Categorii

Corupţia, apelul Papei: uniţi împotriva acestui „cancer”

Corriere della Sera publică în avanpremieră prefaţa lui Francisc la cartea „Coroziune” (Rizzoli), scrisă de cardinalul Peter K. A. Turkson cu Vittorio V. Alberti.

Corupţia, în rădăcina sa etimologică, defineşte o sfâşiere, o ruptură, o descompunere şi dezintegrare. Fie ca stare interioară fie ca fapt social, acţiunea sa se poate înţelege privind la relaţiile pe care le are omul în natura sa cea mai profundă. De fapt, fiinţa umană are o relaţie cu Dumnezeu, o relaţie cu aproapele său, o relaţie cu creaţia, adică mediul în care trăieşte. Această triplă relaţie – în care intră şi cea a omului cu sine însuşi – dă context şi sens acţiunii sale şi, în general, vieţii sale.

Când omul respectă exigenţele acestor relaţii este cinstit, asumă responsabilităţi cu corectitudine a inimii şi lucrează pentru binele comun. În schimb când el suferă o cădere, adică se corupe, aceste relaţii se sfâşie. Astfel, corupţia exprima forma generală a vieţii dezordonate a omului decăzut. În acelaşi timp, tot ca o consecinţă a căderii, corupţia revelează o conduită anti-socială atât de puternică încât să dizolve validitatea raporturilor şi după aceea pilaştri pe care se întemeiază în societate: coexistenţa între persoane şi vocaţia de a o dezvolta. Corupţia frânge toate acestea înlocuind binele comun cu un interes particular care contaminează orice perspectivă generală. Ea se naşte dintr-o inimă coruptă şi este cea mai rea plagă socială, pentru că generează probleme şi delicte foarte grave care îi implică pe toţi. Cuvântul „corupt” aminteşte de inima ruptă, inima înfrântă, pătată de ceva, ruinată ca un corp care în natură intră într-un proces de descompunere şi emană miros urât.

Ce anume este la originea exploatării omului de către om? Ce anume este la originea degradării şi a lipsei de dezvoltare? Ce anume este la originea traficului de persoane, de arme, de droguri? Ce anume este la originea nedreptăţii sociale şi a mortificării meritului? Ce anume este la originea lipsei de servicii pentru persoane? Ce anume este la rădăcina sclaviei, a şomajului, a neîngrijirii oraşelor, a bunurilor comune şi a naturii? Aşadar, ce anume uzează dreptul fundamental al fiinţei umane şi integritatea mediului? Corupţia, care este de fapt arma, este limbajul cel mai comun şi al mafiilor şi al organizaţiilor criminale din lume. Pentru aceasta, ea este un proces de moarte care dă limfă culturii morţii a mafiilor şi a organizaţiilor criminale. Există o profundă problemă culturală care trebuie înfruntată. Astăzi mulţi nu reuşesc nici măcar să-şi imagineze viitorul; astăzi pentru un tânăr este greu să creadă cu adevărat în viitorul său, în orice viitor, şi tot aşa pentru familia sa. Aceasta schimbare de epocă a noastră, timp de criză foarte vastă, reprezintă criza mai profundă care implică cultura noastră. În acest context trebuie încadrată şi înţeleasă corupţia în diferitele sale aspecte. Este în joc speranţa în lume, fără de care viaţa pierde acel simţ de căutare şi posibilitate de îmbunătăţire care o face ca atare.

În această carte, cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, astăzi prefect al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, şi fost preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, explică bine ramificarea acestor semnificaţii ale corupţiei şi face asta concentrându-se îndeosebi pe originea interioară a acestei stări care, întocmai, răsare în inima omului şi poate să răsară în inima tuturor oamenilor. De fapt, toţi suntem foarte expuşi ispitei corupţiei: şi atunci când credem că am învins-o, ea se poate prezenta din nou. Omul trebuie văzut în fiecare aspect al său, nu trebuie scindat în funcţie de activităţile sale, şi aşa trebuie citită corupţia – cum se citeşte în această carte – în întregime, pentru omul întreg, fie în exprimările sale de delict fie în cele politice, economice, culturale, spirituale. În 2016 s-a încheiat Jubileul extraordinar al milostivirii. Milostivirea permite să ne depăşim în spiritul de căutare. Ce se întâmplă dacă ne refugiem în noi înşine şi dacă gândirea şi inima nu explorează un orizont mai amplu? Ne corupem, şi corupându-ne asumăm atitudinea triumfalistă a celui care se simte mai bun şi mai isteţ decât ceilalţi. Însă persoana coruptă nu-şi dă seama că îşi construieşte, de la sine însăşi, propriul lanţ. Un păcătos poate să ceară iertare, un corupt uita să ceară iertare. De ce? Pentru că nu mai are nevoie să meargă mai departe, să caute piste dincolo de el însuşi: este obosit dar sătul, plin de sine. De fapt, corupţia este la originea unei oboseli a transcendenţei, cum este indiferenţa.

Cardinalul Turkson – aşa cum se înţelege din acest dialog care treptat se desfăşoară după un itinerar precis – explorează diferitele pasaje în care se naşte şi se insinuează corupţia, de la spiritualitatea omului până la construcţiile sale sociale, culturale, politice şi chiar criminale, punând împreună aceste aspecte şi pe ceea ce ne interpelează mai mult: identitatea şi drumul Bisericii. Biserica trebuie să asculte, să se ridice şi să se aplece asupra durerilor şi speranţelor persoanelor după milostivire, şi trebuie să facă asta fără să-i fie frică să se purifice pe ea însăşi, căutând cu asiduitate calea pentru a se îmbunătăţi. Henri de Lubac a scris că pericolul cel mai mare pentru Biserică este mondenitatea spirituală – deci corupţia – care este mai dezastruoasă decât lepra infamă. Corupţia noastră este mondenitatea spirituală, lâncezeala, ipocrizia, triumfalismul, a face să prevaleze numai spiritul lumii asupra vieţilor noastre, sentimentul de indiferenţă. Şi cu această conştiinţă noi, bărbaţi şi femei din Biserică, putem să ne însoţim pe noi înşine şi omenirea suferindă, mai ales aceea care este mai oprimată de consecinţele criminale şi de degradare generate de corupţie.

În timp ce scriu mă aflu aici în Vatican, în locuri de o frumuseţe absolută, în care geniul uman a încercat să se ridice şi să transcende în tentativa de a face să învingă nemuritorul asupra celui trecător, asupra celui corupt. Această frumuseţe nu este un accesoriu cosmetic, ci este ceva care pune în centru persoana umană pentru ca ea să-şi poată înălţa capul împotriva tuturor nedreptăţilor. Această frumuseţe trebuie să se căsătorească cu dreptatea. Astfel, trebuie să vorbim despre corupţie, să-i denunţăm relele, s-o înţelegem, să arătăm voinţa de a afirma milostivirea asupra meschinăriei, curiozitatea şi creativitatea asupra oboselii resemnate, frumuseţea asupra nimicului. Noi, creştini şi necreştini, suntem fulgi de zăpadă, dar dacă ne unim putem să devenim o avalanşă: o mişcare puternică şi constructivă. Iată noul umanism, această renaştere, această re-creaţie împotriva corupţiei pe care putem s-o realizăm cu îndrăzneală profetică. Trebuie să lucrăm toţi împreună, creştini, necreştini, persoane de toate credinţele şi care nu cred, pentru a combate această formă de înjurătură, acest cancer care uzează vieţile noastre. Este urgent să conştientizăm asta şi pentru aceasta este nevoie de educaţie şi cultură milostivă, este nevoie de cooperare din partea tuturor după propriile posibilităţi, propriile talente, propria creativitate.

De Papa Francisc

(După Vatican Insider, 15 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.