Categorii

Conferinţă de presă pentru prezentarea iniţiativei „Papa pentru Sud Sudan” (21 iunie 2017)

Miercuri, la Sala de Presă a Sfântului Scaun s-a ţinut o conferinţă de presă pentru prezentarea iniţiativei „Papa pentru Sud Sudan”. Publicăm în continuare intervenţia cardinalului Peter Kodwo Appiah Turkson, prefect al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, şi istoria cronologică a iniţiativei:

Intervenţia cardinalului Peter Kodwo Appiah Turkson

Domnilor şi doamnelor,

Sunt bucuros să mă adresez vouă, pentru a face cunoscută astăzi intervenţia de sprijin a Sfântului Părinte în favoarea populaţiei din Sud Sudan numită „Papa pentru Sud Sudan”. Departe de reflectoare, există un război care continuă să secere victime. Moarte şi disperare chinuiesc populaţia. Conflictul este în desfăşurare din 2013 şi a provocat o criză umanitară foarte gravă în care peste jumătate din populaţie, circa 7,3 milioane de persoane, suferă zilnic de foame. Viaţa a mii de persoane este pusă în pericol de o epidemie de holeră fără precedent; un milion şi jumătate de locuitori au fost constrânşi să fugă din satele şi oraşele lor din cauza războiului; în această ţară au loc masacre şi atrocităţi, sistematice şi generalizare, săvârşite împotriva civililor pentru motive etnice; femei şi copii sunt zilnic victime ale violenţelor şi abuzurilor.

Papa Francisc este un păstor universal care depăşeşte graniţele. El simte necesitatea imperioasă de a sensibiliza comunitatea internaţională cu privire la această dramă tăcută, cerând eforturi mai mari şi reînnoite pentru a ajunge la o soluţie paşnică a conflictului. Papa în mai multe ocazii a reafirmat dorinţa sa de a merge personal în Sud Sudan, în pofida acestui scenariu dureros, pentru a da impuls, cu prezenţa sa, unei chei de boltă în procesul de pace, şi pentru a da glas strigătului disperat al unei Biserici care vrea să spun „gata cu armele, gata cu violurile, gata cu morţii!”. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, a difuzat la sfârşitul lunii mai 2017 ştirea că, neexistând condiţiile pentru o vizită a Papei în Sud Sudan, această călătorie – care fusese prevăzută pentru luna octombrie – a fost amânată.

Aşadar, Sfântul Părinte neputând să meargă în Sud Sudan personal, a voit să facă tangibilă prezenţa şi apropierea Bisericii faţă de populaţia chinuită prin această iniţiativă „Papa pentru Sud Sudan”. Este vorba despre o iniţiativă care se alătură, susţine şi încurajează opera diferitelor congregaţii călugăreşti şi organisme de ajutor internaţional care sunt prezente în teritoriu şi care se dedică neobosit să ajute populaţia şi să promoveze procesul de dezvoltare şi de pace.

Este pentru mine o onoare să fac cunoscut că Papa vrea să facă executivă dorinţa sa de apropiere faţă de populaţia din Sud Sudan, promovând – prin acest Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, prezidat de mine – câteva iniţiative în favoarea populaţiei în diferite domenii. Două proiecte sunt în domeniul sănătăţii. Este vorba despre două spitale gestionate de Surorile Misionare Comboniene care lucrează în Sud Sudan: spitalul din Wau şi spitalul din Nzara. Un proiect se referă la domeniul educaţiei: prin asociaţia Solidarity with South Sudan, se intenţionează să se îngrijească de bursele de studiu de durata de doi ani pentru studenţi, cu scopul de a obţine diploma de învăţător pentru şcoala primară la Solidarity Teacher Trening Center la Yambio.

În domeniul agriculturii, un proiect gestionat de Caritas Internationalis în care sunt implicate circa 2.500 de familii în diecezele de Yei, Tombura-Yambio şi Torit, prin instrumente care favorizează cultivările şi creşterea animalelor, spre capacitatea comunităţilor locale de a se auto-susţine.

Sfântul Părinte nu uită victimele neascultate şi tăcute ale acestui conflict sângeros şi inuman, nu uită toate acele persoane care sunt constrânse să fugă din ţara lor natală din cauza samavolniciei, a nedreptăţii şi a războiului – le poartă pe toate în rugăciunile sale şi în inima sa. El speră cu putere să poată merge cât mai curând în vizită oficială în ţară: Biserica nu închide speranţei într-un teritoriu atât de chinuit: în schimb invită la alegeri îndrăzneţe şi să se creadă că Providenţa Divină este capabilă să realizeze ceea ce în ochii lumii pare ireal, imposibil.

Istoria cronologică:

27 octombrie 2016: Sfântul Părinte primeşte în audienţă pe cei trei conducători religioşi principali din Sud Sudan, membri ai South Sudan Council of Churches (SSCC).

15 martie 2017: Sfântul Părinte în întâlnirea cu E.S. Mons. Gallagher cere să se trimită un dar semnificativ şi să-l implice pe monseniorul Dal Toso, secretar delegat al DSDUI pentru a pregăti o propunere de destinaţie a darului. Va fi ţinută la curent Nunţiatura Apostolică (E.S. Mons. Charles D. Balvo).

12 aprilie 2017: Sfântul Părinte aprobă trei proiecte:

În domeniul sănătăţii pentru Surorile Comboniene care gestionează două spitale: sprijin dat personalului medical şi medicamente pentru spitalul din Wau (dieceza de Wau) [40.000 internări pe an şi 6 naşteri pe zi]; sprijin pentru personalul medical şi medicamente pentru spitalul din Nzara (dieceza Tombura-Yambio) [90 de pacienţi pe zi, asistenţă dată copiilor].

În domeniul muncii pentru Caritas Internationalis şi Caritas Sud-Sudan: cumpărarea de seminţe şi maşini agricole în diecezele de Tombura-Yambio, Yei, Torit, Malakai şi Juba pentru 2.500 de familii prin Caritas-urile diecezane.

În domeniul educaţiei pentru Solidarity with South Sudan (care reuneşte câteva congregaţii călugăreşti): formarea învăţătorilor [dar şi formarea de infirmieri, obstetrice, agricultori şi lideri comunitari; a primit 3.482 de studenţi] în dieceza de Yambio.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.