Categorii

Calea siciliană la Amoris laetitia

„Îngrijirea pastorală va trebui să urmeze parcursuri noi, atente la noile situaţii în care se află bărbaţi şi femei botezaţi, în legăturile pe care le realizează”. De mult timp „asistăm la răni dureroase la care aceste schimbări uneori dau origine”. Aşadar, „se cere un discernământ responsabil, încredinţat, mai ales, preoţilor şi laicilor angajaţi în susţinerea drumului persoanelor” care trăiesc stări de slăbiciune. Asta subliniază Bisericile din Sicilia în „Orientări pastorale. A însoţi, a discerne, a integra fragilităţile conform indicaţiilor din capitolul VIII din Amoris laetitia”, exortaţia post-sinodală a Papei Francisc.

În paisprezece fascicole episcopii din cele optsprezece dieceze siciliene deschid la împărtăşanie şi pentru divorţaţii recăsătoriţi ca rezultat al unui parcurs profund de primire, îngrijire şi discernământ personal şi pastoral. Însă discernământ care „nu este un act instantaneu (nu se poate rezolva în cererea de acces la sacramente, eventual în ocazii deosebite)”.

Sacramentele – avertizează ei – sunt strâns unite cu existenţa: de aceea, deoarece viaţa conjugală de astăzi nu este scutită de schimbările epocale, sacramentele nu rămân străine de acestea, şi îndeosebi căsătoria. De aceea, îngrijirea pastorală „va trebui să urmeze parcursuri noi, atente la noile situaţii în care se află bărbaţi şi femei botezaţi, în legăturile pe care le realizează. De mult timp asistăm la răni dureroase la care aceste schimbări uneori dau origine, în care se evidenţiază o fragilitate mai acută”. Dată fiind „cu toate acestea varietatea nenumărată a situaţiilor, se cere un discernământ responsabil, încredinţat, mai ales, preoţilor şi laicilor angajaţi în susţinerea drumului persoanelor care trăiesc situaţii de fragilitate”.

Episcopii repropun „sacramentul căsătoriei ca formă culminantă a oricărei relaţii de iubire dintre bărbat şi femeie, pentru că ea leagă cu misterul pascal al lui Cristos şi cu dăruirea sa Bisericii”.  În faţa tendinţelor care reduc legătura matrimonială unică şi indisolubilă la simplu obicei cultural, „Evanghelia indică valori şi oferă motivaţii pentru a descoperi că această legătură se înscrie în inima bărbatului şi a femeii, conform proiectului originar al lui Dumnezeu”.

În acelaşi timp „trebuie să fim umili şi realişti”, reafirmă păstorii din Sicilia. Prima noutate din Amoris laetitia „este privirea asupra situaţiilor concrete”: „Trebuie evitate judecăţi care nu ţin cont de complexitatea diferitelor situaţii şi este necesar să fim atenţi la modul în care persoanele trăiesc şi suferă din cauza condiţiei lor. Nimeni nu poate fi condamnat pentru totdeauna, pentru că aceasta nu este logica Evangheliei!”.

O a doua noutate este consecinţa unui alt principiu enunţat în Evangelii gaudium, exortaţia apostolică a Pontifului: „Nu putem să ne aşteptăm la norme unice pentru orice situaţie, ci va fi necesar un discernământ de-a lungul timpului între diferitele situaţii, care să nu închidă cuiva a priori sau prin decret posibilitatea comuniunii ecleziale, ţinând cont de diferite nivele de complementaritate: între discernământ personal şi pastoral”. Şi nu este de puţină importanţă ceea ce afirmă Papa Bergoglio: „Euharistia, deşi constituie plinătatea vieţii sacramentale, nu este un premiu pentru cei desăvârşiţi ci un generos remediu şi un aliment pentru cei slabi”.

Destinatarii acestei însoţiri şi ai acestui discernământ sunt cei care au încheiat o legătură numai civilă; cei care nu au nicio legătură: cei care convieţuiesc; cei care sunt despărţiţi şi divorţaţi şi uneori au îndurat o abandonare nedreaptă; divorţaţii care trăiesc o nouă unire; cei care fiind despărţiţi rămân fideli faţă de legătură şi nu întreprind o nouă unire. În aceste situaţii nu se poate acţiona cu „o judecată imediată”, „ci trebuie primiţi şi invitaţi la un drum care, prin definiţia sa, are o durată temporală şi este atent la gradualitate”.

Papa, primind indicaţiile Sinodului despre familie, afirmă înainte de toate că trebuie „să se discearnă care din diferitele forme de excludere practicate actualmente în domeniul liturgic, pastoral, educativ şi instituţional pot să fie depăşite”. În afară de asta, în două puncte afirmă că participarea la viaţa Bisericii poate să se refere şi la accesul la sacramente. Formulările deschid cu atenţie la o eventualitate de acces, care se situează numai în locul dialogic al discernământului: nu este o normă canonică, ci eventualul rezultat al unui drum, rod al discernământului şi al maturizării personale şi pastorale. Tentativa de integrare îşi are fundamentul în practica discernământului, care are loc la mai multe niveluri, personal şi pastoral.

Episcopul de Roma invită la însoţirea din punct de vedere pastoral a tuturor persoanelor care trăiesc în cadrul familiei. O atenţie specifică este îndreptată spre copiii divorţaţilor recăsătoriţi, datorită rolului educativ de neînlocuit al părinţilor şi în vederea interesului proeminent al minorului. A însoţi înseamnă mai ales a se îngriji. În cadrul acestui context de însoţire şi discernământ, Papa subliniază că „nu mai este posibil a spune că toţi cei care se află în vreo situaţie aşa-numită «iregulară» trăiesc în stare de păcat de moarte, lipsiţi de harul sfinţitor”: „Din cauza condiţionărilor sau a factorilor atenuanţi, este posibil ca într-o situaţie obiectivă de păcat – care să nu fie în mod subiectiv vinovată sau care să nu fie vinovată în mod deplin – să se poată trăi în harul lui Dumnezeu, să se poată iubi şi chiar să se poată creşte în viaţa de har şi de caritate, primind în acest scop ajutorul Bisericii”. În circumstanţe asemănătoare, ajutorul Bisericii poate să fie şi sacramental după evaluarea responsabilă a preotului: „În anumite cazuri, ar putea să fie şi ajutorul Sacramentelor”. De aceea, în unele circumstanţe, cu privire la divorţaţii recăsătoriţi „după evaluarea duhovnicului şi ţinând cont de binele penitentului, este posibil să se dea dezlegare şi să se admită la Euharistie, chiar dacă duhovnicul ştie că este vorba pentru Biserică de o dezordine obiectivă. Totuşi, trebuie să fie clar că dacă «cineva prezintă un păcat obiectiv ca şi cum ar face parte din idealul creştin, sau vrea să impună ceva diferit de ceea ce învaţă Biserica, are nevoie să asculte din nou vestirea Evangheliei şi invitaţia la convertire»”.  Obiectivul „discernământului trebuie să fie de a favoriza şi o integrare mai mare a celor botezaţi, care sunt divorţaţi şi recăsătoriţi civil, în comunităţile creştine în diferitele moduri posibile, evitând orice ocazie de scandal. Logica integrării este cheia însoţirii lor pastorale. Participarea lor se poate exprima în diferitele slujiri ecleziale: de aceea trebuie să se discearnă care forme de excludere practicate actualmente în domeniul liturgic, pastoral, educativ şi instituţional pot să fie depăşite. Această integrare este necesară şi pentru îngrijirea şi educaţia creştină a copiilor lor, care trebuie să fie consideraţi cei mai importanţi”.

„Orientările pastorale” siciliene oferă deci „soluţii practice diferenţiate în funcţie de diferitele situaţii umane”, cu scopul de „a evita orice formă de rigorism şi de laxism în aplicarea învăţăturii Bisericii în multiplele situaţii existenţiale”. Logica este cea a Evangheliei: milostivire şi integrare.

De Domenico Agasso jr

(După Vatican Insider, 16 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.