Categorii

Conciliul al II-lea din Vatican. Semn al timpului pentru Biserică şi pentru lume

Faraoanu-Vatican-IILa Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Conciliul al II-lea din Vatican. Semn al timpului pentru Biserică şi pentru lume, sub coordonarea pr. dr. Iulian Faraoanu. În acest volum sunt publicate actele simpozionului naţional dedicat împlinirii a 50 de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican și care a fost organizat de Institutul Teologic Roman-Catolic din Iaşi în colaborare cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, în zilele de 26 noiembrie 2014 şi 11 martie 2015. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, formatul 14×20 cm, are 262 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Bisericii din toate timpurile a fost Conciliul al doilea din Vatican (1962-1965). Catalogat drept un moment de răscruce, acest sinod ecumenic a adunat delegaţii întregii Biserici Catolice, reprezentanţi ai altor comunităţi creştine, precum şi exponenţi ai altor religii.

Repercusiunile, roadele acestui Conciliu sunt vizibile şi la începutul celui de-al treilea mileniu. La aniversarea celor 50 de ani de la lucrările Conciliului, aşa cum s-a întâmplat în diferite părţi ale lumii, şi în Biserica noastră locală au pornit iniţiative în vederea aprofundării documentelor conciliare.

Volumul de faţă cuprinde lucrările prezentate în cadrul simpozionului cu titlul „Conciliul al II-lea din Vatican, semn al timpului pentru Biserică şi pentru lume”, dedicat împlinirii a 50 de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican și care a fost organizat de Institutul Teologic Roman-Catolic din Iaşi în colaborare cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, în zilele de 26 noiembrie 2014 şi 11 martie 2015. Manifestarea ştiinţifică s-a bucurat de prezenţa şi contribuţia multor specialişti din diferite domenii.

Scopul principal al actului academic a fost acela de a prezenta şi a face mai bine cunoscute documentele conciliare, plecând de la constituţiile dogmatice şi ajungând până la decrete şi declaraţii. Nu au lipsit însă şi prezentările tematice care au evidenţiat ideile şi preocupările Conciliului pentru unele aspecte importante ale vieţii ecleziale. Documentele conciliare sunt expuse în ordinea apariţiei şi promulgării lor.

Plecând de la titlul simpozionului, care intenţiona să surprindă însemnătatea Conciliului pentru Biserică şi rolul său de semn pentru lume, se pot scoate în evidenţă trei aspecte cu aplicaţii şi la nivelul poporului lui Dumnezeu din Moldova.

În primul rând, Sinodul ecumenic desfăşurat la Vatican a accentuat latura dialogului. Încă din fazele pregătitoare, s-a dorit abandonarea poziţiilor apologetice şi deschiderea către toţi şi către ceea ce este nou. O mai mare deschidere în faţa noilor curente şi mentalităţi, precum şi un dialog plin de respect este auspicabil şi în timpurile noastre.

În al doilea rând, Conciliul a exaltat reînnoirea şi actualizarea. Aşa cum susţineau părinţii conciliari, nu s-a intenţionat reformarea radicală, ci o reînnoire în spiritul fidelităţii. Biserica a ţinut întotdeauna pasul cu omul contemporan şi cu lumea sa. Pe aceeaşi linie, ar fi oportun şi la nivelul Bisericii locale un efort mai mare pentru reînnoire şi actualizare.

În ultimul rând, marea adunare eclezială din anii 1962-1965 a subliniat dimensiunea comuniunii. Această notă importantă e necesar să fie trăită la nivel intern, dar şi la nivel extern. Comuniunea se manifestă la exterior în dialogul ecumenic, în cel interreligios sau în dialogul cu lumea în general. Comuniunea dintre membrii Bisericii se exprimă în relaţii de slujire şi iubire autentică între cei ce sunt fraţi în Cristos.

Sperăm ca toate contribuţiile din acest volum să conducă la cunoaşterea lui Cristos, Mirele şi Capul Bisericii, la înţelegerea mai profundă a misterului poporului lui Dumnezeu şi la o trăire mai conştientă a vieţii creştine în spiritul credinţei, al speranţei şi al iubirii reînnoite.

Pr. Iulian Faraoanu

Iulian Faraoanu, coordonator, Conciliul al II-lea din Vatican. Semn al timpului pentru Biserică şi pentru lume, Iași 2015, 14×20, 262 p., ISBN 978-606-578-214-3, 20 lei.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.