Categorii

China, au fost donate Papei două picturi „în numele poporului chinez”

Diplomaţia trece şi prin artă. Papei Francisc i-au fost donate, „în numele întregului popor chinez”, două picturi de Zhang Yan, artist de 54 de ani care a trăit timp de cinci ani în Tibet, între cei mai cunoscuţi din fostul Imperiu Albastru, în timpul întâlnirii de ieri cu reprezentanţii de vârf ai Chinese Culture Industrial Investment Fund (CCIIF), emanaţie directă a Ministerului de Finanţe din Republica Populară Chineză.

A revelat acest lucru secretarul general Zhu Jiancheng în timpul unui eveniment la Universitatea Pontificală „Sfânta Cruce”: „Imediat ce a văzut pe primul dintre cele două tablouri, Papa a spus imediat: «Este foarte frumos!». Ambele i-au plăcut foarte mult. I-am explicat: «Cel care vi le dăruieşte este poporul chinez». Şi el s-a arătat foarte bucuros”, a povestit el. „Iniţiativa noastră – a explicat Zhu – răspunde la ce s-a întâmplat la 14 august 2014 când Papa, survolând China în călătoria spre Seul, a dat binecuvântarea sa poporului chinez. Acesta este răspunsul nostru”.

Secretarul CCIIF a exprimat şi speranţa „ca raporturile dintre China şi Vatican să aducă o îmbunătăţire pentru lume în pace. Ieri am scris o scrisoare cardinalului Parolin, cu speranţa că prin cultură să fie o mai mare apropiere între China şi Vatican”. „Apropierea între popoare – a adăugat el – depinde de relaţia inimilor. Scopul nostru principal este să facem schimb cultural, pentru scopurile păcii, deschiderii, înţelegerii şi încrederii reciproce. Diplomaţia civilă şi populară este astăzi mai importantă faţă de tot restul”.

Zhu Jiancheng a subliniat şi că: „Vaticanul este centrul lumii catolice, una dintre cele mai mari religii. Budismul din Tibet este şi el una dintre cele mai vechi. Aş vrea ca prin aceste două picturi să se poată exprima un mod de a comunica între China şi Vatican”.

Prima pictură, intitulată „Iron Staff Lama”, este din 1993 şi este o demonstraţie a legăturii dintre fizicitatea materială şi experienţa spirituală. A doua, cu titlul „The Cradling Arm”, este datată 2013 şi reprezintă îmbrăţişarea dintre o mamă şi o fiică având pe fundal câteva întinderi şi promontorii. În ambele opere, artistul a amestecat tehnica „renascentistă”, studiată pe operele lui Raffaello, Michelangelo, Leonardo, Caravaggio, şi cea orientală în special în pregătirea materialelor cromatice.

Papei i-a fost ilustrat şi proiectul care vrea să ducă o culegere de piese chineze păstrate în Muzeele Vaticane într-o expoziţie programată în vara viitoare în Oraşul Interzis; în timp ce o expoziţie de opere chineze, între care unele de acelaşi Zhang, va fi pregătită în Vatican. „Papa a fost foarte fericit şi a dat binecuvântarea sa”, a declarat Zhu Jinacheng.

CCIIF – explică Ansa – este un fond de capitaluri de investiţie cu rază largă de acţiune, instituit în 2011 de guvernul de la Pechin cu semnătura unor importante întreprinderi culturale de proprietate statală, mari firme de stat şi a celor mai mari instituţii financiare, pe baza Planului de Promovare a industriei culturale chineze din 2009. Este gestionat direct de Ministerul de Finanţe şi are misiunea de a promova şi de a divulga cultura tradiţională chineză, într-un raport strâns şi integrat între cultură şi business.

(După Vatican Insider, 1 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.