Categorii

Cardinalul Sako: „Roadele Sinodului pentru tinerii din Irak, punţi de dialog cu islamul”

Tinerii creştini irakieni sunt „o punte pentru dialog” între culturi şi religii, îndeosebi „între creştinism şi islam” pentru „a consolida convieţuirea”. Este ceea ce scrie primatul caldeean, cardinalul Louis Raphael Sako, într-un mesaj publicat pe situl patriarhiei caldeene şi trimis spre cunoştinţă la AsiaNews, la întoarcerea la Bagdad după ce a participat la recentul Sinod al tinerilor din Vatican. Exaltând rolul femeii şi importanţa vieţii consacrate, cardinalul i-a invitat pe tineri şi pe tinere să fie păzitori ai „identităţii, credinţei, valorilor morale, tradiţiilor şi limbii”. O angajare care implică şi pe caldeenii din diaspora. Iată, în continuare o amplă sinteză a mesajului patriarhului Sako. Traducerea din arabă este îngrijită de părintele Rebwar Audish Basa:

În lumina Sinodului Episcopilor despre tema „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional” care s-a ţinut la Roma între 3-28 octombrie 2018, am vrea să adresăm această scrisoare pastorală creştinilor irakieni şi, îndeosebi, tinerilor caldeeni pentru a le exprima afectul nostru. Şi pentru a spune că suntem mândri de ei şi de fermitatea lor în a înfrunta provocările şi seria de crize, pentru determinarea lor de a rămâne în ţara lor de origine păstrând identitate, credinţa, valorile morale, tradiţiile şi limba lor, precum şi cei din diaspora.

Înainte de toate am vrea să reafirmăm că Biserica este casa lor şi în ea au locul lor şi rolul lor. Şi Biserica împreună cu slujitorii săi, episcopi şi preoţi, le oferă tot sprijinul. Acest Sinod a voit să facă „Biserica să iasă” cu scopul de a-i întâlni pe tineri – şi prin ei de a-i întâlni pe oameni – în realitatea şi actualitatea lor. Creştinii irakieni, şi îndeosebi tinerii, au experimentat iubirea lui Dumnezeu faţă de ei, iar ei în schimb au exprimat fidelitate, mai ales atunci când au lăsat toate în oraşele şi saltele lor pentru a păstra credinţa lor. Unii şi-au jertfit viaţa, primind coroana martiriului. Le mulţumim şi suntem orgolioşi de ei.

Misiunea Bisericii

Misiunea universală a Bisericii este să vestească Evanghelia, să dea mărturie de viaţă, să celebreze liturgia, adică să celebreze prezenţa lui Cristos în comunitate, şi să-i slujească pe fraţi, „diaconia”. Tinerii ar vrea ca Biserica să fie aproape de ei, să-i îmbrăţişeze, să-i susţină şi să întărească apartenenţa lor la ea, aşa încât şi ei să proclame Evanghelia celor de vârsta lor.

Vocaţia comună

Participanţii la Sinod au reafirmat că punctul de plecare al credinţei este familia. De fapt, familia este prima şcoală şi o micro-biserică, fiind locul în care se naşte copilul/copila şi în care se primeşte credinţa, creşte, se maturizează şi învaţă să trăiască. Toate acestea arată esenţialitatea formării fiecărei familii creştine într-un mod sănătos şi profund pentru a putea trăi sacramentul căsătoriei şi sacralităţii sale şi pentru a-i putea educa pe proprii copii într-un climat plin de iubire, afect şi duioşie, cu libertate, responsabilitate, maturitate.

Tinerii sunt membri ai Bisericii şi colaboratori

Tinerii sunt încărcaţi cu multe energii preţioase. Aceste energii trebuie să fie folosite pentru a proclama Evanghelia şi binele comun. În plus, tinerii au o capacitate extraordinară de a depăşi provocările şi a realiza lucruri frumoase şi utile şi prin lumea digitală (social media).

Păstorii trebuie să-i integreze pe tineri în grupuri mici ca de exemplu în fraternităţi şi în diferitele activităţi parohiale. Astfel ei pot să întâlnească persoane cu adevărat martori ai lui Cristos, în care se încred şi parcurg drumul de credinţă împreună. Este important de a da responsabilităţi tinerilor şi dacă greşesc nu este o problemă, pentru că şi din greşelile lor învaţă. Deci ar trebui să recunoaştem că tinerii sunt membri ai Bisericii şi sunt colaboratori fundamentali. Din păcate, noi orientalii am profitat puţin de Conciliul al II-lea din Vatican mai ales în ceea ce priveşte reînnoirea. Cred că a venit momentul de a ne întoarce în mod serios la învăţăturile sale pentru a parcurge drumul nostru spre reînnoire şi nouă evanghelizare.

Vocaţii specifice

Noi avem astăzi o mare necesitate de vocaţii specifice, adică persoane care sunt în măsură să-şi dedice viaţa lor pentru a vesti Evanghelia şi a-i sluji pe fraţi cu deplină convingere, onestitate, entuziasm, iubire şi bucurie. La fel de important este a simţi bucuria rugăciunii şi a citirii Sfintei Scripturi şi a urma exemplele minunatelor icoane ale vocaţiilor relatate în Sfânta Biblie. Toate acestea hrănesc spiritual vocaţia şi îi dă un elan continuu.

Şi cât priveşte seminariile şi mănăstirile, accentul trebuie să fie pus pe viaţa colectivă pe baza principiului că mănăstirea formează „o singură familie”, în care domină armonia, bucuria şi respectul faţă de diversitatea în unitate. În afară de asta, Biserica trebuie să clarifice învăţătura sa cu privire la tema trupului şi sexului întrucât sunt daruri ale lui Dumnezeu.

Tineretul şi societatea

Lumea noastră îndură nedreptatea, lipsa de oportunităţi egale, şomajul, sărăcia, violenţa, migraţia şi marginalizarea… De aceea tinerii trebuie să se angajeze în munca socială şi politică şi să se insereze în ea pentru a contribui la realizarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii, iubirii şi păcii. Aici subliniem rolul pe care Biserica trebuie să-l asume în formarea tinerilor pentru a-i pregăti pentru această misiune. Pe de altă parte, tinerii au nevoie să cunoască doctrina socială a Bisericii şi să fie o punte de dialog între culturi şi religii, îndeosebi între creştinism şi islam, pentru a consolida convieţuirea.

Ce anume se poate realiza

Astăzi a venit ora pentru Biserică, fiind „tată şi mamă” a fiilor săi, să se mişte, să se unească şi să lucreze ca o echipă formată din slujitori şi credincioşi. Trebuie să ne antrenăm să-i ascultăm pe tineri şi pe oameni, pentru a cunoaşte nu în teorie ci în practică realităţile şi situaţiile lor. Biserica, ea care este „casa carităţii”, trebuie […] să primească, să protejeze, să promoveze şi să integreze. Biserica trebuie să-şi amintească mereu de rolul său profetic. Sperăm ca fiecare episcop să facă din dieceza sa o mică Biserică universală şi o familie.

Câteva recomandări:

1) A da o atenţie deosebită tinerilor în comunităţile ecleziale pentru a concretiza conceptul că „Biserica este o familie” şi în aşa fel încât toţi să fie primiţi, ascultaţi, îmbrăţişaţi, susţinuţi.

2) A dezvolta în viaţa eclezială talentele şi energiile conducătorilor tinerilor, bărbaţi şi femei fără deosebire, pentru că Duhul Sfânt dă darurile sale la fel bărbaţilor şi femeilor. Noi vom lua iniţiativa de a construi un centru pentru tineri la Bagdad, în aşa fel încât să fie un centru de spiritualitate, de cultură şi de sport, cu o bibliotecă şi internet.

Femeile în Biserică

A venit timpul de a reevalua viziunea Bisericii despre rolul femeilor în societate şi în Biserică, şi în lumina dezvoltărilor culturale şi sociale. Tinerii cred că Biserica nu dă femeilor locul lor adevărat. Aşadar, Biserica trebuie să revadă poziţia sa şi strategia sa faţă de femeie, bazată pe principiile credinţei. Şi trebuie să aprecieze în mod deosebit carisma femeii în vestirea Evangheliei şi în slujirea oamenilor în domeniul educaţiei sobre, a însoţirii, a administraţiei, a activităţilor pastorale şi a liturgiei.

Concluzie

Deşi creştinii rămaşi în Irak sunt o „turmă mică”, încă suntem puternici ca „drojdia, sarea şi lumina”, de aceea trebuie să ne organizăm pe noi şi casa noastră şi să ne pregătim bine pentru a înfrunta provocările actuale şi viitoare, având conştiinţa, credinţa, determinarea, încrederea, speranţa şi unitatea ca o echipă. Aici am vrea să-i invităm pe dragii noştri tineri, bărbaţi şi femei, să citească relatarea despre cei doi discipoli din Emaus (Lc 24,13-35) în care Isus merge cu ei, îi ascultă şi împărtăşeşte. Îi invităm să se unească la drumul acestor doi discipoli cu acelaşi entuziasm şi bucurie. Papa Francisc subliniază prezenţa lui Cristos în Biserică spunând: „Cristos nu abandonează niciodată Biserica. El îi dăruieşte forţa şi instrumentele adecvate pentru o nouă cărare” (Scrisoare către poporul lui Dumnezeu, 20 august 2018, nr. 2). Aşadar, voi sunteţi prezentul şi viitorul splendid al Bisericii şi al societăţii.

O, Doamne, „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” (Lc 24,29).

De cardinal Louis Raphael Sako

(După AsiaNews, 2 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.