Categorii

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Scrisoare către episcopi cu privire la noua redactare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice despre pedeapsa cu moartea

1. Sfântul Părinte Francisc, în discursul cu ocazia celei de-a douăzeci şi cincea aniversări a publicării constituţiei apostolice Fidei depositum, cu care Ioan Paul al II-lea promulga Catehismul Bisericii Catolice, a cerut să fie reformulată învăţătura despre pedeapsa cu moartea, în aşa fel încât să cuprindă mai bine dezvoltarea doctrinei care a avut loc în ultimele timpuri cu privire la această temă[1]. Această dezvoltare se sprijină îndeosebi pe conştiinţa tot mai clară în Biserică despre respectul datorat oricărei vieţi umane. În această linie afirma Ioan Paul al II-lea: „Nici măcar ucigaşul nu-şi pierde demnitatea sa personală şi însuşi Dumnezeu se face garant al lui”[2].

2. În această lumină trebuie înţeleasă atitudinea faţă de pedeapsa cu moartea care s-a afirmat tot mai larg în învăţătura păstorilor şi în sensibilitatea poporului lui Dumnezeu. De fapt, dacă situaţia politică şi socială de odinioară făcea din pedeapsa cu moartea un instrument acceptabil pentru ocrotirea binelui comun, astăzi conştiinţa tot mai vie că demnitatea unei persoane nu este pierdută nici după ce a comis delicte foarte grave, înţelegerea aprofundată a sensului sancţiunilor penale aplicate de stat şi punerea la punct a sistemelor de detenţie mai eficace care asigură apărarea corespunzătoare a cetăţenilor, au dat loc unei noi conştiinţe care recunoaşte inadmisibilitatea ei şi de aceea cere abolirea sa.

3. În această dezvoltare este de mare importanţă învăţătura din scrisoarea enciclică Evangelium vitae a lui Ioan Paul al II-lea. Sfântul Părinte amintea printre semnele de speranţă ale unei noi civilizaţii a vieţii „aversiunea mereu mai răspândită a opiniei publice față de pedeapsa cu moartea, fie și numai ca un mijloc de «legitimă apărare» a societății, considerând posibilitățile de care dispune o societate modernă de a reprima eficient crima astfel încât, făcându-l inofensiv pe cel care a comis-o, să nu i se ia definitiv posibilitatea de a se răscumpăra”[3]. Învăţătura din Evangelium vitae a fost preluată apoi în editio typica a Catehismului Bisericii Catolice. În el, pedeapsa cu moartea nu se prezintă ca o pedeapsă proporţionată cu gravitatea delictului, ci se justifică numai dacă ar fi „sigura cale practicabilă pentru a apăra eficace de agresorul nedrept viaţa fiinţelor umane”, chiar dacă de fapt „cazurile de necesitate absolută de eliminare a vinovatului sunt de acum foarte rare, dacă nu chiar inexistente” (nr. 2267).

4. Ioan Paul al II-lea a intervenit şi în alte ocazii împotriva pedepsei cu moartea, făcând apel fie la respectarea demnităţii persoanei fie la mijloacele pe care le are societatea de astăzi pentru a se apăra de criminal. Astfel, în Mesajul de Crăciun din 1998, el dorea „în lume consensul cu privire la măsuri urgente şi adecvate… pentru a desfiinţa pedeapsa cu moartea”[4]. Luna următoare, în Statele Unite, el repeta: „Un semn de speranţă este constituit de recunoaşterea crescândă că demnitatea vieţii umane nu trebuie să fie negată niciodată, nici măcar celui care a făcut rău. Societatea modernă are instrumentele pentru a se proteja fără a nega în mod definitiv criminalilor posibilitatea de a se corecta. Reînnoiesc apelul lansat la Crăciun pentru ca să se decidă abolirea pedepsei cu moartea, care este crudă şi inutilă”[5].

5. Stimulentul de angajare pentru abolirea pedepsei cu moartea a continuat cu pontifii care au urmat. Benedict al XVI-lea atrăgea „atenţia responsabililor societăţii cu privire la necesitatea de a face tot posibilul pentru a ajunge la eliminarea pedepsei capitale”[6]. Şi după aceea exprima unui grup de credincioşi dorinţa ca „deliberările voastre să poată încuraja iniţiativele politice şi legislative, promovate într-un număr crescând de ţări, pentru a elimina pedeapsa cu moartea şi a continua progresele substanţiale realizate pentru a adapta dreptul penal atât la exigenţele demnităţii umane a prizonierilor cât şi menţinerii efective a ordinii publice”[7].

6. Tot în această perspectivă papa Francisc a reafirmat că „astăzi pedeapsa cu moartea este inadmisibilă, oricât de grav a fost delictul celui condamnat”[8]. Pedeapsa cu moartea, oricare ar fi modalităţile de execuţie, „implică un tratament crud, inuman şi degradant”[9]. În afară de asta trebuie refuzată „din cauza selectivităţii defectuoase a sistemului penal şi în faţa posibilităţii erorii judiciare”[10]. În această lumină papa Francisc a cerut o revizuire a formulării din Catehismul Bisericii Catolice despre pedeapsa cu moartea, în aşa fel încât să se afirme că „oricât de gravă a putut să fie delictul comis, pedeapsa cu moartea este inadmisibilă pentru că atentează la inviolabilitatea şi la demnitatea persoanei”[11].

7. Noua redactare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice, aprobată de papa Francisc, se situează în continuitate cu magisteriul precedent, ducând înainte o dezvoltare coerentă a doctrinei catolice[12]. Noul text, mergând pe urmele învăţăturii lui Ioan Paul al II-lea din Evangelium vitae, afirmă că suprimarea vieţii unui criminal ca pedeapsă pentru un delict este inadmisibilă pentru că atentează la demnitatea persoanei, demnitate care nu este pierdută nici măcar după ce a comis delicte foarte grave. La această concluzie se ajunge ţinând cont şi de noua înţelegere a sancţiunilor penale aplicate de statul modern, care trebuie să se orienteze înainte de toate spre reabilitarea şi reintegrarea socială a delincventului. În sfârşit, dat fiind că societatea de astăzi are sisteme de detenţie mai eficace, pedeapsa cu moartea rezultă nenecesară ca protejare a vieţii persoanelor nevinovate. Desigur, rămâne în picioare obligaţia autorităţii publice de a apăra viaţa cetăţenilor, aşa cum a învăţat mereu magisteriul şi cum confirmă Catehismul Bisericii Catolice în numerele 2265 şi 2266.

8. Toate acestea arată că noua formulare a nr. 2267 din Catehism exprimă o dezvoltare autentică a doctrinei, care nu este în contradicţie cu învăţăturile anterioare ale magisteriului. De fapt, acestea se pot explica în lumina responsabilităţii primare a autorităţii publice de a tutela binele comun, într-un context social în care sancţiunile penale se înţelegeau diferit şi aveau loc într-un ambient în care era mai dificil să se garanteze că delincventul nu va putea reitera delictul său.

9. În noua redactare se adaugă că această conştiinţă cu privire la inadmisibilitatea pedepsei cu moartea a crescut „în lumina Evangheliei”[13]. De fapt, Evanghelia ajută să înţelegem mai bine ordinea creaturală pe care Fiul lui Dumnezeu a asumat-o, a purificat-o şi a dus-o la plinătate. Ne invită şi la milostivirea şi la răbdarea Domnului care dă fiecăruia timpul pentru a se converti.

10. Noua formulare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice vrea să constituie un stimulent la o angajare hotărâtă, şi printr-un dialog respectuos cu autorităţile politice, pentru ca să fie favorizată o mentalitate care să recunoască demnitatea fiecărei vieţi umane şi să fie create condiţiile care permit să se elimine astăzi instituţia juridică a pedepsei cu moartea acolo unde încă este în vigoare.

Suveranul Pontif Francisc, în audienţa acordată subsemnatului secretar la data de 28 iunie 2018, a aprobat această Scrisoare, decisă de Sesiunea Ordinară a acestei Congregaţii la 13 iunie 2018, şi a poruncit publicarea ei.

Dat la Roma, din Sediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, 1 august 2018, comemorarea sfântului Alfons Maria de’ Liguori

Card. Luis F. Ladaria, S.I.

Prefect

+ Giacomo Morandi

Arhiepiscop titular de Cerveteri   

Secretar                    

[1] Cf. Francisc, Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (11 octombrie 2017): L’Osservatore Romano (13 octombrie 2017), 4.

[2] Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Evangelium vitae (25 martie 1995), nr. 9: AAS 87 (1995), 411.

[3] Ibid., nr. 27: AAS 87 (1995), 432.

[4] Ioan Paul al II-lea, Mesaj Urbi et Orbi pentru Sfântul Crăciun (25 decembrie 1998), nr. 5: Insegnamenti XXI, 2 (1998), 1348.

[5] Id., Omilia în Trans World Dome din St. Louis (27 ianuarie 1999): Insegnamenti XXII,1 (1999), 269; cf. Omilia la liturghia în Bazilica „Nuestra Señora de Guadalupe” în Ciudad de Mexico (23 ianuarie 1999): «Trebuie pus capăt recurgerii nenecesare la pedeapsa cu moartea»: Insegnamenti XXII,1 (1999), 123.

[6] Benedict al XVI-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală Africae munus (19 noiembrie 2011), nr. 83: AAS 104 (2012), 276.

[7] Id., Audienţa generală (30 noiembrie 2011): Insegnamenti VII,2 (2011), 813.

[8] Francisc, Scrisoare către preşedintele Comisiei internaţionale împotriva pedepsei cu moartea (20 martie 2015): L’Osservatore Romano (20-21 martie 2015), 7.

[9] Ibid.

[10] Ibid.

[11] Francisc, Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (11 octombrie 2017): L’Osservatore Romano (13 octombrie 2017), 5.

[12] Cf. Vincenţiu de Lérins, Commonitorium, cap. 23: PL 50, 667-669. Cu referinţă la pedeapsa cu moartea, tratând despre specificările preceptelor din decalog, Comisia Pontificală Biblică a vorbit despre „rafinarea” poziţiilor morale ale Bisericii: „Cu decursul istoriei şi dezvoltarea civilizaţiilor, Biserica a îmbunătăţit şi propriile poziţii morale cu privire la pedeapsa cu moartea sau la războiul în numele unui cult al vieţii umane pe care ea îl nutreşte fără încetare meditând Scriptura şi care capătă tot mai mult culoarea unui absolut. Ceea ce subîntinde aceste poziţii aparent radicale este mereu aceeaşi poziţie antropologică de bază: demnitatea fundamentală a omului creat după chipul lui Dumnezeu” (Biblia şi moralaRădăcinile biblice ale acţiunii creştine, 2008, nr. 98).

[13] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, nr. 4.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.