Categorii

Comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun (10 decembrie 2017)

Sfântul Scaun urmăreşte cu mare atenţie dezvoltările situaţiei din Orientul Mijlociu, cu referinţă specială la Ierusalim, oraş sacru pentru creştinii, pentru evreii şi pentru musulmanii din întreaga lume. Exprimând durere pentru ciocnirile care în ultimele zile au secerat victime, Sfântul Părinte reînnoieşte apelul său la înţelepciunea şi la prudenţa tuturor şi înalţă rugăciuni fervente pentru ca responsabilii naţiunilor, în acest moment de gravitate deosebită, să se angajeze în înlăturarea unei noi spirale de violenţă, răspunzând, cu cuvintele şi faptele, la dorinţele de pace, de dreptate şi de siguranţă ale populaţiilor din acea mult încercată ţară.

Preocupările pentru perspectivele de pace în regiune sunt în aceste zile obiect al diferitelor iniţiative, între care reuniunile convocate de urgenţă de Liga Arabă şi de Organizaţia pentru Cooperarea Islamică. Sfântul Scaun este sensibil faţă de aceste preocupări şi, amintind cuvintele din inimă rostite de papa Francisc, reafirmă poziţia sa bine cunoscută cu privire la caracterul singular al Oraşului Sfânt şi la faptul că nu se poate face abstracţie de respectarea status quo-ului, în conformitate cu deliberările comunităţii internaţionale şi cu repetatele cereri ale ierarhiilor Bisericilor şi comunităţilor creştine din Ţara Sfântă. În acelaşi timp reiterează propria convingere că numai o soluţie negociată între israelieni şi palestinieni poate să ducă la o pace stabilă şi durabilă şi să garanteze coexistenţa paşnică a două state în cadrul graniţelor recunoscute internaţional.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.