Categorii

Conferinţa Episcopilor din România se reuneşte la Oradea

episcopi-catolici_cerÎn perioada 26-28 septembrie 2016, Episcopia Romano-Catolică de Oradea va găzdui sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Pe lângă abordarea diferitelor teme de actualitate în viaţa Bisericii şi a comunităţilor locale, cu acest prilej episcopii reuniţi la Oradea vor participa şi la câteva programe oferite din partea diecezei gazdă.

După ce, la iniţiativa papei Francisc, Biserica Catolică celebrează în acest timp „Anul Divinei Milostiviri”, şi programul Conferinţei Episcopilor reunite la Oradea urmează acest parcurs. Astfel, ca exprimare a milostivirii sufleteşti, luni, 26 septembrie 2016, la ora 18.30, după ce vor păşi pragul porţii sfinte din catedrala episcopală, ierarhii catolici din România vor recita împreună vesperele în cripta catedralei, la mormântul răposatului episcop József Tempfli, rugându-se aici şi pentru toţi răposaţii. În acelaşi spirit, a doua zi, marţi, 27 septembrie 2016, la ora 15.30, ca semn al milostivirii trupeşti, episcopii vor vizita centrul Caritas şi căminul de bătrâni „Sfânta Elisabeta”, unde se vor întâlni cu persoanele vârstnice din acest cămin şi personalul deservent. La ora 16.30 va urma o vizită în cetatea Oradea, unde se vor reculege la vestigiile vechii catedrale episcopale din Oradea şi vor participa la vernisarea unei expoziţii organizate de Episcopia Romano-Catolică, respectiv Muzeul Cetăţii şi a oraşului Oradea. Expoziţia a luat naştere sub genericul „Moştenirea a 900 de ani – capitole din istoria Episcopiei Romano-Catolice de Oradea”.

Începând cu ora 18.30, toţi membrii Conferinţei Episcopilor Catolici din România, împreună cu nunţiul apostolic şi preoţii prezenţi vor celebra o Liturghie solemnă în biserica din Cetate, acest moment fiind unul de excepţie în viaţa Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.

Serviciul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.