Categorii

Corpus Domini. Cardinalul Ravasi: „O împletire de liturgie, artă şi teologie”

Pentru prima dată, în acest an, celebrarea „romană” a Corpus Domini va fi duminică – 18 iunie – şi nu joi – 15 iunie – ca în calendarul liturgic. Asta a decis Papa Francisc, care s-a oprit indirect asupra centralităţii solemnităţii liturgice şi în primul mesaj pentru Ziua Mondială a Săracilor: „Trupul lui Cristos, frânt în liturgia sacră, se lasă găsit de caritatea împărtăşită în feţele şi în persoanelor fraţilor şi surorilor mai slabi”. Am vorbit despre asta cu cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii.

Care sunt rădăcinile sărbătorii Corpus Domini?

Sărbătoarea Corpus Domini, una dintre celebrările de acum seculare în cadrul istoriei Bisericii, este o împletire de liturgie, cu sărbătoarea şi procesiunea; de artă, pentru că se începe ridicarea domului din Orvieto, una dintre capodoperele absolute ale goticului italian; şi de teologie. Toţi avem în faţă, în Camerele lui Raffaello, fresca Liturghiei sau Miracolul din Bolsena: reprezentarea preotului boem care, în pelerinaj de la Praga la Roma, se opreşte la Bolsena şi celebrează Euharistia pe mormântul martirei Cristina. Îndoiala, criza de credinţă în timpul consacrării şi ostia care sângerează şi pătează corporalul. Aşadar, mai întâi este aspectul miraculos, care este însă transformat imediat în liturgie şi în reflecţie teologică. Urban al IV-lea, la un an după miracolul euharistic, în 1264 instituie solemnitatea Corpus Domini, cu vestita bulă „Transiturus de hoc mundo”, şi între altele o copie foarte veche, probabil chiar mai veche decât cea păstrată de Arhiva Vaticană, se păstrează în Arhiva diecezană din Novara. În afară de asta, din acel moment se repropune filonul lung al reflecţiei teologice începute deja în Evul Mediu şi care a avut una dintre cele mai mari cotituri cu Reforma lui Luter, sub acest aspect catolic încă, adică ferm cu privire la prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. Întorcându-ne la Camerele lui Raffaello, în Camera Signaturii este Disputa despre sacrament: în centru ostensorul care conţine Euharistia, pentru a simboliza prezenţa lui Cristos în istorie; sus, toată Treimea convocată, cu adoraţia şi cetele de îngeri; jos, teologii şi învăţătorii Bisericii, între care Raffaello îi inserează pe Dante şi Savonarola: viaţa Bisericii şi cultura, ambele îndreptate spre Euharistie. Trebuie regăsite aceste rădăcini, pentru a evita ca să devină celebrările numai ceva folcloric. Corpus Domini este deja în fiecare duminică, şi în mod deosebit în Joia Sfântă. A aminti cele trei componente – liturgie, artă şi teologie – permite să se celebreze sărbătoarea Corpus Domini în manieră mai bună.

Aşadar arta este o „punte” între liturgie şi teologie?

Arta în Biserică este prima formă de cateheză. E suficient să ne gândim la pictorii din Siena din secolul al XIV-lea: în articolul 1 din statutul lor se defineau manifestatorii adevărurilor credinţei oamenilor care „nu ştiu literele”. Miracolul din Bolsena în Camera lui Eliodor, Disputa despre Sacrament în Camera Signaturii, sunt forme de teologie în jurul Euharistiei, care aparţin inimii rădăcinilor creştine.

Procesiunea de Corpus Domini este una dintre cele mai simţite, la nivel de religiozitate populară, nu numai în Italia. Ce însemnătate asumă?

Procesiunea este unul dintre marile simboluri care caracterizează celebrările de Corpus Domini: Biserica peregrină în cadrul istoriei şi pe străzile oraşului. Rădăcinile istorice derivă din faptul că în 1264, corporalul cu sângele curs din ostia consacrată a fost purtat în procesiune de la Bolsena la Orvieto. După aceea, procesiunea de Corpus Domini a devenit procesiunea principală, în toate satele, în afară de cea de Adormirea Maicii Domnului şi de sfântul patron al fiecărui oraş. Procesiunea are o dublă semnificaţie: de sfinţire a cotidianului, care constă în a aduce în viaţa de toate zilele prezenţa divină, şi de mărturie a credinţei într-o lume şi secularizată. Astăzi secularizarea este de aşa natură încât acest aspect tinde să se diminueze tot mai mult. Un exemplu pentru toate, procesiunile care se făceau odinioară de la casă la biserică şi de la biserică la cimitir. Astăzi nu se mai fac, nici în centrele mici, maxim se merge la cimitir dacă este aproape, altminteri se preferă transportul în maşină. Într-o societate secularizată, care nu mai recunoaşte semnele divinului, acest tip de mărturie dispare. De aici, în mod paradoxal, importanţa crescândă a procesiunilor, şi pentru a aminti unei lumi distrase – ca este o lume care crede sau care nu crede – marile semne religioase.

În omilia de la prima sa Liturghie de Corpus Domini ca episcop de Roma, Francisc a folosit termenul „împărtăşire”, în ultima verbul „a frânge”, pe care în primul său mesaj pentru Ziua Mondială a Săracilor, citând tocmai Trupul lui Cristos, l-a conjugat asociindu-l la chipul celor mai săraci. Ce mesaj, pentru Biserica „în ieşire”?

Dimensiunea împărtăşirii este înrădăcinată în sărbătoarea Corpus Domini. Dacă există diviziuni, dezechilibre, dacă este divizată comunitatea între săraci şi bogaţi, atunci Euharistia nu se poate celebra, avertizează sfântul Paul în Prima Scrisoare către Corinteni. Papa Francisc confirmă această radicalitate, se pune în linia tradiţiei pe care însăşi liturgia o exaltă. Corpus Domini este la început legat de masă: ospăţul ideal este în pâine, nu numai în pâinea frântă care-i uneşte pe fraţi între ei, ci în caritatea unei pâine frânte pentru lume.

De M. Michela Nicolais

(După agenţia SIR, 17 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.