Categorii

Celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (25 ianuarie 2018)

Lectura luată din cartea Exodului ne vorbeşte despre Moise şi despre Maria, frate şi soră, care înalţă un imn de laudă lui Dumnezeu pe malurile Mării Roşii, împreună cu comunitatea pe care Dumnezeu a eliberat-o din Egipt. Cântă bucuria lor pentru că în acele ape Dumnezeu i-a salvat de un duşman care-şi propunea să-i distrugă. Moise însuşi, anterior, a fost salvat din apă şi sora sa a asistat la eveniment. De fapt, faraonul poruncise: „Orice băiat care se va naşte să fie aruncat în Fluviu” (Ex 1,22). În schimb, găsind coşul care avea în el pe prunc între trestiile Nilului, fiica faraonului l-a numit Moise, pentru că spunea: „L-am scos din apă!” (Ex 2,10). Istoria salvării lui Moise din apă prefigurează astfel o salvare mai mare, aceea a întregului popor, pe care Dumnezeu îl va face să treacă prin apele Mării Roşii, revărsându-le apoi asupra duşmanilor.

Atâţia Părinţi antici au înţeles această trecere eliberatoare ca o imagine a Botezului. Mult mai mult decât Egiptul, păcatul ameninţa să ne facă sclavi pentru totdeauna, însă forţa iubirii divine l-a biruit. Sfântul Augustin (Sermo 223E) interpretează Marea Roşie, unde Israelul a văzut mântuirea lui Dumnezeu, ca semn anticipator al sângelui lui Cristos răstignit, izvor de mântuire. Noi toţi creştinii am trecut prin apele Botezului şi harul sacramentului i-a distrus pe duşmanii noştri, păcatul şi moartea. Ieşiţi din ape am ajuns la libertatea fiilor; am ieşit ca popor, ca o comunitate de fraţi şi surori mântuiţi, „concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu” (Ef 2,19). Împărtăşim experienţa fundamentală: harul lui Dumnezeu, milostivirea sa puternică în mântuirea noastră. Şi tocmai pentru că Dumnezeu a realizat această victorie în noi, împreună putem să cântăm laudele sale.

În viaţă experimentăm apoi duioşia lui Dumnezeu, care în cotidianitatea noastră ne salvează cu iubire de păcat, de frică şi de angoasă. Aceste experienţe preţioase trebuie păstrate în inimă şi în amintire. Însă, aşa cum a fost pentru Moise, experienţele individuale se leagă cu o istorie şi mai mare, aceea a mântuirii poporului lui Dumnezeu. Vedem asta în cântarea intonată de israeliţi. Ea începe cu o relatare individuală: „Puterea mea şi cântarea mea este Domnul şi el a fost mântuirea mea” (Ex 15,2). Dar în continuare devine narativă a mântuirii întregului popor: „Prin îndurarea ta ai călăuzit poporul acesta pe care l-ai răscumpărat” (v. 13). Cel care înalţă această cântare şi-a dat seama că nu este singur pe malurile Mării Roşii, ci este înconjurat de fraţi şi surori care au primit acelaşi har şi proclamă aceeaşi laudă.

Şi sfântul Paul, a cărui convertire o celebrăm astăzi, a trăit experienţa puternică a harului, care l-a chemat să devină, din persecutor, apostol al lui Cristos. Harul lui Dumnezeu l-a stimulat şi pe el să caute comuniunea cu alţi creştini, imediat, mai întâi la Damasc şi apoi la Ierusalim (cf. Fap 9,19.26-27). Aceasta este experienţa noastră de credincioşi. Treptat ce creştem în viaţa spirituală, înţelegem tot mai bine că harul ajunge la noi împreună cu alţii şi trebuie împărtăşit cu alţii. Astfel, atunci când înalţ aducerea mea de mulţumire lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut în mine, descopăr că nu cânt singur, pentru că alţi fraţi şi surori au aceeaşi cântare de laudă a mea.

Diferitele confesiuni creştine au trăit această experienţă. În ultimul secol am înţeles în sfârşit că suntem împreună pe malurile Mării Roşii. În Botez am fost mântuiţi şi cântarea recunoscătoare de laudă, pe care alţi fraţi şi surori o intonează, ne aparţine, pentru că este şi a noastră. Când spunem că recunoaştem Botezul creştinilor din alte tradiţii, mărturisim că şi ei au primit iertarea Domnului şi harul său care lucrează în ei. Şi primim cultul lor ca exprimare autentică de laudă pentru ceea ce face Dumnezeu. Aşadar dorim să ne rugăm împreună, unind şi mai mult glasurile noastre. Şi chiar atunci când divergenţele ne separă, recunoaştem că aparţinem poporului celor răscumpăraţi, aceleaşi familii de fraţi şi surori iubiţi de unicul Tată.

După eliberare, poporul ales a întreprins o călătorie lungă şi dificilă prin deşert, adesea şovăind, dar luând forţă din amintirea lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu şi din prezenţa sa mereu apropiată. Şi creştinii de astăzi întâlnesc pe drum multe dificultăţi, înconjuraţi de atâtea deşerturi spirituale, care fac să se usuce speranţa şi bucuria. Pe drum există şi pericole grave, care pun în pericol viaţa: câţi fraţi îndură astăzi persecuţii pentru numele lui Isus! Când sângele lor este vărsat, chiar dacă aparţin la confesiuni diferite, devin împreună martori ai credinţei, martiri, uniţi în legătura harului baptismal. De asemenea, împreună cu prietenii din alte tradiţii religioase, creştinii înfruntă astăzi provocări care reduc demnitatea umană: fug de situaţii de conflict şi de mizerie; sunt victime ale traficului de fiinţe umane şi ale altor sclavii moderne; îndură privaţiunile şi foamea, într-o lume tot mai bogată în mijloace şi săracă în iubire, unde continuă să crească inegalităţile. Însă, ca israeliţii din Exod, creştinii sunt chemaţi să păstreze împreună amintirea a ceea ce Dumnezeu a făcut în ei. Reînsufleţind această amintire, putem să ne susţinem unii pe alţii şi să înfruntăm, înarmaţi numai cu Isus şi cu forţa dulce a Evangheliei sale, orice provocare cu curaj şi speranţă.

Fraţi şi surori, cu inima plină de bucurie pentru că astăzi am cântat împreună aici un imn de laudă Tatălui, prin Cristos Mântuitorul nostru şi în Duhul care dă viaţa, doresc să adresez saluturile mele afectuoase vouă, vouă tuturor: Eminenţei Sale mitropolitul Gennadios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, Cucerniciei Sale Bernard Ntahoturi, reprezentant personal la Roma al arhiepiscopului de Canterbury, şi tuturor reprezentanţilor şi membrilor diferitelor confesiuni creştine veniţi aici. Îmi face plăcere să salut delegaţia ecumenică din Finlanda, pe care am avut plăcerea s-o întâlnesc azi dimineaţă. Îi salut şi pe studenţii de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoaşterea Bisericii catolice, şi pe tinerii ortodocşi şi ortodocşi orientali care studiază aici graţie generozităţii Comitetului de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care acţionează la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Împreună am adus mulţumire lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut în vieţile noastre şi în comunităţile noastre. Să-i prezentăm astăzi necesităţile noastre şi ale lumii, încrezători că El, în iubirea sa fidelă, va continua să mântuiască şi să însoţească poporul său aflat pe drum.

______________

Salutul Sfântului Părinte adresat pastorului luteran

Fratele nostru, pastorul luteran la Roma, îşi ia rămas bun după zece ani pentru a începe o altă muncă la Hamburg şi i-am cerut să vină şi să ne dea şi el nouă tuturor binecuvântarea.

[Binecuvântarea]

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.