi cele atomice, nu generează altceva decât un sentiment înşelător de siguranţă şi nu pot constitui baza convieţuirii paşnice între membrii familiei umane, care în schimb trebuie să se inspire dintr-o etică de solidaritate[2]. Din acest punct de vedere, este de neînlocuit mărturia lui Hibakusha, adică persoanele lovite de exploziile de la Hiroshima şi Nagasaki, precum şi aceea a celorlalte victime ale experimentelor armelor nucleare: fie ca glasul lor profetic să fie un avertisment mai ales pentru noile generaţii!

În afară de asta, armamentele care au ca efect distrugerea neamului omenesc sunt chiar ilogice pe planul militar. De altfel, adevărata ştiinţă este mereu în slujba omului, în timp ce societatea contemporană apare parcă ameţită de devierile proiectelor conceput în sânul ei, eventual pentru o cauză originară bună. Este suficient să ne gândim că tehnologiile nucleare se răspândesc de acum şi prin comunicaţiile telematice şi că instrumentele de drept internaţional n-au împiedicat ca noi state să se adauge la cercul posesorilor de arme atomice. Este vorba de scenarii neliniştitoare dacă ne gândim la provocările geopoliticii contemporane cum sunt terorismul sau conflictele asimetrice.

Şi totuşi, un realism sănătos nu încetează să aprindă asupra lumii noastre dezordonate luminile speranţei. De exemplu, recent, printr-o votare istorică la ONU, cea mai mare parte a membrilor comunităţii internaţionale a stabilit că armele nucleare nu sunt numai imorale, ci trebuie considerate şi un ilegitim instrument de război. Astfel a fost umplut un gol juridic important, de vreme ce armele chimice, cele biologice, minele anti-om şi bombele cu dispersie sunt toate armamente interzise în mod expres prin convenţii internaţionale. Şi mai semnificativ este faptul că aceste rezultate se datorează îndeosebi unei „iniţiative umanitare” promovate de o valoroasă alianţă între societatea civilă, state, organizaţii internaţionale, Biserici, academii şi grupuri de experţi. În acest context se situează şi documentul pe care voi, câştigători ai Premiului Nobel pentru Pace, mi l-aţi încredinţat şi pentru care exprim aprecierea mea recunoscătoare.

Chiar în acest an 2017 este a 50-a aniversare a scrisorii enciclice Populorum progressio a lui Paul al VI-lea. Ea, dezvoltând viziunea creştină despre persoană, a scos în evidenţă noţiunea de dezvoltare umană integrală şi a propus-o ca nou nume al păcii. În acest memorabil şi foarte actual document papa a oferit formula sintetică şi fericită prin care „dezvoltarea nu se reduce la simpla creştere economică. Pentru a fi dezvoltare autentică, trebuie să fie integrală, ceea ce înseamnă menită pentru promovarea oricărui om şi a omului întreg” (nr. 14).

Aşadar, înainte de toate trebuie să se respingă cultura rebutării şi să se aibă grijă de persoanele şi de popoarele care suferă cele mai dureroase inegalităţi, printr-o lucrare care să ştie să privilegieze cu răbdare procesele solidare faţă de egoismul intereselor contingente. În acelaşi timp este vorba de a integra dimensiunea individuală şi cea socială prin desfăşurarea principiului de subsidiaritate, favorizând aportul tuturor ca indivizi şi ca grupuri. În sfârşit, trebuie promovat umanul în unitatea sa indisolubilă de suflet şi trup, de contemplare şi de acţiune.

Iată aşadar cum un progres efectiv şi inclusiv poate face realizabilă utopia unei lumi lipsite de instrumente ucigaşe de ofensă, în pofida criticii acelora care consideră idealiste procesele de dezamorsare a arsenalelor. Rămâne mereu valabil magisteriul lui Ioan al XXIII-lea, care a indicat cu claritate obiectivul unei dezarmări integrale afirmând: „Oprirea înarmărilor cu scopuri războinice, reducerea lor efectivă, şi, cu atât mai mult, eliminarea lor sunt imposibile sau aproape imposibile, dacă în acelaşi timp nu s-ar trece la o dezarmare integrală; adică dacă nu se demontează şi spiritele, acţionând cu sinceritate să se dizolve, în ele, psihoza războinică” (Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 11 aprilie 1963, 61).

Biserica nu încetează să ofere lumii această înţelepciune şi lucrările pe care ea le inspiră, având conştiinţa că dezvoltarea integrală este drumul binelui pe care familia umană este chemată să-l parcurgă. Vă încurajez să duceţi înainte această acţiune cu răbdare şi statornicie, având încredere că Domnul ne însoţeşte. El să binecuvânteze pe fiecare dintre voi şi lucrarea pe care o face în slujba dreptăţii şi a păcii. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Cf. Mesaj la a III-a Conferinţă despre impactul umanitar al armelor nuclear, 7 decembrie 2014.

[2] Cf. Mesaj la Conferinţa ONU care are ca scop negocierea unui instrument juridic obligatoriu pentru a interzice armele nucleare, 27 martie 2017.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.