Categorii

Curs intensiv de limbă și cultură germană la ITRC Iași

Curs-germana-2016În perioada 4 iulie – 6 august 2016, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași a organizat pentru a zecea oară consecutiv (din 2006) un curs intensiv de limba germană pentru seminariștii Seminarului Mare Diecezan și studenții Facultății de Teologie Romano-Catolică. Cursanții, organizați în două grupe, începători și avansați, învață și exersează această limbă pe parcursul a patru săptămâni fiecare, sub coordonarea a patru profesori din Germania. Anul acesta s-au înscris 7 studenți la grupa de începători și 9 la grupa avansați. Profesorii de limbă germană sunt: Hans-Peter Schneider, Adolf Gnannt, Maria Fink și Ana Maria Dudek.

De ce un curs de limbă germană? Care este specificul acestui curs desfășurat în cadrul Seminarului? La prima întrebare ar exista multe răspunsuri. Însă există unul care atrage atenția mai mult decât celelalte: a învăța o limbă străină înseamnă a te deschide în fața unei noi culturi, în fața unui mod diferit de a gândi. Nu este vorba doar de a acumula un volum de cunoștințe, ci de a reuși să găsești logica care structurează limba unui popor pentru a-i putea înțelege manifestările culturale. Acesta este un drum care conduce spre o mai profundă înțelegere a identității celor care sunt diferiți de noi. Și aceasta este prima cerință a dialogului. Iar limba germană este o limbă precisă. Probabil că aceasta este caracteristica cel mai des aplicată poporului german. Pentru studenții teologi, deprinderea acestei limbi aduce cu sine încă un mare avantaj: pot fi consultate multe lucrări de specialitate (teologie, exegeză) scrise în limba germană.

Specificitatea acestui curs constă în faptul că profesorii sunt vorbitori de limbă germană, dar nu și de limbă română. Patru la număr (câte doi pentru fiecare curs), acești oameni minunați fac în fiecare vară câte o lună de voluntariat la Iași, oferindu-și întreg timpul liber pentru a sta împreună cu studenții.

Cursul însă nu se limitează doar la sala de clasă. Profesorii îi însoțesc pe studenți la toate activitățile desfășurate pe parcursul unei zile: la sfânta Liturghie, la masă, la plimbare… Bineînțeles că singura modalitate de dialog este limba germană. Iar principiul este simplu: cine nu vorbește, nici nu va greși, dar cel care vorbește are tot atâtea ocazii de a învăța câte greșeli a făcut.

Unul dintre momentele cele mai intense în cadrul acestor cursuri este participarea la sfânta Liturghie în limba germană. Pregătită cu multă grijă, aceasta a avut loc pe data de 30 iunie 2016, în capela Institutului și a fost prezidată de pr. prof. dr. Ștefan Lupu, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Mulțumim profesorilor: Hans-Peter Schneider, Adolf Gnannt, Maria Fink și Ana Maria Dudek pentru tot efortul pe care l-au depus pentru desfășurarea acestui curs și sperăm ca aprofundarea acestei limbi să ne deschidă noi orizonturi de dialog și de aprofundare a cunoștințelor noastre.

David Eduard Cristian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.