Categorii

Cardinal Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat, Puterea tăcerii: împotriva dictaturii zgomotului

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Puterea tăcerii: împotriva dictaturii zgomotului, scrisă de cardinalul Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat, cu o prefață de Papa Benedict al XVI-lea, şi a fost tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecţia „Crestinism în contemporaneitate”, în format 14×20, are 328 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 25 lei.

Când, în anii ’50, am citit pentru prima dată Scrisorile sfântului Ignaţiu de Antiohia, mi-a rămas imprimat în minte un fragment din Scrisoarea către Efeseni: „Este mai bine să rămâi în tăcere şi să fii, decât să vorbeşti şi să nu fii. Este bine să-i înveţi pe alţii, dacă faci ceea ce înveţi. Este un singur învăţător, care a spus şi s-a făcut (Ps 32,9); dar şi faptele pe care le-a făcut în tăcere sunt vrednice de Tatăl. Cine are cuvântul lui Isus poate să audă chiar şi tăcerea lui, ca să fie desăvârşit, ca să acţioneze prin cuvântul său şi să fie recunoscut prin tăcerea sa” (15,1 ş.u).

Ce înseamnă să percepi tăcerea lui Isus şi să-l recunoşti prin rămânerea sa în tăcere? Din Evanghelii ştim că Isus a trăit mereu nopţile singur „pe munte”, ca să se roage, în dialog cu Tatăl. Ştim că vorbirea sa, cuvântul său, provine din rămânerea în tăcere şi că doar în ea putea să se maturizeze. De aceea, este iluminant faptul că cuvântul său poate să fie înţeles corect doar dacă se intră şi în tăcerea sa; doar dacă se învaţă să se asculte plecând de la rămânerea sa în tăcere.

Desigur, pentru a interpreta cuvintele lui Isus este necesară o competenţă istorică menită să ne înveţe să înţelegem timpul şi limbajul de atunci. Însă doar aceasta, în orice caz, nu ajunge pentru a înţelege cu adevărat mesajul Domnului în toată profunzimea sa. Cine citeşte astăzi comentariile la Evanghelii, devenite tot mai voluminoase, la sfârşit rămâne decepţionat. Învaţă multe lucruri folositoare despre trecut, multe ipoteze, care însă la sfârşit nu favorizează deloc înţelegerea textului. La sfârşit, ai impresia că la acel supraplin de cuvinte lipseşte ceva esenţial: intrarea în tăcerea lui Isus din care se naşte cuvântul său. Dacă nu reuşim să intrăm în această tăcere, şi cuvântul îl vom asculta tot mai superficial şi, astfel, nu-l vom înţelege cu adevărat.

Toate aceste gânduri mi-au străbătut din nou inima citind noua carte a cardinalului Robert Sarah. El ne învaţă tăcerea: rămânerea în tăcere cu Isus, adevărata tăcere interioară, şi tocmai astfel ne ajută să înţelegem din nou cuvântul Domnului. Evident, el vorbeşte puţin sau chiar deloc despre sine, şi totuşi din când în când ne permite să aruncăm o privire asupra vieţii sale interioare. Lui Nicolas Diat, care îl întreabă: „În viaţa dumneavoastră v-aţi gândit vreodată că cuvintele devin prea plictisitoare, prea greoaie, prea gălăgioase?”, el răspunde:

„În rugăciunea mea şi în viaţa mea interioară, am simţit întotdeauna nevoia unei tăceri mai profunde şi mai complete… Zilele de singurătate, de tăcere şi de post absolut au constituit un mare suport. Ele au fost un har nemaiauzit, o purificare lentă şi o întâlnire personală cu Dumnezeu… Zilele de solitudine, de tăcere şi de post, nutrite doar de cuvântul lui Dumnezeu, permit unui om să-şi bazeze viaţa pe esenţial” (răspunsul nr. 134, pag. 103).

În aceste rânduri apare izvorul vieţii cardinalului care conferă cuvântului său profunzime interioară. Aceasta este baza care apoi îi permite să recunoască pericolele ce ameninţă continuu viaţa spirituală, chiar şi a preoţilor şi a episcopilor, ameninţând astfel Biserica însăşi, în care, în locul cuvântului, nu rareori pătrunde o vorbărie în care se dizolvă măreţia cuvântului. Aş vrea să citez doar o frază care poate să fie ocazia unui examen de conştiinţă pentru orice episcop:

„Se poate întâmpla ca un preot bun şi pios, odată ridicat la demnitatea de episcop, să cadă repede în mediocritate şi în grija de a reuşi în afacerile lumii. Copleşit de greutăţile funcţiilor cu care este învestit, agitat de grija de a se remarca, preocupat de propria putere, de autoritatea sa şi de nevoile materiale ale funcţiei sale, el îşi pierde progresiv suflul”.

Cardinalul Sarah este un maestru al spiritului care învaţă plecând de la rămânerea profundă în tăcere împreună cu Domnul, plecând de la unirea profundă cu el, şi, astfel, are cu adevărat ceva de spus fiecăruia dintre noi.

Trebuie să-i fim recunoscători Papei Francisc că a pus un astfel de maestru al spiritului în fruntea congregaţiei care este responsabilă cu celebrarea liturgiei în Biserică. Şi pentru liturgie, ca şi pentru interpretarea Sfintei Scripturi, este necesară o competenţă specifică. Şi totuşi, este valabil şi pentru liturgie că cunoaşterea specialistică la sfârşit poate să ignore esenţialul, dacă nu se fundamentează pe un a fi profund şi interior una cu Biserica rugătoare, care învaţă mereu din nou de la Domnul însuşi ce anume este cultul. Cu cardinalul Sarah, un maestru al tăcerii şi al rugăciunii interioare, liturgia este pe mâini bune.

Cetatea Vaticanului, în săptămâna Paştelui 2017

Benedict al XVI-lea, papă emerit

Cardinal Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat, Puterea tăcerii: împotriva dictaturii zgomotului, Iași 2017, 14×20, 328 p., ISBN 978-606-578-312-6, 25 lei.

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.