Categorii

Deschiderea Adunării Plenare a reuniunii pre-sinodale ca pregătire pentru a XV-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor (19-24 martie 2018)

În dimineaţa de 19 martie 2018, la Colegiul Pontifical InternaţionalMaria Mater Ecclesiae, s-a deschis, în prezenţa Sfântului Părinte Francisc, Adunarea Plenară a reuniunii pre-sinodale ca pregătire pentru a XV-lea Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, ale cărei lucrări se vor termina sâmbătă, 24 martie.

După salutul cardinalului Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor, papa a ţinut discursul său. După aceea au continua mărturiile a cinci tineri. Ulterior, la ora 11.20, papa a început un dialog cu tinerii. Publicăm în continuare rugăciunea şi discursul ţinut în cursul Adunării, precum şi salutul cardinalului Lorenzo Baldisseri.

Cuvintele papei înainte de rugăciune

Acum, fiecare în propria credinţă, în propria îndoială, în ceea ce are în suflet, să se gândească la Dumnezeu, să se gândească la nevoia de Dumnezeu, să se gândească la îndoiala pe care o are (dacă Dumnezeu există…), să se gândească la propria conştiinţă şi să ceară binecuvântarea şi bunătatea asupra noastră a tuturor. Amin.

Discursul Sfântului Părinte

Dragi tineri, bună ziua!

Îi salut pe toţi cei 15.340! Sperăm că mâine sunt mai mulţi în acest colocviu al nostru pentru a face să iasă ceea ce avem în inimă fiecare dintre voi şi dintre noi. A vorbi cu curaj. Fără ruşine, nu. Aici ruşinea se lasă după uşă. Se vorbeşte cu curaj: ceea ce simt, spun şi dacă se simte cineva ofensat, cer iertare şi merg înainte. Voi ştiţi să vorbiţi aşa. Dar trebuie ascultat cu umilinţă. Dacă vorbeşte ceea ce nu-mi place, trebuie să-l ascult mai mult, pentru că fiecare are dreptul să fie ascultat, aşa cum fiecare are dreptul de a vorbi.

Mulţumesc pentru că aţi acceptat să veniţi aici. Unii dintre voi au trebuit să facă o călătorie lungă. În schimb, alţii în loc să meargă la culcare – pentru că la ei este ora de a merge la culcare – sunt conectaţi cu voi. Vor petrece noaptea ascultând. Veniţi din atâtea părţi ale lumii şi purtaţi cu voi o mare varietate de popoare, culturi şi chiar religii: nu sunteţi toţi catolici şi creştini, nici nu sunteţi toţi credincioşi, dar cu siguranţă toţi sunteţi însufleţiţi de dorinţa de a da ceea ce este mai bun în voi. Şi eu nu am îndoieli cu privire la asta. Îi salut şi pe cei care se vor conecta şi care deja au făcut asta: mulţumesc pentru contribuţia voastră!

Vreau să mulţumesc în mod special Secretariatului Sinodului, cardinalului secretar, arhiepiscopului secretar şi tuturor, tuturor celor care lucrează în Secretariatului Sinodului. Au lucrat cu putere pentru asta şi au avut o capacitate de a inventa lucruri şi creativităţi foarte mari. Multe mulţumiri, cardinal Baldisseri, şi tuturor colaboratorilor dumneavoastră.

Sunteţi invitaţi pentru că aportul vostru este indispensabil. Avem nevoie de voi pentru a pregăti Sinodul care în octombrie îi va reuni pe episcopi pe tema Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. În atâtea momente ale istoriei Bisericii, precum şi în numeroase episoade biblice, Dumnezeu a voit să vorbească prin intermediul celor mai tineri: mă gândesc, de exemplu, la Samuel, la David şi la Daniel. Mie îmi place mult istoria lui Samuel, când aude glasul lui Dumnezeu. Biblia spune: „În acel timp, nu era obiceiul de a auzi glasul lui Dumnezeu. Era un popor dezorientat”. A fost un tânăr care a deschis acea poartă. În momentele dificile, Domnul face să meargă înainte istoria cu tinerii. Spun adevărul, nu le este ruşine. Nu spun că sunt „neruşinaţi”, ci că nu le este ruşine şi spun adevărul. Şi David, tânăr fiind, începe cu acel curaj. Şi cu păcatele sale. Pentru că este interesant, toţi aceştia nu s-au născut sfinţi, nu s-au născut drepţi, modele ale celorlalţi. Toţi sunt bărbaţi şi femei păcătoşi şi păcătoase, dar care au simţit dorinţa de a face ceva bun, Dumnezeu i-a determinat şi au mers înainte. Şi acest lucru este foarte frumos. Noi putem să ne gândim: „Aceste lucruri sunt pentru persoane drepte, pentru preoţi şi pentru surori”. Nu, este pentru toţi. Şi voi tinerilor, mai mult, pentru că aveţi atâta forţă pentru a spune lucrurile, pentru a simţi lucrurile, pentru a râde, chiar pentru a plânge. Noi, adulţii, de atâtea ori, de atâtea ori, am uitat capacitatea de a plânge, ne-am obişnuit: „Lumea este aşa… să se descurce”. Şi mergem înainte. Pentru aceasta vă îndemn, vă rog: fiţi curajoşi în aceste zile, spuneţi tot ceea ce vă vine; şi dacă greşeşti, un altul te va corecta. Dar înainte, cu curaj!

1. Prea des se vorbeşte despre tineri fără a ne lăsa interpelaţi de ei. Când cineva vrea să facă o campanie sau ceva, of, laudă tinerilor!, nu e aşa?, dar el nu permite ca tinerii să-i interpeleze. A lăuda este un mod de a-i mulţumi pe oameni. Însă oamenii nu sunt nesăbuiţi sau nărozi. Nu, nu sunt aşa. Oamenii înţeleg. Numai nărozii nu înţeleg. În spaniolă este un moto foarte frumos care spune: „Laudă-l pe nărod şi-l vei vedea lucrând”. A-l bate pe umăr cu mâna şi el va fi mulţumit, pentru că este nărod, nu-şi dă seama. Dar voi nu sunteţi nărozi! Chiar şi cele mai bune analize despre lumea tineretului, deşi sunt utile – sunt utile -, nu înlocuiesc necesitatea întâlnirii faţă în faţă. Vorbesc despre tineretul de astăzi. Căutaţi din curiozitate în câte articole, în câte conferinţe se vorbeşte despre tineretul de astăzi. Aş vrea să vă spun un lucru: tineretul nu există! Există tinerii, istorii, chipuri, priviri, iluzii. Există tinerii. A vorbi despre tineret este uşor. Se fac abstracţii, procente… Nu. Faţa ta, inima ta, ce spune? A-i provoca să vorbească, a-i auzi pe tineri. Uneori, desigur, voi nu sunteţi, tinerii nu sunt premiul Nobel pentru prudenţă. Nu. Uneori vorbesc „cu palma”. Viaţa este aşa, dar trebuie ascultaţi.

Cineva crede că ar fi mai uşor să-i ţină „la distanţă de siguranţă”, aşa încât să nu fie provocaţi de voi. Dar nu este suficient vreun mesaj sau a împărtăşi fotografii simpatice. Tinerii trebuie luaţi în serios! Mi se pare că suntem înconjuraţi de o cultură care, dacă pe de o parte idolatrizează tinereţea încercând să n-o treacă, pe de altă parte exclude atâţia tineri să fie protagonişti. Este filozofia machiajului. Persoanele cresc şi încearcă să se machieze pentru a părea mai tinere, însă pe tineri nu-i lasă să crească. Acest lucru este foarte obişnuit. De ce? Pentru că nu se lasă ca să fie interpelaţi. Este important. Adesea sunteţi marginalizaţi din viaţa publică obişnuită şi ajungeţi să cerşiţi ocupaţii care nu vă garantează ziua de mâine. Nu ştiu dacă asta se întâmplă în toate ţările voastre, dar în atâtea… Dacă nu greşesc, nivelul de şomaj aici în Italia în rândul tinerilor de la 25 de ani în sus este pe la 35%. Într-o altă ţară din Europa, vecină cu Italia, 47%. Într-o altă ţară din Europa aproape de Italia, peste 50%. Ce face un tânăr care nu găseşte loc de muncă? Se îmbolnăveşte – depresia – cade în dependenţe, se sinucide – ne dă de gândit: toate statisticile de sinucidere în rândul tinerilor sunt falsificate, toate – devine rebel – dar este un mod de a se sinucide – sau ia avionul şi merge într-un oraş pe care nu vreau să-l numesc şi se înrolează în ISIS sau într-una dintre aceste mişcări de gherilă. Eventual are un sens de trăit şi va avea un salariu lunar. Şi acesta este un păcat social! Societatea este responsabilă de acest lucru. Dar eu aş vrea că voi să fiţi cei care să spuneţi motivele, cauzele, şi să nu spuneţi: „Nici eu nu ştiu bine motivul?”. Cum trăiţi voi această dramă? Ne-ar ajuta mult. Prea adesea sunteţi lăsaţi singuri. Însă adevărul este şi faptul că voi sunteţi constructori de culturi, cu stilul vostru şi originalitatea voastră. Este o îndepărtare relativă, pentru că voi sunteţi capabili să construiţi o cultură care poate că nu se vede, dar merge înainte. Acesta este un spaţiu pe care noi îl vrem pentru a simţi cultura voastră, aceea pe care voi o construiţi.

În Biserică – sunt convins – dar nu trebuie să fie aşa: a închide uşa, a nu auzi. Evanghelia ne spune asta: mesajul său de proximitate ne invită să ne întâlnim şi să ne confruntăm, să ne primim şi să ne iubim serios, să mergem împreună şi să împărtăşim fără frică. Şi această Reuniune pre-sinodală vrea să fie semn a ceva mare: voinţa Bisericii de a-i asculta pe toţi tinerii, fără excepţie. Şi asta nu pentru a face politică. Nu printr-un artificial „tânăr-filia”, nu, ci pentru că avem nevoie de a înţelege mai bine ceea ce Dumnezeu şi istoria ne cer. Dacă lipsiţi voi, ne lipseşte parte din accesul la Dumnezeu.

2. Apropiatul Sinod îşi propune îndeosebi să dezvolte condiţiile pentru ca tinerii să fie însoţiţi cu pasiune şi competenţă în discernământul vocaţional, adică în „recunoaşterea şi primirea chemării la iubire şi la viaţa în plinătate” (Document pregătitor, Introducere). Noi toţi avem această chemare. Voi, în faza iniţială, sunteţi tineri. Aceasta este certitudinea de fond: Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare şi fiecăruia îi adresează personal o chemare. Este un dar care, atunci când este descoperit, umple de bucurie (cf. Mt 13,44-46). Fiţi siguri de asta: Dumnezeu are încredere în voi, vă iubeşte şi vă cheamă. Şi din partea sa nu va renunţa niciodată, pentru că este fidel şi crede cu adevărat în voi. Dumnezeu este fidel. Pentru cei care cred spun: „Dumnezeu este fidel”. Vă adresez întrebarea pe care într-o zi a adresat-o primilor discipoli: „Ce căutaţi?” (In 1,38). Şi eu, în acest moment, vă adresez întrebarea, fiecăruia dintre voi: „Ce cauţi? Tu, ce cauţi în viaţa ta?”. Spune-o, ne va face bine să ascultăm. Spune-o! De asta avem nevoie: să simţim drumul vostru în viaţă. Ce cauţi? Vă invită să împărtăşiţi căutarea vieţii cu El, să mergeţi împreună. Şi noi, dorim să facem acelaşi lucru, pentru că nu putem decât să împărtăşim cu entuziasm căutarea bucuriei adevărate a fiecăruia; şi nu putem să ţinem numai pentru noi pe Cel care ne-a schimbat viaţa: pe Isus. Cei de vârsta voastră şi prietenii voştri, chiar fără să ştie asta, aşteaptă şi ei o chemare de mântuire.

3. Sinodul apropiat va fi şi un apel adresat Bisericii, pentru ca să redescopere un dinamism tineresc reînnoit. Am putut să citesc câteva e-mail din chestionarul pus în reţea de Secretariatul Sinodului şi m-a uimit apelul lansat de diferiţi tineri, care cer adulţilor să fie aproape de ei şi să-i ajute în alegerile importante. O tânără a observat că tinerilor le lipsesc puncte de referinţă şi că nimeni nu-i stimulează să activeze resursele pe care le au. După aceea, alături de aspectele pozitive din lumea tineretului, a subliniat pericolele, între care alcoolul, drogurile, o sexualitate trăită în manieră consumistă. Sunt dependenţe, nu-i aşa? Şi a concluzionat aproape cu un strigăt: „Ajutaţi lumea noastră tânără care merge tot mai prost”. Nu ştiu dacă lumea tinerilor merge tot mai prost, nu ştiu. Dar simt că strigătul acestei tinere este sincer şi cere atenţie. Vă revine vouă să-i răspundeţi acestei tinere, să vorbiţi cu această tânără. Este una dintre voi şi trebuie văzută această „pălmuţă” pe care ne-o dă, unde ne duce. Şi în Biserică trebuie să învăţăm noi modalităţi de prezenţă şi de apropiere. Este foarte important. Îmi vine în minte când Moise a vrut să spună poporului lui Dumnezeu care este miezul iubirii lui Dumnezeu. Şi spune: „Gândiţi-vă: ce popor a avut un Dumnezeu aşa de apropiat?”. Iubirea este apropiere. Şi ei, tinerii de astăzi cer apropiere Bisericii. Voi creştinilor, voi care credeţi în apropierea lui Cristos, voi catolicilor, fiţi apropiaţi, nu îndepărtaţi. Şi voi ştiţi bine că există atâtea, atâtea modalităţi de îndepărtare, atâtea. Educaţi-i pe toţi, cu mănuşi albe, dar staţi departe pentru a nu ne murdări mâinile. Astăzi, tinerii ne cer apropiere: de catolici, de creştini, de cei care cred şi de cei care nu cred. De toţi. Şi în această privinţă, un tânăr a povestit cu entuziasm participarea sa la câteva întâlniri cu aceste cuvinte. Aşa spune: „Lucrul cel mai important a fost prezenţa de călugări în mijlocul nostru al tinerilor ca prieteni care ne ascultă, ne cunosc şi ne sfătuiesc”. Bărbaţi şi femei consacraţi care sunt apropiaţi. Ascultă, cunosc şi celui care cere sfat sfătuiesc. Eu cunosc pe unii dintre voi care fac asta.

Îmi vine în minte splendidul Mesaj către tineri al Conciliului al II-lea din Vatican. Este şi astăzi un stimulent de a lupta împotriva oricărui egoism şi de a construi cu curaj o lume mai bună. Este o invitaţie de a căuta noi drumuri şi de a le parcurge cu îndrăzneală şi încredere, ţinând privirea îndreptată spre Isus şi deschizându-se spre Duhul Sfânt, pentru a reîntineri însăşi faţa Bisericii. Pentru că în Isus şi în Duhul Sfânt găseşte Biserica forţa de a se reînnoi mereu, făcând o revizuire de viaţă cu privire la modul său de a fi, cerând iertare pentru fragilităţile şi necorespunderile sale, neprecupeţind energiile pentru a se pune în slujba tuturor, cu singura intenţie de a fi fidelă faţă de misiunea pe care Domnul i-a încredinţat-o: să trăiască şi să vestească Evanghelia.

4. Dragi tineri, inima Bisericii este tânără tocmai pentru că Evanghelia este ca o limfă vitală care o regenerează încontinuu. Ne revine nouă să fim docili şi cooperăm la această rodnicie. Şi voi toţi puteţi colabora la această rodnicie: fie că sunteţi creştini catolici, sau de alte religii, sau necredincioşi. Vă cerem să colaboraţi la rodnicia noastră, să daţi viaţă. Facem asta şi pe acest drum sinodal, gândindu-ne la realitatea tinerilor din toată lumea. Avem nevoie să ne reluăm entuziasmul credinţei şi gustul căutării. Avem nevoie să regăsim în Domnul forţa de a ne ridica din eşecuri, de a merge înainte, de a întări încrederea în viitor. Şi avem nevoie să îndrăznim cărări noi. Nu vă înspăimântaţi: a îndrăzni cărări noi, chiar dacă asta comportă riscuri. Un bărbat, o femeie care nu riscă, nu se maturizează. O instituţie care face alegeri pentru a nu risca, rămâne copilă, nu creşte. Riscaţi, însoţiţi de prudenţă, de sfat, dar mergeţi înainte. Fără a risca, ştiţi ce i se întâmplă unui tânăr? Îmbătrâneşte! Iese la pensie la 20 de ani! Un tânăr îmbătrâneşte şi îmbătrâneşte şi Biserica. Spun asta cu durere. De câte ori eu găsesc comunităţi creştine, chiar de tineri, dar bătrâne. Au îmbătrânit pentru că le era frică. Frică de ce? De a ieşi, de a ieşi spre periferiile existenţiale ale vieţii, de a merge acolo unde se joacă viitorul. Una este prudenţa, care este o virtute, dar alta este frica. Avem nevoie de voi tinerii, pietre vii ale unei Biserici cu faţă tânără, dar nu machiată, aşa cum am spus: nu întinerită artificial, ci reînsufleţită dinlăuntru. Şi voi ne provocaţi să ieşim din logica acelui „dar mereu s-a făcut aşa!”. Şi acea logică, vă rog, este o otravă. Este o otravă dulce, pentru că îţi tranchilizează sufletul şi te lasă anesteziat şi nu te lasă să mergi. A ieşi din logica acelui „mereu s-a făcut aşa”, pentru a rămâne în mod creativ în brazda Tradiţiei creştine autentice, dar creativ. Eu le recomand creştinilor să citească Faptele Apostolilor: creativitatea acelor oameni. Acei oameni ştiau să meargă înainte cu o creativitate încât dacă noi facem traducerea la ceea ce înseamnă astăzi, ne înspăimântă! Voi creaţi o cultură nouă, dar fiţi atenţi: această cultură nu poate să fie „dezrădăcinată”. Un pas înainte, dar priveşte rădăcinile! Nu te întoarce la rădăcini, pentru că vei fi îngropat: fă un pas înainte, dar mereu cu rădăcinile. Şi rădăcinile – asta, iertaţi-mă, o port în inimă – sunt bătrânii, sunt bătrânii buni. Rădăcinile sunt bunicii. Rădăcinile sunt aceia care au trăit viaţa şi pe care această cultură a rebutului îi rebutează, nu sunt de folos, îi trimite afară. Bătrânii au această carismă de a purta rădăcinile. Vorbiţi cu bătrânii. „Dar ce voi spune?”. Încearcă! Îmi amintesc la Buenos Aires, odată, vorbind cu tinerii, am spus: „De ce nu mergeţi într-o casă de odihnă să cântaţi la chitară bătrânilor care sunt acolo?” – „Dar, părinte…” – „Mergeţi, numai o oră”. [Au rămas] peste două ore! Nu voiau să iasă, pentru că bătrânii care erau aşa [un pic adormiţi], au auzit chitara şi s-au trezit, trezit, trezit şi au început [să vorbească], iar tinerii au auzit lucruri care îi atingeau înăuntru. Au luat această înţelepciune şi au mers înainte. Acest lucru profetul Ioel îl spune atât de bine, atât de bine. La capitolul al treilea. Pentru mine aceasta este profeţia de astăzi: „Bătrânii vor avea vise şi tinerii vor profeţi”. Noi avem nevoie de tineri profeţi, dar fiţi atenţi: niciodată nu veţi fi profeţi dacă nu luaţi visele bătrânilor. Mai mult: dacă nu mergeţi să faceţi să viseze un bătrân care stă acolo plictisit, pentru că nimeni nu-l ascultă. Faceţi-i pe bătrâni să viseze şi aceste vise vă vor ajuta să mergeţi înainte. Ioel 3,1. Citeşte asta, îţi va face bine. Lăsaţi-vă interpelaţi de ei.

Pentru a ne sintoniza pe lungimea de undă a tinerelor generaţii este de mare ajutor un dialog continuu. Vă invit aşadar, în această săptămână, să vă exprimaţi cu francheţe şi în toată libertatea, am spus-o şi o repet. Cu „tupeu”. Sunteţi protagoniştii şi este important ca să vorbiţi deschis. „Dar mi-e ruşine, mă va auzi cardinalul…”. Să audă, este obişnuit. Vă asigur că va fi luată în serios contribuţia voastră. Deja de acum vă spun mulţumesc; şi vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Şi cei care nu se pot ruga, pentru că nu ştiu să se roage, cel puţin să gândească bine despre mine. Mulţumesc.

*

Salutul cardinalului Lorenzo Baldisseri

Sanctitate,

Vă primeşte în această aulă entuziasmul irezistibil a peste trei sute de tineri, veniţi la Roma din toate continentele. Mai mult decât cuvintele, contează zâmbetele lor, cântecele lor şi aplauzele lor.

Fiecare, în modul în care îi este potrivit, vă spune astăzi mulţumirea sa. Mulţumire, pentru că aţi voit să dedicaţi următoarea Adunare Generală a Sinodului Episcopilor temei „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, punându-i pe tineri şi proiectul lor de viaţă în centrul drumului pastoral al Bisericii în toată lumea.

Mulţumire, pentru că aţi voit ca Sinodul „despre” tineri să fie într-un anumit mod şi un Sinod „pentru” tineri, „cu” tinerii şi „al” tinerilor, în care toţi tinerii şi tinerele să se poată simţi protagonişti şi să exprime ceea ce poartă în inimă, având conştiinţa că – aşa cum dumneavoastră aţi afirmat la Veghea foarte frumoasă de rugăciune pentru ZMT de anul trecut – „fiecare tânăr are ceva de spus altora, are ceva de spus adulţilor, are ceva de spus preoţilor, surorilor, episcopilor şi papei”.

În sfârşit, mulţumire pentru că aţi voit să convocaţi această Reuniune pre-sinodală ca etapă ulterioară a drumului de pregătire pentru Sinod, o etapă care va permite concret atâtor tineri – celor prezenţi fizic aici la Roma, dar şi celor conectaţi prin reţelele de comunicare socială – să dialogheze, să se confrunte deschis şi să ajungă la elaborarea unui Document comun în vederea Adunării sinodale din octombrie.

Împreună cu mulţumirea, Sanctitate, vă exprimăm şi cele mai sincere urări ale noastre, din moment ce astăzi, solemnitatea sfântului Iosif, este a cincea aniversare a începutului slujirii petrine: o aniversare care ne oferă marele dar de a o celebra împreună cu noi. În aceşti cinci ani ne-aţi arătat în foarte multe ocazii că tinerii se află la inima dumneavoastră: i-aţi întâlnit la Roma şi în ţările pe care le-aţi vizitat în timpul călătoriilor apostolici, i-aţi îndemnat să nu taie rădăcinile cu istoria care îi precede, i-aţi invitat să dea contribuţia lor la reînnoirea Bisericii, i-aţi îmbrăţişat şi i-aţi mângâiat în spitale, în închisori, în lagărele de refugiaţi şi în toate acele locuri în care tinerii adesea trebuie să devină adulţi prea în grabă.

Tinerii prezenţi aici ne oferă, pe cât posibil, o secţiune a tinerilor din toată lumea. Pe de o parte este vorba de tineri aleşi de Conferinţele Episcopale şi de Sinoadele Bisericilor Catolice Orientale, pe de altă parte e vorba de tineri care provin din seminarii şi din casele de formare la viaţa călugărească; precum şi membri ai asociaţiilor, mişcărilor şi noilor comunităţi ecleziale; reprezentanţi ai şcolilor şi universităţilor catolice. După aceea, au fost invitaţi tineri care provin din lumea artei (muzică, dans, literatură, teatru), din cea profesională (jurnalism, cercetare, informatică), din politică, economie, serviciu militar, sport, din lumea solidarităţii (voluntariatul, dezabilitate, traficul de persoane, sărăcia, etc.). În sfârşit se adaugă tineri reprezentanţi ai celorlalte confesiuni creştine, ai altor religii şi necredincioşi.

În afară de asta, în timpul acestei săptămâni vor fi prezenţi împreună cu tinerii unii experţi ai realităţii tineretului, unii facilitatori, care vor modera munca în cadrul grupurilor lingvistice şi unii care se ocupă de web, care vor coordona participarea la distanţă a tinerilor înscrişi prin intermediul social networks. În această ultimă privinţă, este cu siguranţă un „semn al timpurilor” că tinerii din toată lumea pot, prin intermediul web-ului, să participe la acest eveniment trimiţând contribuţiile lor şi făcându-şi astfel auzit şi glasul lor.

Scopul acestei reuniuni pre-sinodale l-aţi indicat chiar dumneavoastră, Sfinte Părinte, în momentul anunţării convocării sale: „Cu acest drum – aţi afirmat la sfârşitul audienţei generale din 4 octombrie 2017 – Biserica vrea să se pună în ascultarea glasului, a sensibilităţii, a credinţei precum şi a îndoielilor şi a criticilor tinerilor – trebuie să-i ascultăm pe tineri -. Pentru aceasta, concluziile reuniunii din martie vor fi transmise părinţilor sinodali”. Cuvântul-cheie al drumului sinodal este aşadar cuvântul „ascultare”. Tinerii sunt în acelaşi timp obiect şi subiect al drumului sinodal, chemaţi să se pună în ascultarea păstorilor lor, dar chemaţi şi să vorbească păstorilor lor, să-şi deschidă propria inimă lor, într-o circularitate virtuoasă care este esenţa însăşi a sinodalităţii ecleziale.

Pentru aceasta, duminica viitoare, la sfârşitul Euharistiei care deschide riturile din Săptămâna Sfântă şi celebrează a XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului, vom avea bucuria şi onoarea de a încredinţa în mâinile dumneavoastră Documentul care va rezulta din Reuniunea pre-sinodală, căruia tinerii vor încredinţa dorinţele şi speranţele celor de vârsta lor din toată lumea în vederea Sinodului din octombrie. Mulţumesc!

După buletinul public din 19 martie 2018 al Sălii de Presă a Sfântului Scaun
http://press.vatican.va/content/salastampa/it/bollettino/pubblico/2018/03/19/0206/00446.html

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.