Categorii

Calatoria apostolica in Lituania, Letonia si Estonia X

Sfânta Liturghie

Zona sanctuarului Născătoarei de Dumnezeu de la Aglona (Letonia)

(luni, 24 septembrie 2018)

Am putea spune foarte bine că ceea ce sfântul Luca relatează la începutul cărţii Faptele Apostolilor se repetă astăzi aici: suntem intim uniţi, dedicaţi rugăciunii şi în compania Mariei, Mama noastră (cf. 1,14). Astăzi ne însuşim motoul acestei vizite: „Arată-te Mamă!”, manifestă în ce loc continui să cânţi Magnificat-ul, în ce locuri se află Fiul tău răstignit, pentru a găsi la picioarele sale prezenta ta trainică.

Evanghelia lui Ioan prezintă numai două momente în care viaţa lui Isus o intersectează pe cea a Mamei sale: nunta din Cana (cf. 2,1-12) şi cel pe care tocmai l-am citit, Maria la picioarele crucii (cf. 19,25-27). Ar părea că evanghelistul este interesat să ne-o arate pe Mama lui Isus în aceste situaţii de viaţă aparent opuse: bucuria unei căsătorii şi durerea datorită morţii unui fiu. În timp ce intrăm în misterul Cuvântului, ea să ne arate care este Vestea Bună pe care Domnul vrea astăzi s-o împărtăşească împreună cu noi.

Primul lucru pe care evanghelistul îl notează este că Maria stă „în picioare trainic” alături de Fiul său. Nu este un mod lejer de a sta, nici evaziv şi cu atât mai puţin laş. Este, cu fermitate, „pironită” la picioarele crucii, exprimând cu poziţia trupului său că nimic şi nimeni n-ar putea să o mute din acel loc. Maria se arată în primul rând aşa: alături de cei care suferă, de cei de care fuge întreaga lume, alături şi de cei care sunt judecaţi, condamnaţi de toţi, deportaţi. Nu numai că sunt oprimaţi sau exploataţi, ci se află direct „în afara sistemului”, la marginile societăţii (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 53). Cu ei este şi Mama, pironită pe crucea neînţelegerii şi a suferinţei.

Maria ne arată şi un mod de a sta alături de aceste realităţi; nu înseamnă a face o plimbare sau o scurtă vizită, şi nici nu este un „turism solidar”. Este nevoie ca aceia care îndură o realitate de durere să ne simtă alături de ei şi de partea lor, în mod ferm, stabil; toţi rebutaţii societăţii pot trăi experienţa acestei Mame apropiate în mod delicat, pentru că în cel care suferă rămân rănile deschise ale Fiului său Isus. Ea a învăţat asta la picioarele crucii. Şi noi suntem chemaţi să „atingem” suferinţa celorlalţi. Să mergem în întâmpinarea oamenilor noştri pentru a-i mângâia şi a-i însoţi; să nu ne fie frică să experimentăm forţa duioşiei şi să ne implicăm şi să ne complicăm viaţa pentru ceilalţi (cf. ibid., 270). Şi, ca Maria, să rămânem trainici şi în picioare: cu inima îndreptată spre Dumnezeu şi curajoşi, ridicând pe cel care a căzut, ridicându-l pe cel umil, ajutând să se pună capăt oricărei situaţii de asuprire care îi face să trăiască răstigniţi.

Maria este chemată de Isus să-l primească pe discipolul iubit ca fiu al său. Textul ne spune că erau împreună, dar Isus îşi dă seama că nu e suficient, că nu s-au primit reciproc. Pentru că se poate sta alături de foarte multe persoane, se poate chiar împărţi aceeaşi locuinţă, cartier sau loc de muncă; se poate împărtăşi credinţa, se pot contempla aceleaşi mistere şi se pot bucura de ele, dar să nu se primească, să nu se exercite o acceptare iubitoare a celuilalt. Câţi soţi ar putea relata istoria faptului de a fi apropiaţi dar nu împreună; câţi tineri simt cu durere această distanţă faţă de cei adulţi; câţi bătrâni se simt îngrijiţi cu răceală, dar nu îngrijiţi şi primiţi cu iubire.

Este adevărat că, uneori, când ne-am deschis altora, asta ne-a făcut mult rău. Este adevărat şi că, în realităţile noastre politice, istoria ciocnirii dintre popoare este încă în mod dureros proaspătă. Maria se arăta ca femeie deschisă la iertare, să pună deoparte supărări şi neîncrederi; renunţă să reproşeze despre ceea ce „ar fi putut să fie” dacă prietenii Fiului său, dacă preoţii poporului său sau dacă guvernanţii s-ar fi comportat în mod diferit, nu se lasă învinsă de frustrare sau de neputinţă. Maria crede în Isus şi îl primeşte pe discipol, pentru că relaţiile care ne vindecă şi ne eliberează sunt acelea care ne deschid la întâlnirea şi la fraternitatea cu alţii, pentru că descoperă în celălalt pe Dumnezeu însuşi (cf. ibid., 92). Monseniorul Sloskans, care se odihneşte aici, după ce a fost arestat şi trimis departe, le scria părinţilor săi: „Vă cer din adâncul inimii mele: nu lăsaţi ca răzbunarea sau exasperarea să pună stăpânire pe inima voastră. Dacă am permite asta, nu am fi adevăraţi creştini, ci fanatici”. În timpuri în care par să revină mentalităţi care ne invită să nu avem încredere în alţii, care cu statistici vor să ne demonstreze că ne vom simţi mai bine, vom avea mai mult prosperitate, va fi mai multă siguranţă dacă am fi singuri, Maria şi discipolii din aceste ţinuturi ne invită să primim, să pariem din nou pe fratele, pe fraternitatea universală.

Dar Maria se arată şi ca femeia care se lasă primită, care acceptă cu umilinţă să devină parte din treburile discipolului. În acea căsătorie care rămăsese fără vin, ea a fost cea care a poruncit ca să facă tot ceea ce El le va spune lor (cf. In 2,5). Acum, ca discipolă ascultătoare, se lasă primită, se transferă, se adaptează la ritmul celui mai tânăr. Mereu costă armonia atunci când suntem diferiţi, când anii, istoriile şi circumstanţele ne pun în moduri de a simţi, de a gândi şi de a face care la prima vedere par opuse. Când cu credinţă ascultăm porunca de a primi şi de a fi primiţi, este posibil să construim unitatea în diversitate, pentru că diferenţele nu ne frânează nici nu ne dezbină, ci suntem capabili să privim dincolo, să-i vedem pe alţii în demnitatea lor cea mai profundă, ca fii ai unuia şi aceluiaşi Tată (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 228).

În aceasta, ca în fiecare Euharistie, comemorăm acea zi. La picioarele crucii, Maria ne aminteşte bucuria că am fost recunoscuţi ca fii ai săi şi Fiul său Isus ne invită s-o ducem acasă, să o punem în centrul vieţii noastre. Ea vrea să ne dăruiască al ei curaj, pentru a sta trainic în picioare; umilinţa sa care îi permite să se adapteze la coordonatele oricărui moment al istoriei; şi îşi ridică glasul său pentru ca, în acest sanctuar al său, toţi să ne angajăm să ne primim fără discriminări, şi ca toţi în Letonia să ştim că suntem dispuşi să privilegiem pe cei mai săraci, să-i ridicăm pe cei care au căzut şi să-i primim pe alţii aşa cum vin şi se prezintă în faţa noastră.

_____________

Mulţumire după Liturghie

Iubiţi fraţi şi surori,

La sfârşitul acestei celebrări, îi mulţumesc episcopului vostru pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Şi vreau să spun mulţumesc din inimă tuturor celor care în diferite moduri au colaborat pentru această vizită. Îndeosebi, exprim recunoştinţă vie preşedintelui Republicii şi autorităţilor ţării pentru primirea lor.

Ofer în dar Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în acest „Pământ Marian”, o coroniţă specială a Rozariului: Fecioara să vă ocrotească şi să vă însoţească mereu.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.