Categorii

„Cu săracii să îmbrăţişăm viaţa”

Ieri, 10 aprilie, s-a desfăşurat la Buenos Aires prima zi de dezbatere despre avort, într-o comisie a Congresului naţional. Ultimul care a luat cuvântul a fost Gustavo Carrara, preot din „villas miserias” şi acum episcop auxiliar al capitalei argentiniene. Publicăm integral, cu o traducere a noastră, intervenţia sa: face actuală pagina din exortaţia Gaudete et exsultate care vorbeşte despre viaţa care trebuie să se nască şi despre orice viaţă şi după naştere.

Bună seara, în primul rând aş vrea să spun mulţumesc pentru posibilitatea de a fi aici şi pentru lucrarea care se desfăşoară pentru a asculta cu atenţie fiecare intervenţie. A mea va încerca să urmeze spiritul documentului pe care l-am elaborat cu preoţii din villas, la 16 martie: „Cu săracii să îmbrăţişăm viaţa”.

  1. Când este negat dreptul cel mai elementar – dreptul de a trăi – toate drepturile umane sunt agăţate de un fir. Pentru că orice opţiune pentru demnitatea umană are nevoie de baze care să nu fie puse în discuţie, dincolo de orice circumstanţă. Altminteri, această opţiune devine foarte fragilă. Pentru că dacă apare vreo scuză pentru a elimina o viaţă umană nevinovată, vor apare mereu motive pentru a exclude din această lume unele fiinţe umane care deranjează. Vor apare circumstanţele.
  2. Când o femeie umilă din cartierele noastre merge să-şi facă prima ecografie nu va spune: „Vin să văd cum se simte embrionul sau cocoloşul de celule”, ci spune: „Vin să văd cum se simte copilul meu”. Am putea să ne întrebăm: ce soliditate poate să mai aibă apărarea unei vieţi umane? O lege poate defini când poate fi ea eliminată sau nu? În ce anume se va putea sprijini o lege care spune: nu este legitim să se ia viaţa unei fiinţe umane când are peste trei luni, dar poate fi ucisă când are câteva ore mai puţin. Dacă o lege poate defini în ce moment poate să fie eliminată o viaţă umană, atunci totul este supus nevoilor circumstanţiale, comodităţilor celor care au mai multă putere sau modelor culturale ale momentului.
  3. Dacă vrem să definim sau să evaluăm persoana umană prin dezvoltarea pe care o are, atunci intrăm în logica aceea care susţine că există fiinţe umane de „primă” sau „a doua” alegere. De multe ori privim la ţările puternice şi „dezvoltate” din lumea noastră. În multe dintre ele, avortul este legalizat. Şi, în multe cazuri, copiii care se vor naşte cu sindromul Down sunt rebutaţi. Cât de mult îi învaţă aceşti copii pe cei care au atrofiat capacitatea lor de a iubi! Logica puternicilor, a celor tari, care decid cu privire la cel care are mai puţine posibilităţi, este logica dominantă în lumea noastră de astăzi. Şi asta, într-un fel, se mută asupra problemei naşterii unei fetiţe sau a unui băieţel.
  4. Unele afirmaţii din alte sectoare sociale – credem că acesta este unul dintre ele – îi iau pe săraci ca justificare pentru argumentele lor. Nu se cunoaşte cultura majorităţii femeilor sărace. Pentru ele, copiii sunt comoara cea mai mare sau unica, şi nu sunt „altceva” printre multele posibilităţi pe care lumea de astăzi le oferă. Asta explică pentru ce aşa de multe femei sărace fac orice şi lucrează peste tot pentru a-şi putea creşte copiii. Pentru sensibilitatea lor este deosebit de tragic a avorta şi de obicei experimentează asta ca o profundă umilire, ca o negare a celor mai intime inclinaţii ale lor. Dacă se vrea să se ajute cu adevărat, primul lucru de făcut în cartierele noastre este combaterea sărăciei cu determinare şi în asta statul are cele mai bune instrumente. Cu acei 30% de săraci – în spatele cărora sunt feţe şi istorii – există discuţii care ar trebui să fie prioritare. Dacă în loc de a înfrunta aceste probleme sociale serioase alegem să atentăm împotriva vieţii care trebuie să se nască, nu facem altceva decât să adăugăm moarea la această panoramă sumbră.
  5. Mamele care suferă situaţii dramatice trebuie însoţite şi ajutate în timpul sarcinii lor, aşa cum fac multe vecine care ajută în situaţii dificile, când nu există nimeni altul decât ele; sau ca aceste comunităţi care se organizează în cartierele noastre şi de exemplu merg în „ranchadas” (locuri unde se adăpostesc săraci şi cei fără locuinţă, n.r.) pentru a-i însoţi pe cei care trăiesc pe stradă şi întâlnesc fete care sunt singure şi însărcinate, le asigură un loc şi continuă să fie aproape de ele, îngrijindu-se de cele două vieţi. Şi aici urmează o intuiţie foarte profundă: nu este uman a favoriza un slab împotriva unuia mai slab.
  6. Desigur că propunerea unei vieţi demne nu se termină cu naşterea fetiţei sau a băieţelului. Au nevoie de căldura unei familii-comunităţi, au nevoie să se hrănească bine, de o grădină şi de o şcoală, să aibă acces la îngrijiri medicale adecvate, au nevoie ca locurile de întâlnire să fie spaţii sănătoase şi fericite în care să poată arăta potenţialul lor, şi aşa mai departe. Şi dacă în ţara noastră cea mai mare parte a săracilor sunt copii şi adolescenţi, ar trebui deci să fie privilegiaţi.
  7. Noi ca lume adultă, în special dacă ocupăm roluri de responsabilitate şi putere decizională, trebuie să pornim pe cărarea austerităţii vieţii noastre înseşi. Noi care ocupăm posturi de conducere, nu putem să ignorăm nedreptăţile din lumea noastră şi din ţara noastră, nu putem să fim cei care sărbătoresc, cheltuiesc fericiţi şi reduc vieţile lor la noutăţile consumului, în timp ce fetele şi băieţii săraci privesc.
  8. Ca popor suntem capabili să ţintim mai sus şi să susţinem un respect mai profund faţă de demnitatea celor slabi. Chiar dacă ar putea să nu pară soluţia cea mai pragmatică, noi argentinienii putem rezolva problemele fără a smulge viaţa unui nevinovat înainte ca ea să se poată apăra. Am putea să facem diferenţa. Nu este inofensiv a deschide poarta avortului. O logică de moarte va provoca mai multă moarte şi tristeţe.

De mons. Gustavo Carrara, episcop auxiliar de Buenos Aires

(După Vatican Insider, 11 aprilie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.