Categorii

Creştini sub atac în Egipt. Forţa copţilor: „Nu ne este frică. Martirii noştri mijlocesc pentru noi”

O comunitate sub asediu, dar bogată în credinţă şi în curaj. O lungă urmă de sânge marchează istoria ei care ajunge până astăzi şi care are faţa atâtor martiri. Moştenitori ai primelor comunităţi creştine înflorite cu predica apostolului Marcu, sub domnia lui Nero, copţii egipteni poartă în ei o credinţă profundă, mai puţin înclinată spre frică şi deloc supusă. Şi acesta este unul dintre motivele pentru care sunt atacaţi violent de ferocitatea jihadistă. Este greu de spus cu precizie câţi sunt: Biserica copto-ortodoxă vorbeşte de cel puţin 12 milioane de credincioşi, adică peste 10% din populaţia egipteană. Fără a număra pe cei circa 2 milioane de credincioşi din diaspora. Copto-catolicii sunt circa 300 de mii. Nu sunt suficiente măcelurile, atacurile kamikaze, decapitările pentru a-i ţine departe de biserici. Ştiu ceva despre asta fraţii musulmani care, în vara anului 2013, când guvernul islamist al preşedintelui Mohamed Morsi a fost depus de militari, s-au dezlănţuit împotriva bisericilor şi instituţiilor creştine, devastând peste 60 dintre ele. Cu cât sunt mai loviţi, cu atât umplu mai mult băncile în timpul liturghiilor. Şi puţin contează dacă astăzi pentru a intra în biserică trebuie să treacă prin măsuri rigide de securitate, voite de preşedintele al-Sisi pentru a proteja această comunitate autohtonă.

Copţii nu par să cunoască frica, nici după seria, ultima, de atentate teroriste care au provocat zeci de morţiu şi sute de răniţi: atacul dublu, la 9 aprilie 2017, în Duminica Floriilor, la Alexandria, în catedrala „Sfântul Marcu”, şi la Tanta, în biserica „Sfântul Gheorghe”, la 26 mai 2017, uciderea a 26 de pelerini care se îndreptau spre sanctuarul „Sfântul Samuel Mărturisitorul”, în provincia turbulentă Minya, şi la 29 decembrie trecut, în districtul Helwan, în sudul oraşului Cairo, la biserica din Marmina. În schimb, în ianuarie 2015 au fost ucişi în Libia 21 de muncitori copţi de către ISIS. În timp ce erau decapitaţi rosteau numele lui Cristos.

Nu cunoaşte frica Maryam, mamă a trei copii, de 15, 12 şi 2 ani şi jumătate. Soţul său, Nabil Habib Abdallah, care era paznic al bisericii copto-ortodoxe „Sfinţii Petru şi Paul”, la Cairo, situată în incinta catedralei „Sfântul Marcu”, reşedinţa papei Tawadros al II-lea. O explozie, cauzată de 12 kilograme de trotil, l-au răpus împreună cu alte 24 de victime, aproape toate femei şi fetiţe, la 11 decembrie 2016. „În acea zi – relatează femeia unei delegaţii ACS Italia din Egipt pentru o vizită de solidaritate la creştinii locali – soţul meu era în biserică împreună cu fiica mea mai mare”. Cronicile despre acele clipe vorbesc despre tentativa extremă a lui Nabil să-l împiedice pe terorist să ajungă la biserică. O intervenţie care a împiedicat, conform multora, un măcel şi mai rău. În biserică, astăzi refăcută de armata egipteană, se văd încă semnele exploziei, pe coloanele de marmură, unde o mână caritabilă a agăţat o pânză cu feţele şi numele victimelor. „Unde am găsit forţa pentru a merge înainte?”, repetă întrebarea şi cu un zâmbet abia vizibil răspunde, strângând în mână imaginea soţului agăţată de un lănţişor: „Suntem copţi şi gata pentru orice. Ştim bine că un alt atac s-ar putea întâmpla în orice moment. Pentru noi a muri înseamnă a urca în paradis, moartea este poarta cerului. Martirii noştri ne spun că a muri pentru Cristos este o trecere la cer. Sunt mijlocitorii noştri”. A trecut mai mult de un an de la acea zi de 11 decembrie şi „în fiecare zi care trece simţim prezenţa sa. Trăim în speranţa de a ne putea întâlni într-o zi. Când copiii mei întreabă despre tatăl, cea care răspunde este fiica mea, cea mai mare, «Tata este în cer»”. Dacă a iertat? Numai timpul pentru o respiraţie profundă şi apoi răspunsul sec, fără ezitare: „Da. Să ne amintim că suntem creştini”.

Nu-i este frică lui Jahne, trei copii, dintre care doi gemeni de 8 ani, Fady (Salvatore) şi Bishoy. Soţul său, Ibrahim Gerges, şi-a pierdut viaţa în atentatul la biserica „Sfântul Marcu” la Alexandria, la 9 aprilie 2017, în Duminica Floriilor. În aceeaşi zi un alt atac a provocat moarte şi distrugere şi în biserica „Sfântul Gheorghe”, la Tanta, în nordul oraşului Cairo. „Abia ieşisem de la liturghie şi vorbeam cu soţul meu şi cu alte rude în faţa magazinului de suvenire pe lângă poarta de intrare care duce la biserică – este amintirea femeii –. Unul dintre copiii mei se juca fără să-şi dea seama pe lângă kamikaze. S-a salvat alergând spre biserică înainte cu câteva clipe înainte de explozie. Soţul meu a fost literalmente spulberat de explozie. Eu am fost rănită grav la braţ, la faţă şi pe spate. Aveam toate hainele arse de explozie. Am stat în spital timp îndelungat. Am aflat despre moartea soţului meu numai după câteva zile. Cel care mi-a comunicat asta a fost părintele meu spiritual care mi-a făcut un discurs despre martiriu. Îl întrebam de ce îmi vorbea despre martiriu, ce legătură avea cu Ibrahim al meu. După aceea am înţeles. Am fost şocată şi, timp de mai multe zile, mi-am pierdut glasul”. Astăzi Jahne continuă să meargă la liturghie. Biserica copto-ortodoxă n-a lăsat-o singură şi o ajută graţie şi unui fond pentru rudele martirilor voit de papa Tawadros al II-lea. Numai o întrebare mai rămâne nerezolvată în viaţa acestei femei: este aceea a fiului său, care l-a văzut la faţă pe kamikaze înainte de a se exploda. „Dumnezeule, de ce l-ai luat pe tăticul meu?”.

Maikal este fiul lui Atef Moner Zaki, ucis de ISIS la 26 mai 2017, în timp ce mergea la muncă la sanctuarul „Sfântul Samuel Mărturisitorul”, în provincia Minya. Au murit cu el şi 26 de pelerini care mergeau la sanctuar cu autobuzul. Oameni înarmaţi din ISIS i-au oprit şi i-au ucis cu sânge rece pentru că au refuzat să se convertească la islam. „Tatăl meu a fost ucis cu un glonţ în frunte – povesteşte Maikal în timp ce mângâie imaginea paternă pusă pe mormânt – simţim prezenţa sa mai vie ca oricând. Moartea sa este o binecuvântare pentru noi. Fiind creştini încercăm să iertăm. Nu ne este frică. Nu există moarte pentru cei care-l iubesc pe Dumnezeu”.

De Daniele Rocchi

(După agenţia SIR, 30 ianuarie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.