Categorii

Conferinţa de presă a Papei Francisc în zborul de întoarcere din Irlanda (duminică, 26 august 2018)

Greg Burke:

Bună seara, Sfinte Părinte!

Papa Francisc:

Bună seara!

Greg Burke:

Mulţumim pentru acest timp pe care ni-l dedicaţi, după două zile aşa de intense. Cu siguranţă au existat momente dificile în Irlanda – este mereu problema abuzurilor – însă şi momente foarte frumoase: sărbătoarea familiilor, mărturiile familiilor, întâlnirea cu tinerele perechi precum şi vizita la capucini, care îi ajută mult pe săraci.

Trecem cuvântul la jurnalişti, începând de la irlandezi… Dar poate că dumneavoastră vreţi să spuneţi ceva înainte…

Papa Francisc:

Să mulţumesc, pentru că dacă eu am obosit, mă gândesc la voi, care aveţi muncă, muncă, muncă… Vă mulţumesc mult pentru efortul vostru, pentru munca voastră. Multe mulţumiri.

Greg Burke:

Prima întrebare, ca de obicei, vine de la un jurnalist din ţară, care este Tony Connely, de la RTÉ – Radio Tv irlandeză

Tony Connely, RTÉ (Radio Tv Irlanda):

Sanctitate, sâmbătă aţi vorbit despre întâlnirea pe care aţi avut-o cu ministrul pentru copii; aţi spus cât de mult v-a emoţionat când doamna v-a spus despre casele pentru mame şi copii. Ce va v-a spus mai exact? Şi dumneavoastră aţi rămas atât de lovit pentru că a fost pentru dumneavoastră prima dată când aţi auzit vorbindu-se despre aceste case?

Papa Francisc:

Ministra mi-a spus mai întâi un lucru care nu se referea atât la mame şi copii; mi-a spus – dar a fost scurtă – „Sfinte Părinte, noi am găsit gropi comune de copii, copii îngropaţi. Facem cercetări. Biserica are ceva de-a face în toate acestea?”, mi-a spus asta cu multă educaţie, într-adevăr, şi cu mult respect. Eu i-am mulţumit, mi-a atins inima asta, până acolo încât am voit să repet asta în discurs. Nu era la aeroport – am greşit eu – era la întâlnirea cu preşedintele. La aeroport era o altă doamnă – ministru, cred – şi m-am încurcat. Dar ea mi-a spus: „După aceea vă voi trimite o adnotare”. Mi-a trimis adnotarea, n-am putut s-o citesc. Am văzut că mi-a trimis o adnotare. A fost foarte echilibrată când mi-a spus: există o problemă, încă n-a fost terminată investigaţia, dar mi-a adus la cunoştinţă şi că Biserica avea ceva de-a face, în acel lucru. După mine, acesta a fost un exemplu de colaborare constructivă, mai înainte de a fi… nu vreau să spun cuvântul „protest”, ci de plângere, de plângere pentru ceea ce într-un timp trecut probabil că Biserica a favorizat. Acea doamnă era de o demnitate care mi-a atins inima. Şi acum am acea adnotare, pe care o voi studia când mă întorc acasă. Vă mulţumesc dumneavoastră.

Greg Burke:

Acum, un alt irlandez care este Paddy Agnew, de la „Sunday Independent”, rezident la Roma însă jurnalist irlandez.

Papa Francisc:

Nu este unicul irlandez la Roma!

Paddy Agnew, de la „Sunday Independent”

Sfinte Părinte, mulţumesc şi bună seara. Ieri, Marie Collins, victima Marie Collins pe care dumneavoastră o cunoaşteţi bine, a afirmat că dumneavoastră nu sunteţi favorabil instituirii de noi tribunale vaticane de investigaţie cu privire la problema abuzurilor sexuale, şi îndeosebi a acelor tribunale de investigaţie asupra episcopilor, asupra asumării de responsabilitate din partea episcopilor (bishop accountability). De ce consideraţi că acestea nu sunt necesare?

Papa Francisc:

Nu, nu, nu este aşa. Nu este aşa. Marie Collins este un pic fixată asupra ideii… – eu o stimez mult pe Marie Collins, uneori o chemăm în Vatican pentru ca să ţină conferinţe –, ea a rămas fixată asupra ideii acelei scrieri „Ca o mamă iubitoare”, în care se spunea că pentru a-i judeca pe episcopi ar fi bine de făcut un tribunal special. Apoi s-a văzut că acest lucru nu era practicabil şi nu era nici potrivit pentru diferitele culturi ale episcopilor care trebuie să fie judecaţi. Se ia recomandarea din „Mamă iubitoare” şi se face juriul pentru fiecare episcop, nu este acelaşi. Acest episcop trebuie judecat şi papa face un juriu care să fie mai capabil de a lua acel caz. Este un lucru care funcţionează mai bine, şi pentru că, pentru un grup de episcopi, a lăsa dieceza pentru acest lucru nu este posibil. Astfel tribunalele, juriile se schimbă. Şi aşa am făcut până acum. Au fost judecaţi mulţi episcopi: ultimul este cel de Guam, arhiepiscopul de Guam, care a făcut recurs în apel şi eu am decis – pentru că era un caz foarte, foarte complex – să folosesc un drept pe care eu îl am, de a lua asupra mea apelul şi de a nu-l trimite la tribunalul de apel care îşi face munca sa cu toţi preoţii, ci l-am luat asupra mea. Am făcut o comisie de canonişti care să mă ajute şi mi-au spus că, în curând, maxim o lună, va fi făcută „recomandarea” pentru ca eu să fac procesul. Este un caz complicat, pe de o parte, dar nu dificil, pentru că evidenţele sunt foarte clare; de partea evidenţelor, sunt clare. Dar nu pot să pre-judec. Aştept raportul şi după aceea voi judeca. Spun că evidenţele sunt clare pentru că sunt acelea care au determinat primul tribunal să condamne. Acesta a fost ultimul caz. Acum există un altul în desfăşurare, să vedem cum se va termina. Dar este clar, eu i-am spus lui Marie: spiritul precum şi recomandarea din „Ca o mamă iubitoare” se realizează: un episcop trebuie judecat de un tribuna, dar nu este mereu acelaşi tribunal, pentru că nu este posibil. Ea [Marie Collins] n-a înţeles bine asta, dar când o voi vedea – pentru că ea vine uneori în Vatican, o chemăm – îi voi explica mai clar. Eu ţin la ea.

Greg Burke:

Acum grupul italian, Sfinte Părinte: este Stefania Falasca, de la „Avvenire”.

Stefania Falasca, „Avvenire”

Bună seara, Sfinte Părinte. Dumneavoastră aţi spus, şi astăzi, că este mereu o provocare aceea de a-l primi pe migrant şi pe străin. Chiar ieri s-a rezolvat un eveniment dureros, acela al navei „Diciotti”. Este „gheara” dumneavoastră în spatele acestei soluţionări? Există implicarea dumneavoastră, interesarea dumneavoastră?

Papa Francisc:

Gheara este a diavolului, nu a mea! [râd] Gheara este a diavolului…

Stefania Falasca:

Şi după aceea, atâţia văd un şantaj făcut Europei pe pielea acestor oameni. Dumneavoastră ce părere aveţi?

Papa Francisc:

A-i primi pe migranţi este un lucru vechi ca Biblia. În Deuteronom, în porunci Dumnezeu porunceşte asta: să-l primim pe migrant, „pe străin”. Este un lucru vechi, care este în spiritul revelaţiei divine precum şi în spiritul creştinismului. Este un principiu moral. Despre asta am vorbit şi după aceea am văzut că trebuia să explic un pic mai mult, pentru că nu este vorba de a primi „ca belle étoile”, nu, ci o primire raţională. Şi acest lucru este valabil în toată Europa. Când mi-am dat seama cum trebuie să fie această atitudine raţională? Când a fost atentatul la Zaventem [Belgia]: tinerii, luptătorii de gherilă care au făcut atentatul la Zaventem era belgieni, dar fii de imigraţi neintegraţi, ghetoizaţi. Adică, au fost primiţi de ţară dar lăsaţi acolo şi au făcut un ghetou: nu au fost integraţi. Pentru aceasta am subliniat asta, este important. Apoi, am amintit, când am mers în Suedia – şi Franca [Giansoldati] într-un articol menţionează asta şi modul cum eu am explicat această gândire – când am mers în Suedia am vorbit despre integrare, şi ştiam asta pentru că în timpul dictaturii, în Argentina, din 1976 până în 1983, atâţia, atâţia argentinieni precum şi uruguayeni au fugit în Suedia. Şi acolo, imediat guvernul îi lua, îi punea să studieze limba şi le dădea de muncă, îi integra. Până acolo încât – şi aceasta este o anecdotă interesantă – doamna ministru care a venit ca să mă petreacă la aeroportul din Lund era fiica unei suedeze şi a unui migrant africane; însă acest migrant african s-a integrat până acolo încât fiica sa a devenit ministru în ţară. Suedia a fost un model. Însă, în acel moment, Suedia începea să aibă dificultăţi: nu pentru că nu avea bunăvoinţă, ci pentru că nu avea posibilităţile de integrare. Acesta a fost motivul pentru care Suedia s-a oprit un pic, a făcut acest pas. Integrarea. Şi după aceea, am vorbit aici, într-o conferinţă de presă printre voi, despre virtutea prudenţei care este virtutea guvernantului, şi am vorbit despre prudenţa popoarelor cu privire la număr sau la posibilităţi: un popor care poate să primească dar nu are posibilitate de a integra, mai bine să nu primească. Aici este problema prudenţei. Şi cred că tocmai aceasta este caracteristica dureroasă astăzi în Uniunea Europeană. Trebuie continuat să se vorbească: soluţiile se găsesc…

Ce s-a întâmplat cu nava „Diciotti”? Eu n-am pus gheara. Cel care a făcut lucrarea cu ministrul de interne a fost părintele Aldo, bravul părinte Aldo, care este cel care urmăreşte Opera Părintelui Benzi, pe care italienii o cunosc bine, care lucrează pentru eliberarea prostituatelor, cele care sunt exploatate şi atâtea lucruri… Şi a intrat şi Conferinţa Episcopală Italiană, cardinalul Bassetti, care era aici, dar la telefon urmărea toată medierea, şi unul dintre cei doi subsecretari, mons. Maffeis, negocia cu ministrul. Şi cred că a intrat Albania… Au luat un anumit număr de migranţi Albania, Irlanda şi Muntenegru, cred, nu sunt sigur. Pe ceilalţi i-a luat asupra sa Conferinţa Episcopală, nu ştiu dacă sub „umbrela” Vaticanului sau nu… nu ştiu cum a fost negociată treaba; dar merg la Centrul „Mondo migliore”, la Rocca di Papa, vor fi primiţi acolo. Numărul cred că este peste o sută. Şi acolo vor începe să înveţe limba şi să facă acea lucrare care s-a făcut cu migranţii integraţi. Eu am avut o experienţă foarte gratificatoare. Când am mers la Universitatea Roma III erau studenţii care voiau să-mi pună întrebări şi am văzut o studentă… „Eu cunosc faţa asta”: era una care a venit cu mine printre cei treisprezece pe care i-am adus din Lesbo. Acea tânără era la universitate! De ce? Deoarece Comunitatea „Sfântul Egidiu”, din ziua venirii sale, au dus-o la şcoală, să studieze: mergi, mergi… Şi au integrat-o la nivel universitar. Aceasta este lucrarea cu migranţii. Există deschiderea inimii pentru toţi, a suferi; apoi, integrarea drept condiţie pentru a primi; şi apoi prudenţa guvernanţilor pentru a face asta. Eu am văzut, am o filmare clandestină, ce li se întâmplă celor care sunt trimişi înapoi şi sunt preluaţi de traficanţi: este oribil, lucrurile care se fac bărbaţilor, femeilor şi copiilor…, îi vând, dar bărbaţilor le fac torturile cele mai sofisticate. Era unul acolo care a fost capabil, un spion, să facă acea filmare, pe care am trimis-o celor doi subsecretari ai mei ai migraţiilor. Pentru aceasta, a-i trimite înapoi trebuie să se gândească bine, bine, bine…

Şi apoi, un ultim lucru. Există aceşti migranţi care vin; dar există alţii care sunt înşelaţi, la Fiumicino, sunt înşelaţi: „Nu, îţi dăm de lucru…”. Le fac documente, tuturor, şi ajung pe trotuar făcuţi sclavi, sub ameninţarea traficanţilor de femei… Asta este.

Greg Burke:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Următoarea întrebare este a grupului anglofon: Anna Matranga, de la televiziunea americană NBC.

Anna Matranga, NBC:

Bună seara, Sfinte Părinte! Voi reveni asupra temei „abuzuri”, despre care deja aţi vorbit. În această dimineaţă foarte devreme a ieşit un document al arhiepiscopului Carlo Maria Viganò, în care el spune că în 2013 a avut un colocviu personal cu dumneavoastră în Vatican şi că în acest colocviu el ar fi vorbit cu dumneavoastră în mod explicit despre comportamentul şi despre abuzurile sexuale ale fostului cardinal McCarrick. Voiam să vă întreb dacă acest lucru era adevărat. Şi voiam să vă întreb şi un alt lucru: arhiepiscopul a spus şi că papa Benedict l-a sancţionat pe McCarrick, i-a spus că nu putea să trăiască în seminar, nu putea să celebreze Liturghia public, nu putea călători; era sancţionat de Biserică. Vă pot întreba dacă aceste două lucruri sunt adevărate?

Papa Francisc:

Un lucru: eu aş prefera – chiar dacă voi răspunde la întrebarea dumneavoastră – aş prefera ca mai înainte să vorbim despre călătorie şi după aceea despre alte teme… dar răspund. Am citit, în această dimineaţă, acel comunicat. L-am citit şi sincer trebuie să vă spun asta, dumneavoastră şi tuturor celor care printre voi sunt interesaţi: citiţi voi, cu atenţie, comunicatul şi faceţi voi evaluarea voastră. Eu nu voi spune un cuvânt despre asta. Cred că vorbeşte de la sine însuşi comunicatul şi voi aveţi capacitatea jurnalistică suficientă pentru a trage concluziile. Este un act de încredere: când va trece un pic de timp şi voi veţi fi tras concluziile, probabil eu voi vorbi. Dar aş vrea ca maturitatea voastră profesională să facă această muncă: vă va face bune, cu adevărat. E bine aşa.

Anna Matranga:

Marie Collins a spus, după ce v-a întâlnit în timpul întâlnirii cu victimele, că a vorbit direct cu dumneavoastră chiar despre fostul cardinal McCarrick; a spus că dumneavoastră aţi fost foarte dur în condamnarea lui McCarrick. Voiam să vă întreb: când a fost prima dată când dumneavoastră aţi auzit vorbindu-se despre abuzurile pe care le-a comis fostul cardinal?

Papa Francisc:

Asta face parte din comunicatul despre McCarrick: studiaţi şi apoi voi vorbi. Dar de vreme ce eu ieri nu-l citisem, mi-am permis să vorbesc clar cu Marie Collins şi cu grupul [de victime], în întâlnirea care a durat într-adevăr o oră şi jumătate, un alt lucru care m-a făcut să sufăr mult. Dar cred că era necesar să fac această ascultare a celor opt persoane; şi din această reuniune a ieşit propunerea – pe care am făcut-o eu, iar ei au acceptat-o şi m-au ajutat s-o realizez – de a cere iertare astăzi la Liturghie, dar despre lucruri concrete. De exemplu, ultima, pe care n-am auzit-o niciodată: acele mame… – se numea „spălarea femeilor” – când o femeie rămânea însărcinată fără căsătorie, mergea într-un spital sau nu ştiu cum se numea, institut…, dar surorile îl conduceau, şi apoi dădeau copilul în adopţie oamenilor. Şi erau copii, în acel timp, care încercau să găsească mamele, dacă erau vii, nu ştiau…, şi le spuneau lor că era păcat de moarte să facă asta; precum şi mamelor care îi căutau pe copii, le spuneau că era păcat de moarte. Pentru aceasta am terminat astăzi spunând că acesta nu este păcat de moarte, ci este porunca a patra. Şi lucrurile pe care le-am spus astăzi, unele nu le ştiam, şi a fost pentru mine dureros, dar şi cu mângâierea de a putea ajuta să se clarifice aceste lucruri. Şi aştept comentariul dumneavoastră despre acel document, mi-ar plăcea! Mulţumesc.

Greg Burke:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Acum Cecile Chambraud de la „Le Monde”.

Cecile Chambraud, „Le Monde”:

Bună seara, Sfinte Părinte. Sper că nu vă deranjează dacă pun întrebarea mea în spaniolă şi vă rog însă să răspundeţi în italiană pentru toţi colegii. În discursul adresat autorităţilor irlandeze, dumneavoastră v-aţi referit la recenta Scrisoare către poporul lui Dumnezeu. În acea scrisoare, dumneavoastră îi chemaţi pe toţi catolicii să participe la lupta împotriva abuzurilor în Biserică. Puteţi să ne explicaţi ce anume pot face în mod concret catolicii, fiecare în propria poziţie, pentru a lupta împotriva abuzurilor? Şi în această privinţă, în Franţa, un preot a iniţiat o petiţie cerând demisia cardinalului Barbarin, acuzat de victime. Vi se pare adecvată această iniţiativă sau nu?

Papa Francisc:

Dacă există suspiciuni sau probe sau jumătăţi de probe, nu văd nimic rău în a face o investigaţie, însă să se facă mereu după principiul juridic fundamental: Nemo malus nisi probetur, nimeni nu este rău dacă nu se dovedeşte asta. Şi de atâtea ori există tentaţia nu numai de a face investigaţia, ci de a publica faptul că a fost făcută investigaţia şi pentru ce este vinovat…, şi astfel unele media – nu ale voastre, nu ştiu – încep să creeze un climat de vinovăţie. Şi îmi permit să spun un lucru care s-a petrecut în aceste timpuri, care va putea ajuta în asta, deoarece pentru mine este important cum se procedează şi cum pot media să ajute. În urmă cu trei ani, mai mult sau mai puţin, a început la Granada problema aşa-numiţilor preoţi pedofili, un mic grup de şapte-opt-zece preoţi, care au fost acuzaţi de abuz de minori precum şi că ei fac sărbători, orgii şi aceste lucruri. Acuza am prim-o eu, direct: o scrisoare trimisă de un tânăr de douăzeci şi trei de ani; conform lui a fost abuzat, dădea nume şi totul. Un tânăr care lucra într-un colegiu religios din Granada, de mare prestigiu; scrisoarea, perfectă… Şi îmi cerea ce să facă pentru a denunţa acest lucru. Eu am spus: „Mergi la arhiepiscop, arhiepiscopul ştie ce trebuie să faci tu”. Arhiepiscopul a făcut tot ceea ce trebuia să facă, cazul a ajuns şi la tribunalul civil. Au fost cele două procese. Media din acel loc au început să vorbească, să vorbească… După trei zile, totul scris în parohie, „preoţi pedofili” şi lucruri de acest gen, şi astfel s-a creat conştiinţa că aceşti preoţi erau criminali. Şapte au fost interogaţi şi nu s-a găsit nimic; cu privire la trei a mers înainte investigaţia, au rămas în închisoare timp de cinci zile, doi, iar unul – părintele Roman, care era parohul – timp de şapte zile. Timp de aproape trei ani au îndurat ura, palmele întregului popor: criminalizaţi, nu putea ieşi afară, şi au îndurat umiliri făcute de juriu pentru a dovedi acuzele tânărului, pe care eu nu îndrăznesc să le repet aici. După trei ani şi mai mult, juriul îi declară nevinovaţi pe preoţi, toţi nevinovaţi, dar mai ales pe aceştia trei: ceilalţi deja erau în afara cauzei, şi l-au declarat vinovat pe denunţător. Pentru că au văzut că acel tânăr era fantezist, dar era o persoană foarte inteligentă şi lucra şi într-un colegiu catolic şi avea acest prestigiu, care dădea impresia că spune adevărul. A fost condamnat, el, să plătească toate cheltuielile şi toate aceste lucruri, iar ei nevinovaţi. Aceşti oameni au fost condamnaţi de media din acel loc înainte de justiţie. Şi pentru aceasta, munca voastră este foarte delicată: voi trebuie să însoţiţi, voi trebuie să spuneţi lucrurile dar mereu cu această prezumţie legală de nevinovăţie, şi nu prezumţia legală de vinovăţie! Şi există diferenţă între informatorul care informează cu privire la un caz dar nu se joacă pentru o condamnare prealabilă, şi investigatorul, care face pe „Sherlock Holmes”, care merge cu prezumţia de vinovăţie. Când noi citim tehnica lui Hercule Poirot: pentru el, toţi erau vinovaţi. Dar asta este meseria investigatorului. Sunt două poziţii diferite. însă cei care informează trebuie să plece mereu de la prezumţia de nevinovăţie, spunând propriile impresii, îndoielile…, dar fără a da condamnări. Acest caz petrecut la Granada pentru mine este un exemplu care ne va face bine nouă tuturor, în [respectiva] noastră meserie.

Greg Burke:

În prima parte [a întrebării precedente] a întrebat ce putea să facă poporul lui Dumnezeu în această problemă…

Papa Francisc:

Ah da, da. Când se vede ceva, să se vorbească imediat. Eu voi spune un alt lucru un pic urât. Uneori, părinţii acoperă un abuz al unui preot. De atâtea ori. Se vede în sentinţe. [Spun:] „Dar, nu…”. Nu cred, sau se conving că nu este adevărat, şi tânărul sau tânăra rămâne aşa. Eu am ca metodă de a primi în fiecare săptămână una sau două persoane, dar nu este matematic; şi am primit o persoană, o doamnă, care de 40 de ani suferea de această plagă a tăcerii, pentru că părinţii n-au crezut-o. A fost abuzată la opt ani. A vorbi, acest lucru este important. Este adevărat că pentru o mamă, a vedea asta…, ar fi mai bine să nu fie adevărat, şi atunci se gândeşte că fiul probabil are fantezii… [Dar trebuie] să se vorbească. Şi să se vorbească cu persoanele juste, să se vorbească cu aceia care pot iniţia un proces, cel puţin investigaţia prealabilă. Să se vorbească cu judecătorul sau cu episcopul, sau dacă parohul este bun să se vorbească cu parohul. Acesta este primul lucru pe care-l poate face poporul lui Dumnezeu. Aceste lucruri nu trebuie acoperite, nu trebuie acoperite. Îmi spunea un psihiatru în urmă cu câtva timp – dar asta nu vreau să fie o ofensă adusă femeilor – că prin simţul de maternitate, femeile sunt mai înclinate să acopere lucrurile copilului decât bărbaţii. Dar nu ştiu dacă este adevărat sau nu… Dar asta este: să se vorbească. Mulţumesc.

Greg Burke:

Din grupul spaniol este Javier Romero, de la „Rome Reports TV”.

Javier Romero:

Sanctitate, scuzaţi-mă, aş vrea să vă pun două întrebări. Prima este că primul ministru al Irlandei, care a fost foarte direct în discursul său, este orgolios cu un nou model de familie diferite de cel pe care în mod tradiţional îl propune Biserica până acum: vorbesc despre căsătoria homosexuală. Şi acesta este probabil unul dintre modelele care generează mai multe ciocniri, în special în cazul unei familii catolice, când este o persoană din această familie care declară că este homosexuală. Sanctitate, prima întrebare pe care aş vrea să v-o adresez: ce părere aveţi dumneavoastră, ce anume aţi vrea să spuneţi dumneavoastră unui tată, sau unui părinte, căruia fiul îi spune că este homosexual şi că vrea să convieţuiască cu colegul său. Aceasta este prima întrebare. Şi a doua, că întocmai, şi dumneavoastră în discursul cu primul ministru aţi vorbit şi despre avort; am văzut cum Irlanda s-a schimbat mult în ultimii ani şi părea că ministrul era, întocmai, satisfăcut de aceste schimbări: una dintre aceste schimbări a fost tocmai avortul. Noi am văzut că în ultimele luni, în ultimii ani problema avortului a apărut în atâtea ţări, între altele Argentina, ţara dumneavoastră. Cum vă simţiţi când vedeţi că, întocmai, aceasta este o temă despre care dumneavoastră vorbiţi adesea şi există atâtea ţări în care este pusă…

Papa Francisc:

Bine. Încep de la al doilea, dar sunt două puncte – mulţumesc pentru asta – pentru că sunt legate de problemele despre care vorbim. Despre avort, voi ştiţi cum gândeşte Biserica. Problema avortului nu este o problemă religioasă: noi nu suntem împotriva avortului datorită religiei. Nu. Este o problemă umană şi trebuie studiată de antropologie. Şi întotdeauna există problema antropologică referitoare la eticitatea de a elimina o fiinţă vie pentru a rezolva o problemă. Însă aceasta deja este discuţia. Numai vreau să subliniez asta: eu nu permit niciodată ca să se înceapă a discuta problema avortului de la faptul religios. Nu. Este o problemă antropologică, este o problemă umană. Aceasta este gândirea mea.

Al doilea. Mereu au existat homosexualii şi persoanele cu tendinţe homosexuale. Mereu. Spun sociologii, dar nu ştiu dacă este adevărat, că în timpurile de schimbări de epocă cresc unele fenomene sociale şi etice, şi unul dintre acestea ar fi acesta. Aceasta este opinia unor sociologi. Întrebarea ta este clară: ce aş spune eu unui tată care vede că fiul său sau fiica sa are tendinţa aceea. Eu i-aş spune înainte de toate să se roage: roagă-te. A nu condamna, a dialoga, a înţelege, a face spaţiu fiului sau fiicei. A face spaţiu pentru ca să se exprime. După aceea, la ce vârstă se manifestă această nelinişte a fiului? Este important. Una este când se manifestă de copil, când există atâtea lucruri care se pot face, pentru a vedea cu sunt lucrurile; alta este când se manifestă după 20 de ani sau lucruri de acest gen. Dar eu niciodată nu voi spune că tăcerea este remediul: a ignora fiica sau fiul cu tendinţă homosexuală este o lipsă de paternitate şi maternitate. Tu eşti fiul meu, tu eşti fiica mea, aşa cum eşti; eu sunt tatăl tău şi mama ta, să vorbim. Şi dacă voi, tată şi mamă, nu vă descurcaţi, cereţi ajutor, dar mereu în dialog, mereu în dialog. Pentru că acel fiu şi acea fiică au drept la o familie şi familia este aceasta care este: a nu-l alunga din familie. Aceasta este o provocare serioasă pentru paternitate şi pentru maternitate. Îţi mulţumesc pentru întrebare, mulţumesc.

Greg Burke:

Vă mulţumim dumneavoastră, Sfinte Părinte.

Papa Francisc:

Şi apoi, eu aş vrea să spun un lucru pentru irlandezii care sunt aici: eu am găsit multă credinţă, în Irlanda. Multă credinţă. Este adevărat, poporul irlandez a suferit mult datorită scandalurilor. Dar există credinţă, în Irlanda, este puternică. Şi în afară de asta, poporul irlandez ştie să distingă, şi citez ceea ce am auzit astăzi de la un prelat: „Poporul irlandez ştie să distingă bine între adevăruri şi jumătăţi de adevăr: este un lucru pe care-l are înlăuntrul său”. Este adevărat că se află într-un proces de elaborare, de vindecare de acest scandal; este adevărat că unii se deschid la poziţii care par să se îndepărteze de credinţă. Însă poporul irlandez are o credinţă înrădăcinată şi puternică. Vreau să spun asta pentru că e ceea ce am văzut, am simţit şi cu privire la care m-am informat în aceste două zile.

Mulţumesc pentru munca voastră, multe mulţumiri! Şi rugaţi-vă pentru mine, vă rog.

Greg Burke:

Vă mulţumim dumneavoastră. Poftă bună şi odihnă bună.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.