Categorii

Cei doi episcopi chinezi la Sinod: simţim că Biserica este o familie

„Simţim că aici este unica credinţă a Bisericii şi că suntem o mare familie”: într-un interviu dat la redacţia chineză de la Radio Vatican – Vatican News, cei doi episcopi chinezi care pentru prima dată au participat la un Sinod al Episcopilor după acordul istoric dintre Sfântul Scaun şi Pechin despre numirile episcopale, au relatat experienţa lor din aceste zile la Roma: „Dorim ca şi cu vocaţia să putem aduce pacea în lume”, afirmă monseniorul Joseph Guo Jincai. „Pentru formare şi discernământ, cred că problemele întâlnite sunt asemănătoare cu ale celorlalte ţări din lume”, explică monseniorul John Baptist Yang: „Acest Sinod este pentru tinerii din toată lumea şi pentru tinerii chinezi”.

„Ca episcop chinez, sunt bucuros să particip la Sinod pentru prima dată”, a spus monseniorul Guo Jincai: „Simţim că Biserica este o familie şi am primit o acceptare şi un bun-venit călduroase. Împreună cu papa, cu cardinalii şi cu episcopii din toată lumea, am vorbit despre problemele care se referă la tineri, discernământul vocaţiilor şi cum să înfruntăm provocările din timpul nostru. Simţim că aici este unica credinţă a Bisericii şi că suntem o mare familie. Am împărtăşit reflecţiile noastre cu alţi episcopi şi am discutat temele actuale pe care trebuie să le tratăm”. Cuvinte împărtăşite de monseniorul Yang: „Acest Sinod este făcut pentru tinerii din toată lumea. Pentru tinerii chinezi, acest Sinod este foarte actual şi temele care au fost discutate este ceea ce avem nevoie pentru formarea vocaţiilor şi sunt ca un ghid. Pentru noi este foarte semnificativ acest Sinod, o experienţă bună”.

Cei doi episcopi chinezi, aşa cum a confirmat în cursul briefingurilor zilnice prefectul Dicasterului pentru Comunicaţie, Paolo Ruffini, se vor întoarce în China înainte de încheierea Sinodului, aşa cum era prevăzut încă de la început, pentru a relua activităţile lor pastorale după o perioadă deja prelungită la Roma.

„Pentru formare şi discernământ, cred că problemele întâlnite sunt asemănătoare cu cele din alte ţări din lume”, afirmă monseniorul Guo Jincai. „În diecezele mai pregătite există comitetul pentru vocaţii şi tinerii sunt însoţiţi de preoţi atât în formare cât şi în credinţă, precum şi în creşterea umană. Aceste proiecte au început cu peste zece ani în urmă în cadrul Bisericii din China. Am convocat seminarii importante, am lansat proiecte şi am discutat despre modul de a înfrunta provocările actuale şi dezvoltările în viitor”. Şi „sub conducerea episcopilor, în dieceze şi în fiecare parohie avem Oficii de însoţire mai ales pentru tinerii căsătoriţi şi pentru cei care se pregătesc pentru căsătorie, oferindu-le îngrijirea pastorală. Exortaţia Amoris laetitia – subliniază prelatul – a manifestat iubirea papei Francisc faţă de tineri şi faţă de familii. Cred că acest lucru este important pentru fiecare familie, pentru că fiecare familie primeşte chemarea de la Dumnezeu. Fiecare familie şi vocaţia familiei sunt legate de creşterea Bisericii şi în slujba societăţii. De aceea, stabilitatea familială va aduce binele întregii societăţi”. Yang subliniază cu privire la faptul că „fiecare dieceză, conform propriilor exigenţe, oferă o formare prematrimonială şi în timpul căsătoriei. Unele dieceze, mai pregătite sau care dispun de resurse, ajută parohiile să ofere cursuri pentru tineri, mereu sub conducerea comitetului pastoral. Unele dieceze au propriul Centru, cu cursuri obişnuite sau de perioadă scurtă, au şi o formare despre etica matrimonială care ajută mult pe tineri în viaţa matrimonială”.

Cât priveşte tema specifică a Sinodului, vocaţia tinerilor, „acum simţim că misiunea noastră este şi mai dificilă cu privire la tema vocaţiei tinerilor”, explică Guo Jincai. „Suntem chemaţi să proclamăm Evanghelia, să întărim credinţa şi să slujim societatea noastră, dând contribuţia noastră ţării. Dorim ca şi cu vocaţia să putem aduce pacea în lume”. Yang la rândul său relatează: „Am văzut dificultăţi şi provocări în alte ţări din lume. În realitate, acest Sinod ne ajută să înţelegem cum pot fi însoţiţi tinerii în munca pastorală, cum pot fi ajutaţi să mărturisească credinţa urmând propria vocaţie”.

Guo Jincai, care a intervenit în cercul mic în limba franceză, împărtăşeşte că, aşa cum a fost subliniat de mai mulţi părinţi sinodali, „când vorbim împreună, asta înseamnă deja a asculta, adică a asculta glasurile tinerilor care vin din diferite naţiuni, şi a asculta înseamnă şi a însoţi”. Cuvântul a asculta, confirmă Yang, „este realmente pus în practică în acest Sinod”.

„Aş vrea să împărtăşesc o dorinţă a mea cu tinerii din China continentală”, conclude Yang. „Acest Sinod este pentru tinerii din toată lumea şi pentru tinerii chinezi. Aici se vorbeşte despre însoţire, despre a căuta rezolvarea problemelor tinerilor, despre conducerea în credinţă pentru tineri. Aş vrea să vă spun vouă: Biserica are nevoie de tineri, Biserica îi iubeşte pe tineri şi mai ales vede că tinerii sunt viitorul Bisericii. Domnul îi iubeşte pe tineri, Biserica îi iubeşte pe tineri, noi episcopii îi iubim pe tineri”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 13 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.