Categorii

Calatoria apostolica in Lituania, Letonia si Estonia IX

Vizita la catedrala catolică „Sfântul Iacob”

Catedrala „Sfântul Iacob” (Letonia)

(luni, 24 septembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori!

Îi mulţumesc arhiepiscopului pentru cuvintele sale şi pentru analizarea sa atentă a realităţii. Prezenţa voastră, fraţi bătrâni, îmi aminteşte de două expresii din Scrisoarea apostolului Iacob, căruia îi este dedicată această catedrală. La începutul şi la sfârşitul scrisorii el ne invită la statornicie, folosind însă doi termeni diferiţi. Sunt sigur că putem auzi glasul „fratelui Domnului” care astăzi vrea să ni se adreseze nouă.

Voi cei prezenţi aici aţi fost supuşi la tot soiul de încercări: oroarea războiului şi apoi reprimarea politică, persecuţia şi exilul, aşa cum a descris bine arhiepiscopul vostru. Şi aţi fost statornici, aţi perseverat în credinţă. Nici regimul nazist nici cel sovietic nu au stins credinţa în inimile voastre şi, pentru unii dintre voi, nu v-au făcut să renunţaţi nici de la dedicarea voastră pentru viaţa sacerdotală, călugărească, să fiţi cateheţi, şi la diferite slujiri ecleziale care puneau în pericol viaţa; aţi luptat lupta cea bună, urmează să încheiaţi alergarea şi aţi păstrat credinţa (cf. 2Tim 4,7).

Însă apostolul Iacob insistă asupra faptului că această răbdare depăşeşte încercarea credinţei făcând să iasă în evidenţă lucrări perfecte (cf. 1,2-4). Lucrarea voastră va fi perfectă aşadar şi va mai trebui să tindă la perfecţiune în noile circumstanţe. Voi, care v-aţi dedicat trup şi suflet, care aţi dat viaţa urmărind libertatea patriei voastre, de atâtea ori vă simţiţi uitaţi. Deşi sună paradoxal, astăzi, în numele libertăţii, oamenii liberi îi supun pe bătrâni la singurătate, la ostracism, la lipsa de resurse şi la excludere, şi chiar la mizerie. Dacă este aşa, aşa-numitul tren al libertăţii şi al progresului ajunge să aibă, în cei care au luptat pentru a cuceri drepturi, ultimul său vagon, pe spectatorii unei sărbători a altuia, onoraţi şi omagiaţi, dar uitaţi în viaţa zilnică (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 234).

Apostolul Iacob ne invită să fim constanţi, să nu coborâm garda. „Pe acest drum, dezvoltarea binelui, maturizarea spirituală şi creşterea iubirii sunt cea mai bună contragreutate faţă de rău” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 163). Nu cedaţi în faţa descurajării, a tristeţii, nu pierdeţi dulceaţa şi, cu atât mai puţin, speranţa!

Încheind epistola sa, sfântul Iacob invită din nou la statornicie (5,7), dar foloseşte un cuvânt care uneşte două semnificaţii: a suporta cu răbdare şi a spera cu răbdare. Vă încurajez să fiţi şi voi, în sânul familiilor voastre şi al patriei voastre, exemplu al ambelor atitudini: suportare şi speranţă, amândouă impregnate de răbdare. Astfel veţi continua să construiţi poporul vostru. Voi, care aţi trecut prin multe perioade, sunteţi mărturie vie a statorniciei în adversităţi, dar şi a darului profeţiei, care aminteşte tinerelor generaţii că îngrijirea şi ocrotirea celor care ne-au precedat sunt plăcute şi apreciate de Dumnezeu şi care strigă la Dumnezeu când nu sunt ascultate. Voi care aţi trecut prin multe perioade, nu uitaţi că sunteţi rădăcini ale unui popor, rădăcini a vlăstarelor tinere care trebuie să înflorească şi să aducă rod; apăraţi aceste rădăcini, menţineţi-le vii pentru ca pruncii şi tinerii să se altoiască acolo şi să înţeleagă că „tot ceea ce pe copac este înflorit / trăieşte din ceea ce zace sub pământ” (F. L. Bernárdez, sonet Si para recobrar lo recobrado).

Aşa cum ne spune inscripţia de pe pupitrul din acest templu: „Astăzi dacă aţi asculta glasul său! Nu vă împietriţi inima” (Ps95,7-8). Inima împietrită este cea sclerozată, cea care pierde bucuria noutăţii lui Dumnezeu, care renunţă la tinereţea spiritului, să guste şi să vadă că mereu, în orice timp şi până la sfârşit, Domnul este bun (cf. Ps 34,9).

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.