Categorii

Cardinalul Bassetti: „Cine spune că Biserica este dezbinată a înţeles puţin despre Francisc şi nimic despre Benedict”

„Cine spune că Biserica este dezbinată a înţeles puţin despre papa Francisc şi nimic despre Benedict al XVI-lea”. Cu delicateţe dar cu sinceritate cardinalul Gualtiero Bassetti, arhiepiscopul de Perugia ales anul trecut de Francisc ca preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, comentează scrisoarea papei emerit în care defineşte o „prejudecată nesăbuită” după care Bergoglio ar fi „lipsit de formare teologică sau filozofică deosebită”. „Pentru mine, Benedict a făcut foarte bine să discrediteze preconcepţii, prejudecăţi care n-au nicio motivaţie de a exista”, afirmă cardinalul din Umbria jurnaliştilor după prezentarea, la Roma, a proiectului „Spitale Deschise” în Siria. Scrisoarea este „fotografia unui dialog foarte intens” a unui papă care „a vorbit mereu cu entuziasm despre succesorul său”.

Aşadar există o continuitate?

Da, şi papa emerit a voit să reafirme asta. A făcut un lucru foarte frumos, după părerea mea. Este ca şi cum ar fi spus: „Dar pentru ce ne tot dezbinaţi mereu? Eu aş fi teologul dar nu păstorul, el ar fi păstorul şi nu un teolog. El (Francisc, n.r.) este un mare teolog şi a demonstrat asta, şi este un mare păstor; eu (Benedict, n.r.) care am avut meseria de teolog, fiind papă m-am «convertit» în păstor. Care este diferenţa?”. Probabil că diferenţa ar fi în stil… Însă în substanţă, se întreabă Benedict al XVI-lea, unde se află diferenţa între mine şi papa actual? Desigur, spun eu, sunt caractere diferite: unul este german, celălalt este latinoamerican, dar există o continuitate minunată între ei. Continuitate care este aceeaşi ce merge de la Pius al XII-lea la actualul pontif şi care trece prin Conciliu. Bergoglio, faţă de ceilalţi pontifi care au fost implicaţi – Ratzinger ca tânăr expert – este primul papă din aceia moderni care n-au avut de-a face direct cu Conciliul al II-lea din Vatican. El a devenit preot după aceea (de altfel după mine, cu toate că eu am 3-4 ani mai mulţi decât el). Totuşi, l-a trăit, l-a aplicat ca păstor din America Latină şi îl duce înainte ca îndatorire primară. Misiunea sa pastorală este o convertire la Conciliu. Ioan al XXIII-lea a vorbit despre „aducere la zi” a Bisericii, însă drumul care a fost parcurs este mai amplu până la „convertire”, întocmai, înţeleasă ca schimbare radicală de mentalitate.

Astăzi se împlinesc cinci ani de la acea zi de 13 martie 2013 în care arhiepiscopul de Buenos Aires a fost ales la scaunul lui Petru. Care este urarea dumneavoastră pentru papa?

Francisc duce Biserica la o convertire profundă cu o abordare diferită a realităţii, înclinându-se cu mare milostivire asupra oamenilor. Papa nu este un politician, nu este un sociolog, nu este un moralist, ci un om care merge conform Evangheliei. Eu îl reprezint mult cu sfântul Francisc de Assisi, o Evanghelie sine glossa… Toate aceste nu sunt receptate mereu, însă papa este convins de această metodă evanghelică. Aşadar lui Francisc îi spun: felicitări, nu-ţi fie frică! Mergi înainte!

Într-un anumit sens, papa argentinian a schimbat raportul cu Biserica şi politica italiană de care pare să se distanţeze…

El faţă de noi episcopii foloseşte expresia: „Faceţi voi”. Adică păstorii acestei naţiuni sunteţi voi, raporturile trebuie să le ţineţi voi, nu revin Sfântului Scaun. Există concordatele şi aşa mai departe, dar ceea ce este discursul imediat despre politică revine păstorilor.

Şi păstorii ce spun astăzi, la nici zece de la alegeri, protagoniştilor din politica italiană?

Am rostit două conferinţe în care am spus că Italia trebuie recusută, că este o naţiune fragilă ca teritoriul său. Avem oameni geniali în Italia, dar şi noi suntem fragili. Fiecare frumuseţe este fragilă. Italia este frumoasă în munţii săi şi în lacurile sale, deci este vorba de a păstra ceva foarte delicat. Şi în politică este nevoie de această delicateţe.

În Conferinţa Episcopală sunteţi angajaţi în proiecte umanitare în ţări aflate în război. În afară de cel prezentat astăzi, „Spitale deschise” în Siria, ce există în şantier?

Avem o mie de proiecte pentru Lumea a Treia şi o cifră însemnată din 8×1000 merge la aceste iniţiative care, trebuie să spun, sunt cele pe care le semnez cu mai mare plăcere. Desigur Siria este o prioritate, dat fiind că se află într-o situaţie de urgenţă, deci ni s-a părut corect să investim pentru ţară ceea ce pentru noi este o cifră însemnată de pornire, aceea pe care de obicei o folosim pentru crizele mari, un milion. Nu este puţin… Desigur este clar că nu ne oprim aici, proiectele le însoţim treptat ce se dezvoltă şi încercăm să dăm după posibilităţile noastre – şi după cât ne ajută oamenii – contribuţiile care sunt necesare.

Actualmente colaboraţi şi cu „Sfântul Egidiu” şi cu Bisericile protestante pentru realizarea de coridoare umanitare…

Da, coridoarele umanitare au devenit o necesitate pentru că ne-am dat seama că lumea devine tot mai mult un loc de „recoltare” – nu vreau să folosesc un termen mai dur – a tuturor greutăţilor posibili şi comprehensibile. Începând de la măcelul de copii: atâţia au murit, atâţia sunt orfani. De aceea este urgent să se găsească prin intermediul statelor, al Sfântului Scaun şi al Conferinţelor Episcopale căi pentru aceste persoane ca să poată fi primite. Fără a sta să se privească la criterii speciale. De exemplu, o mamă de 16 ani cu un copil nu se merge să se vadă starea sa, este acolo… Însăşi necesitatea este cartea de identitate cea mai mare pentru care iubirea creştină îl primeşte pe frate.

Pe acest filon se inserează şi întâlnirea anunţată chiar de dumneavoastră a tuturor episcopilor din Mediterana. La ce punct este pregătirea acestui eveniment?

Încă suntem în fază de realizare. N-am ales o dată nici locul şi încă evaluăm multe lucruri: din ţinuturile din Sicilia, loc de tranzit de mai multe secole, la Bari cu tot discursul ecumenic, sau chiar Firenze, oraşul lui Giorgio La Pira dat fiind că întâlnirea se inspiră din intuiţia sa de acum 60 de ani. Cred că este un lucru foarte frumos; dacă se priveşte la cele circa 36 de naţiuni care au deschidere la Mediterana se va vedea că există probleme foarte mari în fiecare dintre ele, începând de la Italia noastră şi continuând cu ţările arabe etc. Aşadar, care este firul conducător pentru a porni de la un discurs de pace? Faptul că ţările de la Mediterana, pentru un motiv sau altul, sunt locuite de popoare care cred în transcendenţa lui Dumnezeu, că Dumnezeu este creatorul, că nu există ceva imanent în lume, în realitate, ci este transcendent, este Tatăl, este providenţă, este milostivire. Acestea sunt caracteristicile religiilor născute din Abraham. Deci a regăsi în acest sens seminţe de pace aşa cum a făcut în urmă cu decenii La Pira mi se pare că face parte din evanghelizarea Bisericii. Mediterana poate să fie încă un bazin unde se regăseşte împreună pacea. Şi cum spunea Ioan al XXIII-lea în Pacem in terris, dorinţa de pace este dorinţa cea mai profundă a oricărui om”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 13 martie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.