Categorii

Diferenţele nu trebuie să devină conflict. Interviu luat cardinalului secretar de stat despre călătoria în Myanmar şi Bangladesh

Despre chestiunea rohingya „cred că vizita papei a contribuit cu siguranţă la căutarea unei soluţii. Desigur la nivel de principii. Dar sunt principiile fundamentale din care derivă aplicaţiile concrete, care vor putea da pace şi stabilitate regiunii” şi pe baza cărora „se poate încerca într-adevăr să se găsească formule pentru a rezolva drama care se trăieşte actualmente la graniţa dintre Myanmar şi Bangladesh”. Subliniază asta în acest interviu la L’Osservatore Romano cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, care ca de obicei l-a însoţit pe pontif în recenta călătorie în Asia, în două naţiuni în care sunt două femei care domină scena politică.

Aţi mai fost vreodată în aceste două ţări?

Nu am avut niciodată ocazia. Cunoaşterea mea despre ţările din Asia era limitată în mod substanţial la Vietnam, unde am fost de mai multe ori ca subsecretar pentru Raporturile cu Statele cu ocazia negocierilor dintre guvern şi Sfântul Scaun. Şi apoi în ultima vreme s-a lărgit ca secretar de stat, graţie călătoriilor cu Sfântul Părinte în Coreea, în august 2014, şi în Sri Lanka şi Filipine, în ianuarie 2015.

Însoţindu-l pe pontif, aţi avut ocazia de a întâlni liderele politice din ambele naţiuni. Aţi avut colocvii cu Aung San Suu Kyi şi Sheikh Hasina?

În aceste călătorii internaţionale de obicei este prevăzută numai întâlnirea papei cu şeful statului şi cu primul ministru al ţării gazdă. Uneori, se desfăşoară concomitent colocvii între delegaţia care este în suita papei şi o delegaţie a naţiunii vizitate, condusă de vicepreşedinte sau de ministrul afacerilor externe. În acest caz nu era în program.

Ce părere aveţi despre faptul că sunt două femei care domină scena politică în ţări cu majoritate budistă şi respectiv musulmană?

Efectiv acest lucru poate să provoace uimire, dar demonstrează valoarea acestor două premieri. Eu o cunoşteam mai mult pe Aung San Suu Kyi, pentru cunoscuta sa activitate, şi mai puţin pe Sheikh Hasina, despre care însă mi-au vorbit mulţi în Bangladesh în termeni elogiativi. Este vorba despre două femei care au devenit apreciate datorită contribuţiei pe care au dat-o ţărilor respective, zdruncinând încrederea concetăţenilor lor. Despre prima este suficient de amintit istoria, cât a făcut şi cât a suferit pentru democraţia din Myanmar; şi cât face încă, în pofida multelor dificultăţi pe care le întâlneşte şi care trebuie înţelese. La rândul său, Sheikh Hasina s-a angajat într-un proces de dezvoltare a Bangladeshului, mai ales în depăşirea sărăciei extreme, obţinând rezultate însemnate, care au fost recunoscute şi de organizaţiile internaţionale. Aşadar, ambele au dat un aport pozitiv vieţii din ţara lor şi cred că aceasta este baza aptitudinii lor de conducătoare.

Conform mass-media aceasta a fost călătoria papei pentru poporul rohingya. Consideraţi că acordul recent despre refugiaţi între Myanmar şi Bangladesh, şi în lumina vizitei pontifului, va accelera procesul de soluţionare a crizei actuale?

Am observat o mare preocupare, mai ales în Bangladesh, faţă de această situaţie. În multe discursuri, fie ale autorităţilor, fie ale reprezentanţilor societăţii civile, fie ale exponenţilor Bisericii, a fost menţionată în mod explicit (dar a făcut asta şi doamna Aung San Suu Kyi). Acum este dificil de făcut pronosticuri, dar cred că vizita papei a contribuit cu siguranţă la căutarea unei soluţii. Desigur la nivel de principii. Dar sunt principiile fundamentale din care derivă aplicaţiile concrete, care vor putea da pace şi stabilitate regiunii: adică principiul respectării drepturilor umane, începând de la dreptul de cetăţenie, de naţionalitate, şi principiul respectării şi valorizării tuturor grupurilor etnice. Papa Francisc a subliniat mult aceste aspecte, insistând asupra ideii, îndrăgite de el, că diferenţele nu trebuie să devină contrapoziţie şi conflict. Cred că pe baza acestor principii cu adevărat se poate încerca să se caute formule pentru a rezolva drama care se trăieşte actualmente la graniţa dintre Myanmar şi Bangladesh.

Ce aspecte pastorale se pot remarca în cele două etape ale vizitei?

Papa a spus încă de la început că scopul principal al călătoriei sale era să întâlnească Bisericile locale, ţinând cont că sunt Biserici de „minoritate”: în Bangladesh sunt 350 de mii de catolici la o populaţie de 160 de milioane de locuitori, în Myanmar sunt 700 de mii la 55 de milioane. Aceste vizite ale papei, ca succesor al lui Petru şi păstor al Bisericii universale, folosesc tocmai pentru a da încurajare, încredere şi elan acestor Biserici, care trebuie să trăiască situaţii care nu întotdeauna sunt uşoare, tocmai datorită condiţiei lor de minoritate. Şi catolicii au perceput această apropiere, această iubire a papei faţă de ei, şi au fost întăriţi şi revigoraţi. După aceea pontiful a subliniat în ambele cazuri, fie cu budiştii la Yangon, fie cu musulmanii la Dhaka, importanţa dialogului interreligios şi importanţa pentru creştini de a favoriza armonia între diferitele componente religioase care sunt prezente în ţări, precum şi de a fi ferment viu şi pozitiv pentru binele comun al societăţii, pentru construirea unei convieţuiri paşnice şi pentru dezvoltarea celor două naţiuni.

Au fost întâlniri cu persoane sau situaţii care v-au impresionat în mod deosebit?

Îmi vin în minte două episoade. Primul în timpul întâlnirii interreligioase de vineri, în capitala Bangladeshului, când a vorbit reprezentantul societăţii civile: a spus un lucru frumos care m-a impresionat mult, amintind că uneori minorităţile sunt obiect al samavolniciei şi maltratării, în timp ce este minoritate cel care abuzează şi maltratează, pentru că până la urmă ei sunt persoanele perdante. Al doilea a avut loc sâmbătă dimineaţa în faţa bisericii „Sfântul Rozariu” la Dhaka, unde am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu un credincios care mi-a povestit un pic istoria sa. Mi-a destăinuit că le-a spus angajatorilor săi musulmani: „Vine papa. Ori mă lăsaţi să merg, ori sunt dispus să pierd locul de muncă, dar nu ocazia de a-l putea vedea, pentru că va fi unica din viaţa mea”. Acesta este semnul unei credinţe puternice, al unei mari mărturii de apartenenţă la Biserică din partea acestor creştini.

Ce amintire duceţi acasă?

M-a impresionat amabilitatea asiaticilor, care se manifestă într-o mare gentileţe, într-un mare simţ de primire şi de respect faţă de oaspeţi. Şi apoi am experimentat frumuseţea Bisericii în multiformitatea sa: mai ales la celebrări am văzut credinţa acestor oameni, care se exprimă prin rugăciune şi o dimensiune mistică şi spirituală în linie cu toată tradiţia orientală.

De Gianluca Biccini

(După L’Osservatore Romano, 6 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.