Categorii

Contagiaţi de bucurie. A nouăsprezecea congregaţie generală

Corectări, modificări, aprofundări, adăugiri: Sinodul Episcopilor este cufundat pe deplin în labor limae asupra proiectului de document final. În a nouăsprezecea congregaţie generală, în dimineaţa zilei de miercuri 24 octombrie, cei 253 de părinţi prezenţi în aulă au început de fapt să propună o serie de amendamente la textul prezentat de comisie. În lipsa papei Francisc, angajat în audienţa generală din piaţa „Sfântul Petru”, rugăciunea de la început a fost condusă de secretarul general, cardinalul Baldisseri. Preşedinte delegat la rând era cardinalul Sako.

Înainte de seria de intervenţii, a fost citită în aulă o primă schiţă a scrisorii pe care părinţii sinodali intenţionează s-o trimită tinerilor din toată lumea şi care va fi citită duminică 28 octombrie în timpul liturghiei de încheiere. Părinţii au fost invitaţi să propună modificări şi sugestii care se va încerca să fie armonizate în textul final. Şi deja înainte de amiază, în aulă, au venit primele observaţii. Cardinalul Baldisseri a ilustrat părinţilor şi procedurile pentru alegerea următorului Consiliu al Secretariatului, care va fi compus din 21 de membri, cu 16 aleşi pe zone geografice, 4 cu numire pontificală şi unul care va fi reprezentat de un conducător de dicasteriu.

44 de părinţi au cerut cuvântul şi toţi în mod substanţial au exprimat mare apreciere faţă de munca desfăşurată de comisie, care a avut misiunea de a aduna toate modurile prezentate de cercurile mici în zilele trecute. A reieşit, s-a spus, un document în care se evidenţiază conştiinţa că răspunsul dat tinerilor se află în Biserică aşa cum este ea. Deci, un rezultat, nu numai formal, de atitudini şi de limbaj, dar substanţial. Oricum, n-au lipsit unele note, de stil şi de conţinut.

Un părinte a prezentat caracterul fragmentar excesiv a cărui victimă este tema catehezei, care în schimb ar trebui valorizată. Aşa cum ar trebui dat spaţiu mai mare liturgiei. Din mai multe părţi s-a notat că textul ar trebui să accentueze aspectele pozitive, să evidenţieze ceea ce este bun: o Biserică ce nu aruncă la coş trecutul, ci are voinţa de a se reînnoi pentru tineri şi împreună cu tinerii. Şi face asta în bucurie, pentru că este contagiată de bucuria şi de entuziasmul noilor generaţii.

Diferite intervenţii au tratat paragrafele dedicate temei abuzurilor. Au fost date sugestii şi terminologice pentru a exprima cât mai bine sentimentul unei Biserici rănite profund de delictele unei părţi a ei, al iertării cerute victimelor, al toleranţei zero în care milostivirea însoţeşte dreptatea. Şi cât priveşte părţile dedicate sexualităţii, a fost cerut un limbaj mai clar, mai atent faţă de persoane, mai puţin fiu al modelor, în care să se scoată mai mult în evidenţă raportul de reciprocitate între bărbat şi femeie şi să nu fie pusă la margine virtutea castităţii. Alte sugestii s-au referit la atenţia dată preoţilor tineri, colegialitatea, sinodalitatea, clericalismul, formarea sacerdotală, rolul mişcărilor ecleziale dar şi sprijinul dat spiritualităţii individuale, însoţirea, misionaritatea, educaţia şi şcolile, migranţii, rolul femeilor, diaconia.

Un părinte a prezentat un mod colectiv pentru a cere ca să fie evidenţiată mai mult opţiunea preferenţială pentru tineri. Care, a spus el, sunt o binecuvântare pentru Biserică.

(După L’Osservatore Romano, 25 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.