Categorii

Creştinii şi hinduşii, Vaticanul: nu numai toleranţă ci respectare a diversităţilor

Nu numai „toleranţă” ci şi mai ales „respect” şi „atenţie faţă de diversitatea culturilor”. Este misiunea care revine creştinilor şi hinduşilor în acest moment în care se experimentează o „creştere a intoleranţei” religioase „care este cauză de violenţă în atâtea părţi ale lumii”. Asta subliniază cardinalul Jean-Louis Tauran şi monseniorul Ángel Ayuso Guixot, preşedinte şi respectiv secretar al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios în mesajul adresat credincioşilor hinduşi – trimis şi în limba hindi – cu ocazia sărbătorii Deepavali, care în traducerea literală înseamnă „fir de candelă cu untdelemn”. Este vorba despre o dată întemeiată simbolic pe o antică mitologie care reprezintă victoria adevărului asupra minciunii, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului. Celebrarea propriu-zisă durează trei zile marcând începutul unui an nou, reconcilierea familială, în special între fraţi şi surori, şi adoraţia adusă lui Dumnezeu.

În mesajul Vaticanului, intitulat „Creştinii şi hinduşii: dincolo de toleranţă”, se citeşte: „Respectul faţă de alţii este un antidot important la «intoleranţă», pentru că manifestă faţă de persoană şi faţă de «demnitatea» sa înnăscută o apreciere autentică. În lumina responsabilităţii noastre faţă de societate, pentru a face să crească acest respect, trebuie să se demonstreze stimă faţă de diferitele obiceiuri şi practici sociale, culturale şi religioase, precum şi faţă de recunoaşterea drepturilor inalienabile precum dreptul la viaţă sau de a mărturisi şi a practica propria religie aleasă”.

„În timp ce toleranţa îl protejează pur şi simplu pe celălalt – continuă textul – respectul merge mai departe: favorizează coexistenţa paşnică şi armonia pentru toţi. Respectul creează spaţiu pentru fiecare persoană şi hrăneşte în noi senzaţia de a ne simţi bine cu ceilalţi. În loc de a despărţi şi a izola, respectul ne permite să vedem diferenţele noastre ca un semn al diversităţii şi bogăţie a unicei familii umane”. „A primi provocarea de a merge dincolo de graniţele «toleranţei» şi a arăta respect faţă de indivizi şi comunităţi”, afirmă Dicasterul pentru Dialogul Interreligios, „cere construirea unei adevărate culturi a respectului, capabilă să promoveze rezolvarea conflictelor, construirea păcii şi viaţa armonioasă”.

Deci creştinii şi hinduşii vor putea încuraja „respectul faţă de orice persoană, în special faţă de cele din culturi şi credinţe diferite de ale noastre, care se află în mijlocul nostru”, pentru „a construi o societate armonioasă şi paşnică, în care toţi sunt respectaţi şi încurajaţi pentru a coopera la unitatea familiei umane cu unica lor contribuţie”.

(După Vatican Insider, 16 octombrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.