Categorii

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, Psalmii milostivirii

Psalmii-milostiviriiLa Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Psalmii milostivirii, redactată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Patrașcu. Cartea apare în colecția „Cateheză”, formatul 14×20 cm, are 92 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

În Psalmi se reflectă viaţa fiecărui om. Câţi se apropie de Psaltire, credincioşi sau necredincioşi, mai devreme sau mai târziu găsesc o reflexie a existenţei lor în aceste poezii antice care au devenit patrimoniu de rugăciune pentru generaţii de persoane. Naşterea şi moartea, suferinţa bolii şi durerea abandonării, războiul şi pacea, singurătatea şi căutarea lui Dumnezeu… totul din experienţa personală se oglindeşte în Psalmi. Nu numai viaţa umană, ci şi Cosmosul, evenimentele lui Israel şi istoria mântuirii găsesc loc în Psalmi. Psaltirea este, aşadar, glasul lui Dumnezeu care devine rugăciune a oamenilor când se pun în prezenţa sa, ştiind că au nevoie de iubirea sa. În Anul Sfânt al Milostivirii era important să se ofere un instrument pastoral pentru a ajuta rugăciunea şi înţelegerea pelerinilor. S-a gândit o selecţie de psalmi în care tema milostivirii reiese în toată valenţa sa existenţială şi semnificaţia teologică.

În Misericordiae vultus, Papa Francisc a voit să dedice câteva expresii semnificative şi rugăciunii psalmilor. El a scris:

„Psalmii, în mod deosebit, fac să iasă în evidenţă această măreţie a acţiunii divine: «El îţi iartă toate nelegiuirile şi te vindecă de orice boală. El îţi răscumpără viaţa din adânc şi te încununează cu îndurare şi dragoste» (103,3-4)… Aşadar, milostivirea lui Dumnezeu nu este o idee abstractă, ci o realitate concretă cu care el revelează iubirea sa ca aceea a unui tată şi a unei mame care se înduioşează până în adâncul măruntaielor faţă de propriul copil” (MV, 6).

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări este recunoscător părintelui Sebastiano Pinto, profesor de exegeză a Vechiului Testament la Facultatea Teologică din Puglia, pentru disponibilitatea sa de a scrie acest comentariu la Psalmii milostivirii. Suntem siguri că, prin prezentarea sa, mulţi creştini vor putea să guste mai mult rugăciunea Psaltirii. Psalmii milostivirii sunt, de aceea, ca o călăuză care poate însoţi pelerinajul spre Poarta Sfântă pentru a descoperi milostivirea lui Dumnezeu ca o apropiere de duioşie şi de consolare care nu are comparaţie.

+ Rino Fisichella

Preşedinte al Consiliului Pontifical

pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, Psalmii milostivirii, Iași 2015, 14×20, 86 p., ISBN 978-606-578-235-8, 10 lei.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.