Categorii

Colocviu cu cardinalul Gualtiero Bassetti, autor al meditaţiilor pentru Via Crucis a Papei la Colosseum

Bassetti-Calea-CruciiA intra în biblioteca Eminenţei sale cardinalul Gualtiero Basserri înseamnă a te cufunda în istoria Bisericii florentine. Alături de fotografiile seriilor de seminarişti atârnate pe pereţi – Bassetti a fost timp de circa douăzeci de ani rector al seminariilor, mare şi mic, din Firenze – se pot observa, pe rafturile bibliotecii, o serie foarte lungă de cărţi cu autori şi tematici incontestabile: Giorgio La Pira şi Divo Barsotti, Elia dalla Costa şi Giovanni Benelli, Enrico Bartoletti şi Lorenzo Milani, Giulio Facibeni şi Giuliano Agresti, autor al Viaţa nouă a sfântului Francisc de Assisi, „una dintre cărţile de care sunt mai legat” afirmă Bassetti.

Cât este din această istorie personală în meditaţiile dumneavoastră pentru Via Crucis?

Desigur este mult. Am luat cu nesaţ din sufletul Bisericii florentine, un suflet teologal şi uman pe care mie îmi place să-l sintetizez cu binomul „pâine şi har”. Pâinea, ca şi libertatea, este un dar al lui Dumnezeu, deci este o angajare pentru oamenii care graţie lui Cristos sunt şi ştiu să fie oameni liberi. În afară de asta, printre rugăciunile din meditaţii am inserat o splendidă poezie a părintelui Turoldo, din ordinul Slujitorii Mariei întemeiat la Firenze în secolul al XIII-lea. Dar mai ales este titlul pe care l-am ales pentru meditaţiile din acest an: „Dumnezeu este milostivire”. Care este şi titlul unei cărţi – nu dintre cele mai cunoscute, într-adevăr – a părintelui Divo Barsotti, în care misticul toscan comentează episodul evanghelic al păcătoasei care intră în casa lui Simon fariseul în timpul prânzului cu Isus.

„Dumnezeu este milostivire” este şi titlul unui articol al dumneavoastră în L’Osservatore Romano în care descrieţi ca o ocazie foarte mare pentru omul de astăzi. În ce mod va intra anul sfânt în meditaţii?

Jubileul Milostivirii reprezintă fundalul pe care se mişcă toată Via Crucis. Via Crucis aşa cum vrea anul sfânt să vorbească tuturor bărbaţilor şi femeilor de astăzi care mie mi se par tot mai singuri şi încurcaţi, inseraţi într-o societate în mişcare continuă care consumă totul cu rapiditate – bunuri, afecte şi dorinţe – şi care pare că a pierdut atât noţiunea de păcat cât şi pe cea de adevăr. Iată, oamenii de astăzi mie îmi apar în mod dramatic nefericiţi şi suferinzi. Şi acest lucru se leagă profund cu Jubileul Milostivirii. În rădăcina cuvântului misericordia, misericors, există de fapt o referinţă directă la mizeria umană şi în mod indirect la suferinţa zilnică a oamenilor.

Ce înseamnă a vorbi astăzi despre suferinţă?

Înainte de toate, înseamnă a afirma că nu este adevărat că suferinţa este un „absurd”, aşa cum spunea Sartre. Isus pe cruce a luat asupra sa păcatele noastre şi a murit pentru noi. Şi în al doilea rând, înseamnă a recunoaşte că în crucile noastre zilnice Isus este cu noi în fiecare zi. Astăzi avem o suferinţă vizibilă în săraci, în migranţi, în bolnavi, în persoanele singure şi abandonate. Dar în acelaşi timp întâlnim oameni foarte bogaţi care par să aibă totul, dar care în realitate nu au nimic, trăiesc o viaţă goală şi, în unele cazuri, doresc chiar moartea. De aceea, răul, aşa cum a scris cineva, poate să fie şi „banal”, însă Isus pe cruce furnizează o altă semnificaţie vieţii şi indică un drum diferit: cel al convertirii.

Aceste citate pe care tocmai le-aţi dat sunt prezente în meditaţiile dumneavoastră?

Da, sunt prezente, dar într-o formă simplă şi, sper, cu uşurinţă de înţeles de toţi. Însă alături de ele există trimiterile clasice la magisteriul Bisericii catolice. De exemplu, am citat unii Papi care au vorbit (sau vorbesc) cu mare înţelepciune omului modern: Ioan al XXIII-lea, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea ajungând la Francisc. Însă ceea ce este mai important nu sunt desigur citatele. În meditaţii am încercat să vorbesc inimii omului şi pentru aceasta am dat multe exemple concrete.

Care?

La fiecare staţiune am încercat să fac o referinţă la actualitate pentru că, aşa cum spune Papa Francisc, „Dumnezeu este real şi se manifestă astăzi”. De exemplu am vorbit despre noii martiri care îşi riscă viaţa chiar şi numai pentru a face o înmormântare şi continuă să fie ucişi în orice colţ al lumii numai pentru că sunt creştini. Am făcut referinţă la drama migranţilor şi refugiaţilor care după ce au fugit de război îşi află moartea în fuga disperată spre libertate ori într-o barcă pe Mediterana. Însă, fără îndoială, lucrul cel mai dificil de scris s-a referit la violenţele asupra copiilor: cu privire la noii sclavi ai muncii şi cu privire la copiii abuzaţi de adulţi. Când scriam acele rânduri am avut senzaţia că nu foloseam peniţa pe o foaie de hârtie, ci o daltă pe o bucată de marmură, aşa de mare era suferinţa faţă de aceste răni.

Există staţiuni care v-au lovit mai mult decât altele?

Aş fi tentat să spun că în fiecare staţiune există o parte din mine şi apoi toate mă lovesc profund în acelaşi mod. Însă, dacă ar trebui să aleg vreuna, indic trei: prima, unde este Pilat; a patra, unde este întâlnirea dintre Isus şi Maria, şi a unsprezecea cu răstignirea. Toate trei sunt legate de dimensiunea puterii: puterea politică a lui Pilat, care este capacitatea de a da sau de a lua viaţa în funcţie de împrejurări; puterea generatoare a Mariei, care reprezintă capacitatea de a da viaţa cu un act de iubire a femeii; şi puterea divină a crucii, care este capacitatea Domnului de a deschide drumul spre viaţa veşnică unde ochii omeneşti văd numai moarte şi umilire.

Via Crucis mai este o practică ce reuşeşte să vorbească omului de astăzi?

După părerea mea Via Crucis este un rit de mare importanţă pentru creştinătate care însă nu trebuie să fie confundată cu o practică folclorică. Nu poate să fie redusă la o reconstituire teatrală, ci trebuie să fie înţeleasă în profunzimea sa. În centrul acestui rit este crucea şi răstignitul. Crucea este un „pom rodnic şi glorios”, cum spune liturgia. Şi răstignitul este „de oferire deplină”, cum scria părintele Primo Mazzolari. Prin acest scandal şi prin această nebunie, total împotriva curentului faţă de gândirea din această lume, se împlineşte dreptatea lui Isus şi se deschide drumul mântuirii.

O ultimă întrebare: cum aţi primit invitaţia Papei de a pregăti meditaţiile pentru Via Crucis din acest an?

Într-una dintre ultimele dăţi când l-am văzut pe Papa i-am spus: „Sanctitate, mi-aţi încredinţat o misiune grea”. Şi Papa Francisc mi-a răspuns: „Amintiţi-vă că nu faceţi asta pentru mine, ci pentru Biserică”. Iată, modul cu care am primit invitaţia este acela al slujirii.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 16 martie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.