Categorii

Celebrare la împlinirea a doi ani de la beatificarea episcopului Anton Durcovici

Beatificare-DurcoviciEpiscopul Anton Durcovici (1888-1951), mort în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, a fost beatificat sâmbătă, 17 mai 2014, la Iaşi. Anul acesta, la 17 mai, se împlinesc doi ani de la acest moment istoric pentru dieceza noastră. La Iaşi, PS Petru Gherghel va celebra o Liturghie pontificală în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” la ora 18.30. La celebrare vor participa PS Aurel Percă, preoţi şi credincioşi din Iaşi şi din împrejurimi dornici să sărbătorească amintirea fericitului Anton Durcovici.

Pentru a ne aduce aminte de momentul beatificării, mijloacele de comunicare ne oferă posibilitatea de a retrăi acel moment important. În acest sens, Oficiul pentru Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi vă pune la dispoziţie mai multe materiale video (clic) realizate de diferite televiziuni care au participat la evenimentul de anul trecut, precum şi unele documentare şi emisiuni realizate înainte şi după momentul beatificării episcopului Anton Durcovici.

De asemenea, Liturghia aniversară va fi transmisă în direct prin intermediul internetului începând cu ora 18.30.

La 17 mai se vor face celebrări şi rugăciuni speciale. Redăm în continuare lectura a doua de la Breviar:

Din Scrisoarea pastorală (14 aprilie 1948)

AERC Iaşi, nr. 2/1948

Ecce Agnus Dei!

„Iată mielul lui Dumnezeu, iată cel ce ridică păcatele lumii!”

Aşa grăieşte Biserica în clipa fericită când vă dă vouă, copiilor săi, trupul sfânt al Domnului. Dar îndată şi adaugă zicând de trei ori: „Domine, non sum dignus! Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt şi sufletul meu se va tămădui!” Cât adevăr, câtă mângâiere în aceste cuvinte, pe care de atâtea ori le auziţi!

Mielul lui Dumnezeu este însuşi Domnul nostru Isus Cristos, Fiul născut al Tatălui, care a luat trup şi suflet omenesc şi, fiind răstignit pe lemnul crucii, a răscumpărat omenirea de osânda păcatului, cu preţul sângelui său prea scump. Însă nu i-a ajuns de a se fi jertfit pentru noi odată pe altarul de pe Golgota, ci a voit să reînfăţişeze zilnic aceeaşi jertfă dumnezeiască pe altarele noastre. Şi după ce se frânge trupul mielului, rămânând totuşi întreg şi viu, el se dă drept hrană sufletelor ce i se închină şi le sfinţeşte. Mai mult, sub chipul pâinii, mielul lui Dumnezeu se află de faţă, ziua şi noaptea, în tabernacolul bisericilor noastre, ca pe un tron de har şi milostivire, mereu dornic să împartă comori cereşti supuşilor săi, care vin să i le ceară. Ce iubire nespusă, dumnezeiască! Ce stăpânire blândă, binefăcătoare!

Cartea Sfântă, privind la faptele măreţe ce le-a săvârşit Domnul odinioară pentru poporul său faţă de neamurile păgâne, exclamă cu uimire: „Este vreun popor mare, de care zeii lui să fie aşa de aproape, cât de aproape este de noi Domnul, Dumnezeul nostru?” (Dt 4,7). Cu cât mai mult suntem datori noi, iubiţi eparhioţi, să ne mirăm de milostivirea nemărginită a Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Cristos, mielul lui Dumnezeu! Noi, poporul ales al Domnului, care ne-a învrednicit să-l avem în tot timpul vieţii noastre drept jertfă şi hrană şi prieten dumnezeiesc ocrotitor!

Doamne, nu suntem vrednici de atâta bunătate! Nu suntem vrednici să ne apropiem de tine, Cel Preasfânt, noi, cei împovăraţi de păcate! Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, iartă-ne, Doamne, şi ne miluieşte! Spune numai un cuvânt, cuvântul de dezlegare rostit prin preoţii tăi, şi sufletul nostru se tămăduieşte, se spală în sângele tău de orice vină şi păcat! Spune cuvântul tău cel blând şi, atraşi de iubirea ta, vom urma fără şovăire calea poruncilor tale, care ne duce la tine, în împărăţia ta cea fără de sfârşit!

Înţelegem acum, iubiţi fraţi în Cristos, dorinţa fierbinte a celor drepţi din vechea lege, care cu Isaia prorocul strigau către cer: „Trimite mielul, Doamne, pe stăpânitorul pământului!” (Is 16,1). Înţelegem pe sfântul Ioan Botezătorul, când pe malul Iordanului, cu bucurie nespusă, arată pe Isus Domnul, vestind ucenicilor săi: „Iată mielul lui Dumnezeu, iată cel ce ridică păcatul lumii… Şi am văzut şi am dat mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu!” (In 1,29-34). Cei ce i-au fost credincioşi mielului vor sta „înaintea tronului lui Dumnezeu… Nu le va mai fi foame, nici sete, nici nu va cădea peste ei soarele, nici vreo arşiţă; pentru că mielul care este în mijlocul tronului îi va cârmui pe ei şi-i va duce pe ei la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor!” (Ap 7,15-17).

„Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 33, 12).

Fiţi tari, statornici în credinţă, iubiţi fraţi în Cristos! Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, maica noastră! Luaţi parte cât mai des la jertfa dumnezeiască a mielului, la sfânta Liturghie! Apropiaţi-vă cu sufletul curat de preasfânta masă a Domnului! Întăriţi cu această hrană (1Rg 19,8), sunteţi pe calea ce vă duce sigur la fericire, la o fericire desăvârşită şi nepieritoare în ceruri, în împărăţia blândului miel dumnezeiesc, dar şi la o stare de adevărată mulţumire în viaţa de aici, pe cât îngăduie pământul, vale de lacrimi.

*

Anton Durcovici s-a născut în ziua de 17 mai 1888 în localitatea Bad-Deutsch Altenburg (Austria). După moartea tatălui său, Francisc Durcovici (5 februarie 1893), în 1894, mama, Maria Durcovici, cu cei doi fii ai ei, Anton şi Francisc, au plecat la Iaşi, pentru ca în 1898 să se stabilească la Bucureşti. Primit în Seminarul din Bucureşti şi trimis ulterior la studii, este sfinţit preot la 24 septembrie 1910, la Roma. Din 1911 până în 1947 a lucrat cu dăruire în Arhidieceza de Bucureşti, îndeplinind diferite funcţii, mai ales pe acelea de profesor şi de rector al Seminarului. La 30 octombrie 1947 a fost numit episcop al Diecezei de Iaşi de papa Pius al XII-lea. După consacrarea episcopală (5 aprilie 1948) în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, la 14 aprilie 1948 preia conducerea Diecezei de Iaşi, pe care a păstorit-o în condiţii nespus de vitrege. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti (26 iunie – 4 mai 1951), Jilava (4 mai – 17 septembrie 1951) şi, apoi, la Sighetu Marmaţiei, unde, în urma bătăilor şi a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951, fiind înmormântat în secret (în timp de noapte) în Cimitirul oraşului.

Procesul de canonizare al ep. Anton Durcovici a început cu faza diecezană, la 25 martie 1997, continuând, la 8 februarie 2010, cu faza romană. La 28 februarie 2013, la Vatican, s-a dat votul afirmativ argumentării teologice a martiriului episcopului Durcovici. La 15 octombrie 2013, la Vatican, membrii Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în unanimitate, au exprimat părerea pozitivă asupra martiriului şi virtuţilor ep. Anton Durcovici. La 31 octombrie 2013 papa Francisc a recunoscut martiriul ep. Anton Durcovici, iar la 23 decembrie 2013 a aprobat data şi locul beatificării. La 17 mai 2014 ep. Anton Durcovici a fost beatificat la Iaşi.

preluare de pe www.ercis.ro

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.