Categorii

Cuvintele papei Francisc despre iad: „abis veşnic de singurătate”

Papa Francisc în primii cinci ani de pontificat a vorbit de foarte multe ori despre diavol, fiinţă personală şi ispititor, şi a citat în diferite ocazii şi iadul. Pedeapsa principală a iadului, se citeşte în Catehismul Bisericii Catolice, la nr. 1035, „constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viaţa şi fericirea pentru care a fost creat şi la care aspiră”. Magisteriul Bisericii învaţă că există după moartea pământească o stare, nu un loc, care îi revine celui care a murit în păcat grav şi a pierdut harul sfinţitor cu un act personal. Această stare comportă privarea dureroasă de vederea lui Dumnezeu.

Papa Bergoglio a dat primul citat explicit despre iad la 21 martie 2014, în parohia romană „Sfântul Grigore al VII-lea”, întâlnindu-i pe membrii asociaţiei „Libera” care combate mafiile. „Simt că nu pot să termin fără a spune un cuvânt marilor absenţi, astăzi, protagoniştilor absenţi: bărbaţilor şi femeilor mafioţi. Vă rog, schimbaţi-vă viaţa, convertiţi-vă, opriţi-vă, încetaţi să faceţi răul! Şi noi ne rugăm pentru voi. Convertiţi-vă, cer asta în genunchi; este pentru binele vostru. Această viaţă pe care o trăiţi acum nu vă va da plăcere, nu vă va da bucurie, nu vă va da fericire. Puterea, banii pe care acum îi aveţi din atâtea afaceri murdare, din atâtea crime mafiote, sunt bani însângeraţi, este putere însângerată, şi nu veţi putea să-i duceţi în cealaltă viaţă. Convertiţi-vă, încă este timp, pentru a nu ajunge în iad. Este ceea ce vă aşteaptă dacă voi continuaţi pe acest drum. Voi aţi avut un tată şi o mamă: gândiţi-vă la ei. Plângeţi un pic şi convertiţi-vă!”.

După trei luni, la 11 iunie 2014, Francisc revine asupra temei, vorbind liber în cursul audienţei de miercuri dedicate darurilor Duhului Sfânt. „Dar să fim atenţi, pentru că darul lui Dumnezeu, darul temerii de Dumnezeu este şi o «alarmă» în faţa persistenţei în păcat. Când o persoană trăieşte în rău, când blestemă împotriva lui Dumnezeu, când îi exploatează pe ceilalţi, când îi tiranizează, când trăieşte numai pentru bani, pentru vanitate sau putere sau orgoliu, atunci sfânta teamă de Dumnezeu ne pune în alertă: atenţie! Cu toată această putere, cu toţi aceşti bani, cu tot orgoliul tău, cu toată vanitatea ta, nu vei fi fericit. Nimeni nu poate duce cu sine în lumea cealaltă nici banii, nici puterea, nici vanitatea, nici orgoliul. Nimic! Putem duce doar iubirea pe care Dumnezeu Tatăl ne-o dă, mângâierile lui Dumnezeu, acceptate şi primite de noi cu iubire. Şi putem duce ceea ce am făcut pentru ceilalţi. Atenţie să nu ne punem speranţa în bani, în orgoliu, în putere, în vanitate, pentru că toate acestea nu ne pot promite nimic bun!”.

Deşi nu citează explicit cuvântul iad, este evidentă referinţa la o „stare” dureroasă după moarte care este destinată celor care până la capăt îl refuză pe Dumnezeu. „Mă gândesc de exemplul la persoanele care au responsabilitate asupra altora şi se lasă corupte; voi credeţi că o persoană coruptă va fi fericită în lumea cealaltă? Nu, tot rodul corupţiei sale a corupt inima sa şi va fi greu să meargă la Domnul. Mă gândesc la cei care trăiesc din traficul de persoane şi din munca sclavă; voi credeţi că aceşti oameni care fac trafic de persoane, care exploatează persoanele cu munca sclavă au în inimă iubirea lui Dumnezeu? Nu, n-au teama de Dumnezeu şi nu sunt fericiţi. Nu sunt fericiţi. Mă gândesc la cei care fabrică arme pentru a alimenta războaiele; dar gândiţi-vă ce meserie este aceasta. Eu sunt sigur că dacă acum pun întrebarea: câţi dintre voi sunteţi fabricanţi de arme? Niciunul, niciunul. Aceşti fabricanţi de arme nu vin ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu! Aceştia fabrică moartea, sunt negustori de moarte şi fac negustorie de moarte. Fie ca teama de Dumnezeu să-i facă să înţeleagă că într-o zi totul se termină şi că vor trebui să dea cont lui Dumnezeu”.

La Angelus din 2 noiembrie 2014, în ziua comemorării celor răposaţi, papa s-a rugat astfel: „Îndreaptă spre noi privirea ta milostivă, care se naşte din duioşia inimii tale, şi ajută-ne să mergem pe drumul unei purificări complete. Niciunul dintre fiii tăi să nu se piardă în focul veşnic al iadului, unde nu mai poate fi căinţă”.

La 8 martie 2015, dialogând cu enoriaşii din parohia „Santa Maria Madre del Redentore” la Tor Bella Monaca, papa Bergoglio a spus: „Voi ştiţi că era un înger foarte orgolios, foarte orgolios; care era foarte inteligent. Şi el îl invidia pe Dumnezeu, înţelegeţi? Îl invidia pe Dumnezeu. Voia locul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a voit să-l ierte, dar el spunea: «Eu nu am nevoie de iertare, eu îmi sunt suficient mie însumi!». Acesta este iadul: a-i spune lui Dumnezeu: «Descurcă-te tu, pentru că eu mă descurc singur». În iad nu te trimit alţii: te duci tu, pentru că tu alegi să fii acolo. Iadul înseamnă a voi să mă îndepărtez de Dumnezeu pentru că eu nu vreau iubirea lui Dumnezeu. Acesta este iadul. Ai înţeles? Este o teologie un pic… uşor de explicat, dar asta este. Diavolul este în iad pentru că el a voit asta: fără niciun raport cu Dumnezeu”.

„Dar, dacă tu eşti… gândeşte-te la un păcătos: dacă tu ai fi un păcătos teribil, cu toate păcatele din lume, toate; şi după aceea, te condamnă la pedeapsa capitală; şi când tu stai acolo, înjuri, insulţi, atâtea lucruri… Şi în momentul în care mergi acolo, la pedeapsa capitală, când urmează să mori, priveşte cerul şi spui: «Doamne…!». Unde mergi, în cer sau în iad?… În cer mergi, pentru că exista un altul care era un tâlhar, dar un tâlhar din aceia… A fost răstignit lângă Isus. Şi unul dintre aceşti tâlhari îl insulta pe Isus. Acesta nu credea în Isus; suporta durerile până la moarte. Dar la un moment dat, ceva s-a mişcat înăuntru şi a spus: «Doamne, ai milă de mine!». Şi ce a spus Isus? Îţi aminteşti ce a spus? «Astăzi, în această seară, vei fi cu mine în paradis». De ce? Pentru că a spus «aminteşte-ţi», «priveşte-mă». Merge în iad numai acela care îi spune lui Dumnezeu: «Nu am nevoie de tine, mă descurc singur», aşa cum a făcut diavolul care este singurul de care noi suntem siguri că este în iad”.

La sfârşitul anului 2015 este publicat mesajul papei pentru Postul Mare 2016. În text se citeşte: „De aceea, faptele de milostenie trupeşti şi cele sufleteşti nu trebuie niciodată despărţite. De fapt, tocmai atingând în cel lipsit carnea lui Isus răstignit, păcătosul poate să primească în dar conştiinţa că el însuşi este un sărac cerşetor. Prin acest drum şi cei «mândri», cei «puternici» şi cei «bogaţi» despre care vorbeşte Magnificat au posibilitatea să-şi dea seama că sunt iubiţi fără merit de Cel Răstignit, mort şi înviat şi pentru ei. Numai în această iubire este răspunsul la acea sete de fericire şi de iubire infinite pe care omul se înşeală că poate să o potolească prin idolii ştiinţei, puterii şi averii. Dar rămâne mereu pericolul ca, din cauza unei închideri tot mai ermetice faţă de Cristos care în cel sărac continuă să bată la uşa inimii lor, cei mândrii şi cei puternici să ajungă să se condamne de la sine să se prăvălească în acel etern abis de singurătate care este iadul”.

La 25 noiembrie 2016, la omilia de la liturghia de la „Sfânta Marta”, Bergoglio se opreşte asupra unei fraze din Apocalips: „Moartea şi iadul au fost aruncați în lacul cu foc”. „Aceasta este a doua moarte, lacul cu foc”, a explicat el. În realitate, a adăugat el „osânda veșnică nu este o sală de tortură; este descrierea acestei a doua morți – este o a doua moarte. Cei care vor fi osândiți nu vor fi primiți în Împărăția Cerurilor, pentru că au urmat propria cale, îndepărtându-se de Dumnezeu; trec prin fața Domnului, dar decid să se îndepărteze de Dumnezeu”. De aceea „osânda veşnică este această îndepărtare pentru totdeauna de Dumnezeu, este durerea cea mai mare: o inimă nesatisfăcută, o inimă care a fost făcută pentru a-l găsi pe Dumnezeu dar datorită mândriei, datorită faptul că a fost prea sigură de ea însăşi, s-a îndepărtat de Dumnezeu”. În schimb Isus a încercat să-i atragă pe cei mândri „cu cuvinte de blândeţe” spunând: „Vino!”. Şi spune asta pentru a ierta. „Însă cei mândri – a continuat Francisc – se îndepărtează, merg pe drumul lor şi aceasta este osânda veşnică: departe pentru totdeauna de Dumnezeul care este dătător de fericire, de Dumnezeu care ține mult la noi”. În realitate „nu ştim” dacă „sunt mulţi”, dar „ştim că acesta este drumul osândei veşnice”. Aşadar îndepărtarea este „focul de a nu mă putea apropia de Dumnezeu pentru că nu vreau”. Este atitudinea celor „care ori de câte ori Domnul se apropia de ei spuneau «pleacă, mă descurc singur». Şi continuă să se descurce singuri în veşnicie: acest lucru este tragic”.

În sfârşit, la 13 mai 2017, la omilia de la liturghia centenarului apariţiilor de la Fátima, celebrată în faţa marelui sanctuar marian portughez, Francisc a amintit imaginea femeii din Apocalips, înveşmântată în soare, aproape să dea naştere unui copil: „Fecioara Maria n-a venit aici pentru ca noi s-o vedem: pentru aceasta vom avea toată veşnicia, bineînţeles dacă vom merge în cer. Însă ea, prevestind şi avertizându-ne cu privire la riscul iadului la care conduce o viaţă – adesea propusă şi impusă – fără Dumnezeu şi care-l profanează pe Dumnezeu în creaturile sale, a venit să ne amintească Lumina lui Dumnezeu care locuieşte în noi şi ne acoperă”.

Acestea sunt cuvintele rostite public sau scrise de Francisc, care amintesc ceea ce crede Biserica despre iad. Şi în ziua în care papa invită credincioşii adunaţi în piaţa „Sfântul Petru” să-l salute pe predecesorul său urându-i „Paşte fericit!” este mângâietor să amintim un răspuns al lui Benedict al XVI-lea conţinut în cartea-interviu cu Peter Seewald Ultimele conversaţii. La întrebarea dacă ar avea o rugăciune preferată, papa emerit a răspuns citând mai multe. Între acestea şi aceea a sfântului Francisc Xaveriu: „Eu te iubesc nu pentru că poţi să-mi dai paradisul sau să mă osândeşti la iad, ci pentru că eşti Dumnezeul meu. Te iubesc pentru că Tu eşti Tu”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 4 aprilie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.