Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Irlanda cu ocazia întâlnirii mondiale a familiilor la Dublin (25-26 august 2018)

Sărbătoarea familiilor. Croke Park Stadium, sâmbătă, 25 august 2018

Iubiţi fraţi şi surori, bună seara!

Vă mulţumesc pentru salutul vostru călduros de bun venit. Este frumos să fim aici! Este frumos să celebrăm, pentru că ne face mai umani şi mai creştini. Ne ajută şi să împărtăşim bucuria de a şti că Isus ne iubeşte, ne însoţeşte în călătoria vieţii şi în fiecare zi ne atrage mai aproape de El.

În fiecare celebrare familială se simte prezenţa tuturor: taţi, mame, bunici, nepoţi, unchi şi mătuşi, verişori, cel care n-a putut să vină şi cel care trăieşte departe, toţi. Astăzi la Dublin suntem reuniţi pentru o celebrare familială de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem: o singură familie în Cristos, răspândită pe tot pământul. Biserica este familia copiilor lui Dumnezeu. O familie în care ne bucurăm cu aceia care sunt în bucurie şi plângem cu aceia care sunt în durere sau se simt aruncaţi la pământ de viaţă. O familie în care avem grijă de fiecare, pentru că Dumnezeu Tatăl nostru ne-a făcut pe toţi copii ai săi prin Botez. Iată pentru ce eu continui să-i încurajez pe părinţi să-şi boteze copii cât mai curând posibil, pentru ca să devină parte din marea familie a lui Dumnezeu. Este nevoie de a invita pe fiecare la sărbătoare, chiar şi pe pruncul mic! Şi pentru aceasta trebuie botezat curând. Şi este un alt lucru: dacă pruncul de mic este botezat, intră în inima sa Duhul Sfânt. Să facem o comparaţie: un prunc fără Botez, pentru că părinţii spun: „Nu, când va fi mare”, şi un prunc cu Botez, cu Duhul Sfânt în el: acesta este mai puternic, pentru că are puterea lui Dumnezeu înăuntru!

Voi, dragi familii, sunteţi marea majoritate a poporului lui Dumnezeu. Ce aspect ar avea Biserica fără voi? O Biserică de statui, o Biserică de persoane singure… Pentru a ne ajuta să recunoaştem frumuseţea şi importanţa familiei, cu luminile sale şi umbrele sale, a fost scris în exortaţia Amoris laetitia despre bucuria iubirii, şi am voit ca tema acestei Întâlniri Mondiale a Familiilor să fie „Evanghelia familiei, bucurie pentru lume”. Dumnezeu doreşte ca fiecare familie să fie un far care iradiază bucuria iubirii sale în lume. Ce înseamnă? Înseamnă că noi, după ce am întâlnit iubirea lui Dumnezeu care mântuieşte, încercăm, cu sau fără cuvinte, s-o manifestăm prin mici gesturi de bunătate în routine zilnică şi în momentele cele mai simple ale zilei.

Şi asta cum se numeşte? Asta se numeşte sfinţenie. Îmi place să vorbesc despre sfinţii „de la uşa vecină”, despre toate acele persoane obişnuite care reflectă prezenţa lui Dumnezeu în viaţa şi în istoria lumii (cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 6-7). Vocaţia la iubire şi la sfinţenie nu este ceva rezervat câtorva privilegiaţi, nu. Şi acum, dacă avem ochi ca să vedem, putem s-o observăm în jurul nostru. Este în mod silenţios prezentă în inima tuturor acelor familii care oferă iubire, iertare, milostivire când văd că este nevoie, şi fac asta în linişte, fără sunet de trâmbiţe. Evanghelia familiei este cu adevărat bucurie pentru lume, din moment ce acolo, în familiile noastre, Isus poate să fie găsit mereu; acolo locuieşte în simplitate şi sărăcie, aşa cum a făcut în casa din Sfânta Familie de la Nazaret.

Căsătoria creştină şi viaţa familială sunt înţelese în toată frumuseţea şi atracţia lor dacă sunt ancorate în iubirea lui Dumnezeu, care ne-a creat după chipul său, aşa încât noi să-i putem da glorie ca icoane ale iubirii sale şi ale sfinţeniei sale în lume. Taţi şi mame, bunici şi bunice, copii şi nepoţi: toţi, toţi chemaţi să găsească, în familie, împlinirea iubirii. Chiar şi soacrele şi nurorile! Nimeni nu spune că este uşor, voi ştiţi asta mai bine decât mine. Este ca şi cum ai pregăti un ceai: e uşor a fierbe apa, dar o ceaşcă bună de ceai cere timp şi răbdare; este nevoie să se lase în infuzie! Astfel zi după zi Isus ne încălzeşte cu iubirea sa rodnică în aşa fel încât să impregneze toată fiinţa noastră. Din comoara Inimii Sale Sfinte revarsă asupra noastră harul de care avem nevoie pentru a vindeca infirmităţile noastre şi a deschide mintea şi inima ca să ne ascultăm, să ne înţelegem şi să ne iertăm unii pe alţii.

Tocmai am ascultat mărturiile lui Felicité, Isaac şi Ghislain, care vin din Burkina Faso. Ne-au relatat o istorie emoţionantă de iertare în familie. Poetul spunea că „a greşi e omeneşte, a ierta este dumnezeieşte”. Şi este adevărat: iertarea este un dar special al lui Dumnezeu care vindecă rănile noastre şi ne apropie de ceilalţi şi de El. Gesturi mici şi simple de iertare, reînnoite în fiecare zi, sunt fundamentul pe care se construieşte o viaţă familială creştină solidă. Ne obligă să depăşim orgoliul, distanţarea şi încurcătura de a face pace. De atâtea ori suntem supăraţi între noi şi vrem să facem pacea, dar nu ştim cum. Este o încurcătură de a face pacea, dar vrem s-o facem! Nu este greu. Este uşor. Fă o mângâiere, şi aşa este făcută pacea! Este adevărat, îmi palce să spun că în familii avem nevoie să învăţăm trei cuvinte – tu [Ghislain] le-ai spus – trei cuvinte: „iartă-mă”, „te rog” şi „mulţumesc”. Trei cuvinte. Cum erau cele trei cuvinte? Toţi: [Sorry, please, thank you] Another time: [Sorry, please, thank you] Nu aud… [Sorry, please, thank you] Thank you very much! Când te cerţi acasă, asigură-te, înainte de a merge la culcare, că ai cerut iertare şi că ai spus că-ţi pare rău. Înainte ca să se termine ziua, a face pacea. Şi ştiţi de ce este necesar a face pacea înainte de a se termina ziua? Pentru că dacă nu face pacea, în ziua următoare „războiul rece” este foarte periculos! Fiţi atenţi la războiul rece din familie! Dar poate că uneori te-ai mâniat şi eşti tentat să mergi să dormi într-o altă cameră, singur şi izolat; dacă te simţi aşa, pur şi simplu bate la uşă şi spune: „Te rog, pot să intru?”. Ceea ce este nevoie e o privire, un sărut, un cuvânt dulce… şi totul revine ca mai înainte! Spun asta pentru că, atunci când familiile fac asta, supravieţuiesc. Nu există o familie perfectă; fără obişnuinţa cu iertarea, familia creşte bolnavă şi treptat se prăbuşeşte.

A ierta înseamnă a dărui ceva din noi. Isus ne iartă mereu. Cu puterea iertării sale, şi noi putem să-i iertăm pe alţii, dacă într-adevăr vrem asta. Nu este ceea ce ne rugăm, când spune Tatăl nostru? Copiii învaţă să ierte când văd că părinţii se iartă între ei. Dacă înţelegem asta, putem aprecia măreţia învăţăturii lui Isus cu privire la fidelitatea în căsătorie. Departe de a fi o obligaţie legală rece, este vorba mai ales despre o promisiune puternică a fidelităţii lui Dumnezeu însuşi faţă de cuvântul său şi faţă de harul său fără limite. Cristos a murit pentru noi ca noi la rândul nostru să ne putem ierta şi reconcilia unii pe alţii. În acest mod, ca persoane şi ca familii, învăţăm să înţelegem adevărul acelor cuvinte ale sfântului Paul: în timp ce totul trece, „iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,8).

Mulţumesc Nisha şi Ted pentru mărturiile voastre din India, unde îi învăţaţi pe copiii voştri să fie o adevărată familie. Ne-aţi ajutat să înţelegem şi că social media nu sunt în mod necesar o problemă pentru familii, ci pot să contribuie la construirea unei „reţele” de prietenii, solidaritate şi sprijin reciproc. Familiile se pot conecta prin internet şi pot să beneficieze din asta. Social media pot să fie benefice dacă sunt folosite cu moderaţie şi prudenţă. De exemplu, voi, care participaţi la această Întâlnire Mondială a Familiilor, formaţi o „reţea” spirituală, o reţea de prietenie; şi social media pot să vă ajute să menţineţi această legătură şi s-o lărgiţi la alte familii în atâtea părţi ale lumii. Totuşi, este important ca aceste mijloace să nu devină niciodată o ameninţare la adresa adevăratei reţele de relaţii de carne şi sânge, închizându-ne într-o realitate virtuală şi izolându-ne de raporturile concrete care ne stimulează să dăm ce avem mai bun din noi înşine în comuniune cu alţii. Probabil că istoria lui Ted şi Nisha poate ajuta toate familiile să se întrebe cu privire la necesitatea de a reduce timpul pe care-l petrec pentru aceste mijloace tehnologice şi de a petrece mai mult timp de calitate între ei şi cu Dumnezeu. Dar atunci când tu foloseşte prea mult social media, tu „intri în orbită”. Când, la masă, în loc să se vorbească în familie, fiecare are celularul şi se conectează în afară, este „în orbită”. Însă acest lucru este periculos. De ce? Pentru că te scoate din concretul familiei şi te duce la o viaţă „gazoasă”, fără consistenţă. Fiţi atenţi la asta. Amintiţi-vă de istoria lui Ted şi Nisha, care ne învaţă să folosim bine social media.

Am auzit de la Enass şi Sarmaad că iubirea şi credinţa în familie pot să fie izvoare de forţă şi de pace chiar şi în mijlocul violenţei şi al distrugerii, cauzate de război şi persecuţie. Istoria lor ne duce la situaţiile tragice pe care zilnic le îndură atâtea familii constrânse să-şi părăsească propriile case în căutare de siguranţă şi de pace. Însă Enass şi Sarmaad ne-au indicat şi cum, pornind de la familie şi graţie solidarităţii arătate de multe alte familii, viaţa poate să fie reconstruită şi speranţa poate să renască. Am văzut acest sprijin în materialul video al lui Rammy şi fratele său Meelad, în care Rammy a exprimat recunoştinţă profundă pentru încurajarea şi pentru ajutorul pe care familia lor le-au primit de la atâtea alte familii creştine din toată lumea, care le-au permis să se întoarcă în satele lor. În fiecare societate familiile generează pace, pentru că învaţă iubirea, primirea, iertarea, cele mai bune antidoturi împotriva urii, a prejudecăţii şi a răzbunării care otrăvesc viaţa persoanelor şi comunităţilor.

Aşa cum a învăţat un bun preot irlandez, „familia care se roagă împreună rămâne împreună” şi iradiază pace. O astfel de familie poate să fie un sprijin special pentru alte familii care nu trăiesc în pace. După moartea părintelui Ganni, Enass, Sarmaad şi familiile lor au ales mai degrabă iertarea şi reconcilierea decât ura şi supărarea. Au văzut, în lumina Crucii, că răul se poate contrasta numai cu binele şi ura se poate depăşi numai cu iertarea. Într-un mod aproape incredibil, au fost capabili să găsească pace în iubirea lui Cristos, o iubire care face noi toate lucrurile. Şi în această seară împărtăşesc această pace cu noi. S-au rugat. Rugăciunea, a ne ruga împreună. În timp ce ascultam corul, am văzut acolo o mamă care-l învăţa pe copil să facă semnul crucii. Vă întreb: voi îi învăţaţi pe copii să facă semnul crucii? Da sau nu? [Yes] Sau îi învăţaţi să facă ceva de genul acesta [face un semn rapid], care nu se înţelege ce este? Este foarte important ca de mici copiii să înveţe să facă bine semnul crucii: este primul Crez pe care-l învaţă, Crezul în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. În această seară, înainte de a merge la culcare, voi părinţi să vă întrebaţi: îi învăţ pe copiii mei să facă bine semnul crucii? Gândiţi-vă la asta, este treaba voastră!

Iubirea lui Cristos care reînnoieşte toate este ceea ce face posibilă căsătoria şi o iubire conjugală caracterizată de fidelitate, indisolubilitate, unitate şi deschidere la viaţă. Este ceea ce se vede în capitolul al patrulea din Amoris laetitia. Am văzut această iubire în Mary şi Damian şi în familia lor cu zece copii. Vă întreb [adresându-se lui Mary şi Damian]: vă supără copiii? Eh, aşa e viaţa! Dar e frumos a avea zece copii. Thank you. Mulţumesc pentru cuvintele voastre şi pentru mărturia voastre de iubire şi de credinţă! Voi aţi experimentat capacitatea iubirii lui Dumnezeu de a transforma complet viaţa voastră şi de a vă binecuvânta cu bucuria unei familii frumoase. Ne-aţi spus că cheia vieţii voastre familiale este sinceritatea. Înţelegem din relatarea voastră cât de important este a continua să se meargă la acel izvor al adevărului şi al iubirii care poate să transforme viaţa noastră. Cine este? Isus, care a inaugurat activitatea sa publică tocmai la o nuntă. Acolo, la Cana, a schimbat apa într-un vin nou şi bun care a permis să se continue în mod magnific celebrarea bucuroasă. Dar, v-aţi gândit voi, ce s-ar fi întâmplat dacă Isus n-ar fi făcut asta? V-aţi gândit cât de urât este a termina o nuntă numai cu apă? Este urât! Sfânta Fecioară Maria a înţeles şi a spus Fiului: „Nu au vin”. Şi Isus a înţeles că sărbătoarea se va termina rău numai cu apă. Aşa este cu iubirea conjugală. Vinul nou începe să fermenteze în timpul logodnei, necesar dar trecător, şi se maturizează de-a lungul vieţii matrimoniale într-o reciprocă dăruire de sine, care-i face pe soţi capabili să devină, din doi, „un singur trup”. Precum şi să deschidă la rândul lor inimile la cel care are nevoie de iubire, în special la cel care este singur, abandonat, slab şi, fiind vulnerabil, adesea este izolat de cultura rebutului. Această cultură pe care o trăim astăzi, care rebutează totul: rebutează tot ceea ce nu este de folos, rebutează copiii pentru că deranjează, rebutează bătrânii pentru că nu sunt de folos… Numai iubirea ne salvează de această cultură a rebutului.

Familiile sunt chemate pretutindeni să continue să crească şi să meargă înainte, chiar şi în mijlocul dificultăţilor şi limitelor, exact cum au făcut generaţiile trecute. Toţi suntem parte dintr-un mare lanţ de familii, care duce la începutul timpurilor. Familiile noastre sunt comori vii de amintire, cu copiii care la rândul lor devin părinţi şi apoi bunici. De la ei primim identitatea, valorile şi credinţa. Am văzut asta în Aldo şi Marissa, soţi de peste cincizeci de ani. Căsătoria lor este un monument adus iubirii şi fidelităţii! Nepoţii lor îi menţin tineri: casa lor este plină de veselie, de fericire şi de dansuri. Era frumos s-o vedem [în materialul video] pe bunica învăţându-le pe nepoate să danseze! Iubirea lor reciprocă este un dar al lui Dumnezeu, un dar pe care îl transmit cu bucurie copiilor şi nepoţilor lor.

O societate – ascultaţi bine asta! – o societate care nu-i valorizează pe bunici este o societate fără viitor. O Biserică ce nu are la inimă alianţa dintre generaţii va ajunge să fie lipsită de ceea ce contează cu adevărat, iubirea. Bunicii noştri ne învaţă semnificaţia iubirii conjugale şi a iubirii de părinţi. Ei înşişi au crescut într-o familie şi au experimentat afectul de fii şi fiice, de fraţi şi surori. Pentru aceasta constituie o comoară de experienţă, o comoară de înţelepciune pentru noile generaţii. Este o mare greşeală a nu-i întreba pe bătrâni despre experienţele lor sau a crede că a vorbi cu ei este o pierdere de timp. În această privinţă aş vrea să-i mulţumesc lui Missy pentru mărturia sa. Ea ne-a spus că, printre nomazi, familia a fost mereu un izvor de forţă şi de solidaritate. Mărturia sa ne aminteşte că, în casa lui Dumnezeu, este un loc la masă pentru toţi. Nimeni nu trebuie să fie exclus; iubirea noastră şi atenţia noastră trebuie să se extindă la toţi.

Este târziu şi sunteţi obosiţi! Şi eu! Dar lăsaţi-mă să vă spun un ultim lucru. Voi, familiilor, sunteţi speranţa Bisericii şi a lumii! Dumnezeu, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, a creat omenirea după chipul şi asemănarea sa pentru a o face părtaşă de iubirea sa, pentru ca să fie o familie de familii şi să se bucure de acea pace pe care numai El o poate da. Cu mărturia voastră adusă Evangheliei, puteţi să-l ajutaţi pe Dumnezeu să realizeze visul său. Puteţi să contribuiţi să-i apropiaţi pe toţi copiii lui Dumnezeu, pentru ca să crească în unitate şi să înveţe ce înseamnă pentru lumea întreagă a trăi în pace ca o mare familie. Pentru acest motiv, am dorit să încredinţez fiecăruia dintre voi un exemplar al Amoris laetitia, pregătită în cele două Sinoade despre familie şi scrisă pentru ca să fie un fel de ghid pentru a trăi cu bucurie Evanghelia familiei. Maria Mama noastră, Regina familiei şi a păcii, să vă susţină pe voi toţi în călătoria vieţii, a iubirii şi a fericirii!

Şi acum, la încheierea serii noastre, vom recita rugăciunea acestei Întâlniri a Familiilor. Toţi împreună să recităm rugăciunea oficială a Întâlnirii Familiilor: [aplauze prelungite]

God, our Father,…

Rugăciune şi binecuvântare (în engleză)

Noapte bună, dormiţi bine! Şi pe mâine!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.